Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:58 11 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța vinde prin licitație două terenuri din domeniul privat al municipiului. Printre cumpărătorii interesați sunt afaceristul Ion Maticiuc și SNC SA (DOCUMENTE)

ro

11 Feb, 2025 17:00 333 Marime text
  • Primăria Constanța organizează în data de 4 martie 2025, la sediul instituției, două licitații pentru vânzarea a două terenuri aflate în proprietatea privată a municipiului
  • De la ora 10.00 are loc licitația pentru vânzarea terenului în suprafață de 942 mp, situat în zona Campus Universitar-Lot 1, actual Aleea Universității nr. 46C, identificat cu număr cadastral 260733, proprietatea privată a municipiului Constanța
  • O oră mai târziu, va avea loc livitația pentru vânzarea terenului în suprafață de 416 mp, situat în municipiul Constanța, DE 308-Tronson II, identificat cu număr cadastral 255246, proprietatea privată a municipiului Constanța
 

 
 
În cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal din 28 martie 2024, au fost supuse votului mai multe proiecte de hotărâre. Între ele și două proiecte care făceau referire la oportunitatea vânzării unor terenuri de peste 940 mp, pe malul Lacului Siutghiol din Constanța.

Șantierul Naval Constanța, s-a arătat interesat de achiziționarea a două terenuri de 943 mp, situat în zona Campus Universitar Lot 2 și 942 mp- Campus Universitar Lot 1 de pe malul Lacului Siutghiol, Municipiul Constanța.

Terenurile sunt situate în zona Campus, mal Lac Siutghiol- Bază Nautică Ceronav. Folosința actuală a amplasamentelor este de spațiu verde. Realizarea ulterioară a lucrărilor de construcții se pot face doar pe baza de Planuri Urbanistice Zonale.

Proiectele au fost aprobate la acea vreme cu 19 voturi pentru și 8 împotrivă iar în ședința din septembrie anul trecut, aleșii locali au aprobat și aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării a terenurilor.






Pe 4 martie ora 10.00, respectiv 11.00, Primăria Constanța organizează licitație publică pentru vânzarea lotului I în suprafață de 942 mp situat în municipiul Constanța, zona Campus Universitar - Lot 1, actual Aleea Universității nr. 46C, identificat cu Număr Cadastral 260733, proprietatea privată a municipiului Constanța.

Licitația va avea loc la sediul Primăriei Municipiului Constanța, din bdul Tomis nr. 51.

 
Despre Șantierul Naval Constanța SA

 

Potrivit termene.ro, compania a fost înființată în anul 1991, adresa sediului social este în Constanța, Incinta Port, iar activitatea principală este „Construcția de nave și structuri plutitoare“.

Capitalul social subscris e de 162.494.362,5 lei, integral vărsat. Natura capitalului este privat (autohton + străin).
 
Pachetul de acțiuni al Șantierului Naval Constanța SA este deținut de Resource International SA (Ins. Marshall), cu 97,7414% din capitalul social, Alți Acționari, cu 2,2586%% din capitalul social. Administratorii sunt Boșînceanu Dumitrita și Bosînceanu Andrei.
Auditor este BDO Audit SRL, cu sediul social la București, reprezentat prin Mircea Tudor.        
 
În anul 2023, Șantierul Naval Constanța SA a avut o cifră de afaceri netă de 145.398.425 lei, un profit net de 7.607.617 lei, 901 salariați și datorii de 194.346.949 lei.
 
Șantierul Naval Constanța SA este asociat unic în SNC SHIP DESIGN SRL.


De la ora 11.00 tot la sediul Primăriei Constanța și tot pe 4 martie a.c. va avea loc cea de-a doua licitație, al cărei obiect îl constituie vânzarea terenului în suprafață de 416 mp, situat în municipiul Constanța, DE 308-Tronson II, identificat cu Număr Cadastral 255246, proprietatea privată a municipiului Constanța.

Pentru acest teren, Consiliul local al municipiului Constanţa a aprobat pe 25 octombrie 2024 proiectul vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării.
Potrivit raportului de evaluare întocmit de Androniu Consulting SRL s-a stabilit ca prețul minim de vânzare să fie 51.937,6 euro fără TVA.

Persoanele care solicită cumpărarea acestui teren sunt Husein Narcis, Husein Enis, Husein Ozghen, Maticiuc Smaranda, Maticiuc Ion, Alexa Gheorghe, Alexa Elena.
 
Conform unui certificat de urbanism eliberat pe 3 iulie 2024, cu numărul 1728, pentru terenul respectiv de 416 mp, se poate edifica imobile de D+P+Mezaning+10E+11retras.




Documentația de atribuire respectiv – caietul de sarcini, fișa de date a procedurii, formularele pentru ambele licitații, se pot procura, zilnic, începând cu data de 10.02.2025 de la Centrul de Informare pentru Cetățeni – biroul nr.4, situat la City Park Mall – Bdul. Alex. Lăpușneanu nr.116 C, până la data 21.02.2025, între orele 10:00-16.00, contra sumei de 100 lei.

Ofertele pot fi depuse, în plic sigilat la Centrul de Informare pentru Cetățeni – biroul nr.4, situat la City Park Mall – Bdul. Alex. Lăpușneanu nr.116 C, până la data de 03.03.2025, ora 12.00.
 
 
 PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

 
Citește și:
 
Știri Constanța Mai multe terenuri de vânzare, în atenția consilierilor locali municipali!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii