Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:29 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul comunei Limanu a solicitat ajutorul CJC Constanţa. La mijloc – majorarea tarifelor de transport pe raza localităţii

ro

10 Feb, 2018 17:17 2674 Marime text
Primarul comunei Limanu, Daniel Gheorghe Georgescu se implica activ în rezolvarea problemelor legate de majorare tarifelor pentru transportul persoanelor pe raza comunei. Ca urmare a anunţului de scumpire a biletelor de călătorie între oraşul Mangalia şi localităţile comunei Limanu, autorităţile locale au solicitat sprijinul conducerii Consiliului Judeţean Constanţa (CJC).
 
Marius Horia Ţutuianu, preşedintele CJC, va demara, începând de luni, 12.02.218, o analiză privind oportunitatea şi legalitatea majorării tarifelor de călătorie, în contextul în care operatorul de transport autorizat a anunţat scumpirea biletelor fără a solicita acordul Consiliului Judeţean. De asemenea, în perioada următoare, echipele de control ale CJC vor monitoriza aceasta rută, astfel încât transportul pasagerilor să se desfăoare conform legislaţiei în vigoare.
 
“Este inadmisibil ca o călatorie din Mangalia spre satul 2 Mai sau Vama Veche să coste la fel de mult ca şi un drum de la Mangalia spre Constanţa. Sunt sute de oameni care depind de existenţa unui mijloc de transport public între localităţile comunei Limanu şi oraşul Mangalia. Tarifele practicate de transportatorul care deţine licenţa sunt foarte mari, iar oamenii nu pot plăti aceste sume în mod constant  pentru a se duce la serviciu sau pentru a se întoarce acasă. Am discutat cu conducerea Consiliului Judeţean Constanţa şi am toată încrederea că săptămâna viitoare se vor modifica tarifele, în raport cu rata suportabilităţii costurilor pentru utilizatorii din zonă”, a declarat Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu.
 
Operatorul de transport autorizat să efectueze curse regulate pe raza comunei Limanu este SC Nordiana NIS SRL.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii