Primăria Tuzla a primit undă verde de la APM Constanța pentru dezvoltarea proiectului Taberei de Copii din localitate
Primăria Tuzla a primit undă verde de la APM Constanța pentru dezvoltarea proiectului Taberei de Copii din localitate
04 Nov, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2028
Marime text
- Valoarea proiectului este de 58 de milioane de lei și se are în vedere un termen de 36 de luni pentru finalizare.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul dezvoltat de către Primăria Tuzla, județul Constanța.
Mediul a decis că nu trebuie efectuat impactul asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Reabilitare, consolidare, modernizare, dotare tabără de copii, desființare clădiri c2, c3, c4, c5, c6, construire corpuri de clădire cu funcțiune de cazare, cantină și servicii, bazin de înot, terenuri de sport și împrejmuire, Comuna Tuzla, Județul Constanța”, propus a fi amplasat în judeţul Constanţa, comuna Tuzla, str. Constanței, nr.1C.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta din Constanta, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni - joi, între orele 9.00-13.30, vineri, intre orele 9-13, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
Comentariile/Observaţiile/Propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 11.11.2022.
Date din proiect
Pe terenul cu nr. cad. 110566, ce se afla in patrimoniul UAT Tuzla, se propune construirea unui ansamblu de clădiri cu destinație turistică, respectiv cea de tabără pentru copii, cu următoarele funcțiuni generale: cazare, cantină, bazin semiolimpic, spații administrative, amenajare spații exterioare, terenuri activității sportive, spații de joacă. Strategia de intervenție presupune păstrarea clădirii existente C1, consolidarea și refunctionalizarea ei drept corp central pentru activitati social-culturale și desființarea corpurilor de clădire C2,C3,C4,C5,C6, aflate într-un stadiu avansat de degradare. Regimul de înălțime general propus este de P+1E, S+P+1E, D+P+2E.
Se propune construirea unor clădiri, care să se armonizeze funcțional-estetic cu vecinătatea și cadrul general al UAT, proporționată conform temei și așteptărilor beneficiarului, cu finisaje exterioare si interioare moderne de bună calitate, configurație adecvată destinației, echipamente moderne și dotări conform normelor și standarelor actuale, respectând totodată limitările și cadrul reglementat din punct de vedere al amenajării teritoriului.
Obiectivul propus raspunde unui potential local in prezent neexploatat, contribuind la dezvoltarea turistica a zonei si la definirea comunei Tuzla ca o alternativa turistica pentru litoralul tarii in general supraaglomerat. Totodata, realizarea taberelor de copii in spatii special amenajate, in locul unor hoteluri sau spatii inchiriate temporar, duce la o calitate superioara a experientei si la o mai buna organizare generala. Desi functiunea de tabara este una necesara litoralului, in prezent nu exista multe exemple de acest tip, indicand faptul ca functiunea propusa este justificata din punct de vedere al necesitatii. Ansamblul propus include si dotari de agrement, terenuri de sport si un bazin de inot ce pot fi folosite si de catre localnici, contribuind la paleta de activitati sportive comunitare.
Valoarea proiectului este de 58 de milioane de lei și se are în vedere un termen de 36 de luni pentru finalizare.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise
Citește și
Primăria Tuzla reabilitează și dotează Tabăra de Copii cu un bazin de înot nou și alte facilități
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii