Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:38 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Tusac, mai aproape de oraşul natal Lucrările de infrastructură, date firmei care face locuinţele după modelul Mazăre

ro

10 Aug, 2011 00:00 1537 Marime text
Mangalia-ClaudiuTusac28.jpgFirma care a luat lucrările de realizare a locuinţelor ieftine pentru tineri la Mangalia, apropiată primarului Claudiu Tusac, din oraşul natal al acestuia, SC Tancrad SRL, a pus mâna pe un contract de aproape două milioane de lei, fără TVA pentru lucrări de infrastructură rutieră, canalizare şi alimentare cu apă în municipiu.

Mai exact, societatea gălăţeană se va ocupa de reparaţii şi lucrări de parcări, trotuare, alei pietonale şi carosabile, drumuri şi îmbrăcăminte asfaltică în municipiul Mangalia. Acest contract a fost scos la licitaţie de două ori înainte ca licitaţia propriu-zisă să aibă loc. Lucrările, chiar dacă nu aveau o valoare foarte mare, au fost râvnite de cinci firme, dar în cele din urmă câştigătoarea a fost desemnată societatea cu care primăria avusese anterior alte relaţii contractuale. Acordul cadru între primărie şi firma condusă de Cătălin Stăncic a fost încheiat în 5 mai a.c. însă pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice a apărut abia ieri. Autorităţile locale mangaliote, prin Serviciul Public Administrarea Domeniului Public şi Privat, au făcut publică intenţia de a preda acest contract unui agent economic la finele anului trecut, cu două zile înainte de intrarea în 2011. Valoarea totală a contractului s-a ridicat la 1.786.594,6 lei, fără TVA chiar dacă potrivit anunţului nr. 113569/29.12.2010 suma pe care autoritatea contractantă era dispusă să o dea era de 20.000.000 de lei, fără TVA. După cum arată datele caietului de sarcini, atribuirea s-a făcut pentru primul contract subsecvent, care se va derula pe o perioadă de 12 luni, lucrările totale urmând a se desfăşura pe 36 de luni.

Tancrad, lider pe piaţa brăileană

Despre societatea care a câştigat contractul, presa locală spune că recent s-ar fi ocupat de lucrările de asfaltare a aleilor din campingul de la Jupiter, în care îşi are domiciliul primarul Mangaliei. Tancrad a intrat pe piaţa din domeniul construcţiilor de drumuri şi autostrăzi în 1995, câştigând numeroase licitaţii care au avut ca obiect astfel de lucrări de infrastructură. Potrivit www.atacdeconstanta.ro, din 2007 până în prezent, a câştigat 100 de licitaţii publice în valoare totală de 390.070.326 de lei. În tot acest calcul nu au intrat însă şi lucrările obţinute prin atribuire directă. Cea mai importantă lucrare, aceea de modernizare a Bulevardului Dorobanţi din Brăila, în valoare de 99.992.904 lei, a fost câştigată în consorţiu cu Max Boegl, Swietelsky şi Euro Construct. O sumedenie de contracte le are câştigate de la Consiliul Judeţean Brăila, dar şi de la primărie, începând cu anul 2007.

Firma este din Galaţi, la fel ca şi primarul Tusac. Tancrad a prins un contract de asfaltare la Mangalia, iar în luna mai a acestui an a semnat cu CL Mangalia un contract pentru realizarea a zece blocuri, dintr-un total de 36 ce constituie aşa-zisul proiect de locuinţe ieftine după modelul Radu Mazăre, acum Claudiu Mihai Tusac. Valoarea totală a contractului este de 20 de milioane de euro. De asemenea, Tancrad este una din cele două firme care furnizează mixtură asfaltică şi realizează transportul unei cantităţi de 27.000 tone pentru secţiile de Drumuri Naţionale din cadrul DRDP Constanta ce va fi folosită la reparaţii îmbrăcăminţi rutiere.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii