Primarul Cristian Radu a dat startul pregătirii staţiunilor pentru sezonul estival
Primarul Cristian Radu a dat startul pregătirii staţiunilor pentru sezonul estivalPotrivit unui comunicat de presă, în urma vizitării staţiunilor Neptun şi Olimp, primarul Cristian Radu a solicitat factorilor de decizie de la nivel local să-i notifice pe toţi deţinătorii de terenuri şi clădiri în ideea ca până la 1 aprilie să finalizeze lucrările de reparaţii şi igienizare. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, „lucrările respective vor fi realizate de administraţia publică locală între 1 aprilie şi 1 mai, iar contravaloarea serviciilor va fi suportată de cei care nu au respectat termenele stabilite de Primărie".
Conform comunicatului menţionat, în staţiunea Neptun vor fi amenajate alei pietonale cu băncuţe şi coşuri de gunoi, în vreme ce cablurile de pe stâlpi vor fi mutate în canale subterane, special amenajate în acest sens.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp