Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:24 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Cumpăna are nevoie de o actualizare a PUZ-ului pentru Cimitirul Nou Ortodox (DOCUMENT)

ro

15 Dec, 2022 00:00 2233 Marime text
Sursă foto - Pixabay.com
  • Terenul studiat face parte din zona intravilană, ce a fost folosită pentru activități economice cu profil agro-zootehnic, fără utilizare în ultimii 15 ani
 
Primăria comunei Cumpăna a depus la Agenția pentru Protecția Mediului un memoriu de prezentare pentru actualizare PUZ pentru înființarea Cimitirului Nou Ortodox Cumpăna.
 
Conform certificatului de urbanism 54/05.04.2022 emis de Primăria Cumpăna se cerea modificarea PUZ-ului elaborat pentru amenajarea unui cimitir ortodox în Cumpăna, aprobat prin HCL 125/30.10.2014, pe un teren cu suprafața de 19.223 mp, dispobilizat prin dezafectarea fermei Avicola și intrarea terenului în domeniul public al comunei.
 
Terenul studiat face parte din zona intravilană, ce a fost folosită pentru activități economice cu profil agro-zootehnic, fără utilizare în ultimii 15 ani. în alte terenuri situate la sud și la est în prezent se desfășoară activități economice cu profil agro-zootehnic sau de depozitare. În partea de la vest se află în constituire o zonă cu locuințe în loturi.
 
Terenul cu suprafață inițială de 19.223 mp, care a făcut obiectul PUZ-ului inițial, aprobat în 2014, face parte din domeniul public al comunei Cumpăna. Modificările survin la următoarea situație juridică a terenurilor:
  • Face parte din domeniul public local – terenul pentru parcare și circulație – 660 mp
  • Teren din incintă, delimitat cu gard – pentru înhumări – 5.352 mp
  • Teren în zona de protecție sanitară – 13.211 mp
 
Deoarece perioada de elaborare/avizare/aprobare al PUZ a corespuns cu emiterea Legii 102/08.07.2014 în care se prevede zona de protecție sanitară de 100 metri a rezultat necesitatea actualizării PUZ în vederea respectării acestei prevederi.
 
Pe zona adiacentă la strada Zootehniei, în dreptul cimitirului se propune amenajarea unui parcaj de 29 de locuri. Se delimitează, așadar, și se organizează ca incintă pentru înhumări terenul cu suprafață de 5.352 mp, rezultând o capacitate de 780 locuri.
 

PRECIZĂRI
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Primăria Cumpăna: Iată stadiul a două proiecte importante. Unul din ele vizează Nodul Rutier Cumpăna-A4

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii