Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procedura de selecţie, anulată de Primărie La fel ca în 2016, Ziua Constanţei nu se mai organizează anul acesta!

ro

27 Apr, 2018 00:00 2883 Marime text
Nici anul acesta locuitorii municipiului Constanţa nu se vor putea bucura de evenimente cultural-artistice de ziua oraşului, sărbătorită pe 21 mai.
 
La procedura de evaluare şi selecţie a ofertelor pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă pentru organizarea şi derularea evenimentului „Ziua Constanţei 2018“, până la data-limită de 13.04.2018, ora 16.00, au fost depuse oferte de către Asociaţia Best Events şi Ghiuvelechian Clara PFA.
 
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005, procedura de selecţie a ofertelor pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă în vederea organizării şi derulării evenimentului „Ziua Constanţei 2018“ a fost anulată deoarece Ghiuvelechian Clara PFA a fost respinsă pentru că nu a îndeplinit condiţiile obligatorii de participare, existând astfel un singur participant.
 
În condiţiile prevederilor Legii nr. 350/2005, procedura de selecţie a fost anulată deoarece s-a prezentat un singur ofertant. Bugetul maxim pus la dispoziţie de municipalitate pentru acest eveniment a fost de 200.000 de lei inclusiv TVA.
 
„Asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei pot fi formulate contestaţii în termen de maximum trei zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă în mod oficial a rezultatului selecţiei, prin publicarea acestuia pe site-ul autorităţii finanţatoare“, susţine Primăria Constanţa.
 
Şi în 2016, evenimentul „Zilele Constanţei“, ce ar fi trebuit să se desfăşoare în 21 mai, a fost anulat. Decizia a aparţinut membrilor comisiei de licitaţii din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa.
 
Menţionăm că municipalitatea trebuie să anunţe în următoarele zile care dintre cele trei oferte depuse pentru Ziua Copilului a trecut de comisia de validare. Bugetul maxim disponibil pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă pentru susţinerea proiectului nonprofit de interes general pentru „Ziua Copilului 2018“ este de 150.000 de lei inclusiv TVA.
 
Totodată, astăzi, 27 aprilie, este ultima zi în care se pot depune propunerile pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice pentru proiectele nonprofit de interes general „Eveniment Sportiv de Triatlon pentru Amatori şi Profesionişti“, „Festivalul Mamaia Copiilor“ şi „Filme în aer liber“. Proiectele se depun la sediul Primăriei Municipiului Constanţa din strada Cuza Vodă nr. 27.

 

Citeşte şi:

Licitaţia pentru organizarea „Zilei Constanţei“ ar putea fi anulată!


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii