Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:59 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Stelian Gheorghe - „Voi construi o piaţă agroalimentară doar pentru producătorii din comuna Topraisar“

ro

27 Jan, 2016 00:00 2674 Marime text

 
Anul 2016 vine cu proiecte ambiţioase la Topraisar. Un prim proiect prin care administraţia locală îşi doreşte să ajute comunitatea producătoare locală constă în  deschiderea unei pieţe agroalimentare. Viitorul loc de desfacere destinat bunurilor comercializate de producătorii locali ar urma să fie situat chiar în centrul comunei.
 
„Studiul de fezabilitate pentru această piaţă este deja făcut. Primăria îşi doreşte să ajute localnicii să îşi vândă mai uşor legumele şi să aibă totodată un spaţiu în care să le comercializeze. Poate, la vară, turiştii vor prefera să achiziţioneze produsele sătenilor, şi nu vor cumpăra de la marile hypermarketuri. În orice caz, vizăm construirea unei pieţe autentice româneşti“, a declarat primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe
 
Viitoarea clădire în care va funcţiona piaţa agroalimentară reprezintă o investiţie de la bugetul local de aproximativ 200.000 de euro. Mai mult, micii producători din comună vor plăti o taxă modică pentru a-şi putea vinde produsele în incinta viitoarei pieţe.
 
Un alt proiect care se află tot în faza studiului de fezabilitate vizează asfaltarea a şase kilometri de străzi din toată comuna. Pentru acest proiect, autoritatea publică locală speră să obţină finanţare europeană.
„Prioritatea zero pentru administraţia locală este reprezentată de drumuri. Vrem să punem la punct întreaga reţea de străzi a comunei. Cetăţenii au nevoie de străzi asfaltate, de aceea aşteptăm ca sesiunea de depuneri de proiecte să devină activă şi noi să ne prezentăm cu acest proiect“, a explicat primarul Stelian Gheorghe.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii