Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:13 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul orașului Ovidiu, George Scupra, invitat de onoare la închidere Bimilenarei ovidiene la Sulmona

ro

25 Nov, 2018 16:48 1547 Marime text
La invitația primarului orașului Sulmona din Italia, Annamaria Casini, primarul orașului Ovidiu, George Scupra a participat la conferința internațională de închidere a anului ovidian.
 
Conferința „Perspective pentru mileniul trei“, desfășurată pe 24 noiembrie 2018, s-a bucurat de prezența a importante personalități din mediul academic și a avut ca principal subiect, prezentarea rapoartelor de activitate pe temă ovidiană 2017-2018, de către reprezentanții  instituțiilor și factorilor implicați în comemorarea poetului latin Publius Ovidius Naso. Astfel, profesorul Claudio Strinati de la Universitatea „San Raffaele“ din Roma a prezentat un volum de sinteză elaborat prin colaborarea mai multor universități din lume, reprezentând  o concluzie a lucrărilor mediului academic din acești doi ani.
 
La rândul său, primarul George Scupra a vorbit evenimentele și acțiunile desfășurate în orașul Ovidiu în această perioadă, amintind de organizarea Simpozionului „Ovidienii“, ediția I, atribuirea numelui poetului latin școlii din oraș, realizarea unei piese de teatru „Ars Amandi“ (pe versurile scrise de poet acum mai bine de 2000 de ani), susținerea elaborării de către Ana Ruse a unei antologii de texte literare pe temă ovidiană, cu aportul a peste 56 de scriitori români stabiliți în toate colțurile lumii și realizarea unui film despre orașul Ovidiu și poet.
 
Momentul principal al expunerii primarului a fost prezentarea ansamblului statuar ridicat în orașul Ovidiu în cinstea poetului cu al cărui nume se identifică, ansamblu format din 3 statui – „Ovidius metamorfozat“, „Geneza“ și „Iubirea“ – anunțând data la care va fi inaugurat, respectiv 28 noiembrie 2018. Prezența primarului George Scupra și contribuția acestuia la comemorarea poetului latin a fost apreciată de oficialitățile prezente la eveniment, contribuind astfel la promovarea și întărirea identității orașului Ovidiu la nivel internațional, stârnind tuturor participanților  interesul de a-l vizita.

 
„Suntem onorați să ducem peste veacuri numele poetului latin și totodată mândrii că ne putem numi ovidieni. Am celebrat cu emoție în acești doi ani, viața și opera poetului, creând o punte de legătură între orașele Ovidiu și Sulmona, și astfel am dat orașului o identitate proprie care acum este cunoscută în toată lumea. Pentru noi, românii, acest an are o importanță aparte, fiind momente pe care le poți trăi o singură dată în viață, respectiv: 2000 de ani de la moartea poetului latin, 100 de ani de la marea unire și 140 de ani de când regiunea noastră Dobrogea a revenit la patria mamă. În numele locuitorilor orașului Ovidiu vă transmitem că vom păstra această punte istorică între cele două popoare pentru totdeauna“, a spus  primarului George Scupra.
 
Tot în cadrul acestei vizite oficiale, primarul George Scupra a participat la o expoziție de carte rară pe temă ovidiană, cu exponate vechi de peste 500 de ani, prezentată de doamna Chiara Buccini, a avut o întâlnire cu Asociația Culturală a românilor stabiliți în zona Abruzzo din Italia și o întâlnire cu primarul orașului Vittorito, Carmine Presutti, zonă renumită pentru producțiile de vin și ulei de măsline. Programul a mai inclus și vizita la muzeul de istorie și arheologie precum și participarea la o prezentare culinară organizată de Asociația gastronomică din Italia, cu preparate gătite după rețete vechi din vremea romanilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii