Procedura de selecție și numire a Consiliului de Administrație de la Drumuri Județene Constanța SA ar putea fi finalizată la jumătatea lunii iulie (DOCUMENT)
Procedura de selecție și numire a Consiliului de Administrație de la Drumuri Județene Constanța SA ar putea
12 Mar, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
215
Marime text



- Data de începere a procedurii de selecție în cazul Drumuri Județene Constanța SA a fost 05.02.2025, după ce, prin Hotărârea AGA nr.2 din 05.02.2025 s-a aprobat declanșarea procedurii de selecţie a administratorilor societății, pentru un mandat de 4 ani
- Conform calendarului, procedura de selecție urmează să fie finalizată în luna iulie a.c.
- Ultimele etape ale procedurii constau în acordarea unor mandate speciale reprezentanților Consiliului Local și/sau Consiliului Județean în Adunarea Generală a societății pentru numirea administratorilor în jurul datei de 15.07.2025, urmată de convocarea AGA Societate Consiliul de Administrație la aceeași dată, în vederea desemnarea membrilor Consiliului de către AGA societății conform normelor interne
- Termenele planificate potrivit calendarului procedurii de selecție sunt estimative şi pot fi decalate, în cazul formularii unor contestații, precum şi în funcţie de numărul de candidaturi depuse, de evoluţia procedurii de selecţie, de comunicările realizate cu AMEPIP, etc
Consiliul Județean Constanța a publicat proiectul Planului de selecție - componenta integrală pentru desemnarea membrilor Consiliului de Administrație la Societatea Drumuri Județene Constanța SA pentru mandatul 2025 – 2029.
Comisia de selecție și nominalizare (CSN) a elaborat componenta integrală a planului de selecţie, în cadrul procedurii pentru selecția și numirea Membrilor în Consiliul de Administrație al Societății Drumuri Județene Constanța SA.
Prezentul document prevalează față de orice altă soluție propusă sau utilizată anterior, iar aplicarea principalelor activităţi şi decizii care trebuie realizate este obligatorie în toate etapele procedurii de selecție.
Termenele de realizare pot fi fixe sau orientative, în funcție de evoluția procedurii de selecție.
Procedura de selecţie se vrea a fi, înainte de toate, o procedură de interacțiune dinamică între toți utilizatorii săi, având în vedere faptul că, prin natura sa, componenta integrală a planului de selecţie este destinată să facă obiectul unei actualizări continue, până la aprobarea documentului.
Stabilirea numărului de membri ai consiliului de administraţie se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 202/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât cel puţin o treime din totalul administratorilor să fie femei şi cel puţin o treime din totalul administratorilor să fie bărbaţi; consiliul de administraţie nu poate fi format în exclusivitate din persoane de acelaşi gen.
Mandatul administratorilor este stabilit prin actul constitutiv, neputând depăşi 4 ani. Mandatul administratorilor care şi-au îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile poate fi reînnoit o singură dată ca urmare a unui proces de evaluare, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. Mandatul administratorilor numiţi ca urmare a încetării, sub orice formă, a mandatului administratorilor iniţiali coincide cu durata rămasă din mandatul administratorului care a fost înlocuit.
Consiliul de administraţie al Societății Drumuri Județene Constanța SA va fi format din 5 (cinci) membri, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de Art.28 alin.(1) din O.U.G. nr.109/2011.
Expertul independent este persoană fizică sau juridică, specializată şi autorizată în condiţiile legii pentru a-şi desfăşura activitatea în domeniul resurselor umane. Expertul independent contractat pentru această procedură este Societatea EWORA RESURSE UMANE SRL, cu sediul social în municipiul Galați. Asociați și administratori sunt Cătălin-Tiberiu Burdușa și Geta Langă.
Declanșarea procedurii de selecție a membrilor consiliului începe cu 6 luni înaintea expirării mandatului actualului consiliu; în cazul societăţilor la care statul sau o unitate administrativ- teritorială este acţionar/asociat unic, deţine majoritatea sau controlul, la data adoptării hotărârii adunării generale a acţionarilor/asociaţilor emise în acest sens, care se comunică de îndată autorităţii publice tutelare;, conform Art.3, alin.(1), lit.a) din Anexa nr.1 la H.G. nr.639/2023.
Data de începere a procedurii de selecție în cazul Drumuri Județene Constanța SA a fost 05.02.2025, după ce, prin Hotărârea AGA nr.2 din 05.02.2025 s-a aprobat declanșarea procedurii de selecţie a Administratorilor societății, pentru un mandat de 4 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.109/2011 și H.G. nr.639/2023. Autoritatea publică tutelară a notificat AMEPIP, în termen de 2 zile lucrătoare de la data adoptării actelor administrative cu privire la declanşarea procedurii de selecţie – Adresa nr. 4412/07.02.2025.
Proiectul Scrisorii de așteptări privitor la administrarea și conducerea executivă a Societății Drumuri Județene Constanța SA pentru perioada 2025-2029 a fost publicat în data de 21.02.2025 pe pagina de internet autorității publice tutelare și în data de 21.02.2025 pe pagina de internet a societății urmând să fie aprobată ca parte integrantă a componentei inițiale a planului de selecție.
Scrisoarea de așteptări este aprobată prin act administrativ al conducătorului autorității publice tutelare, ca parte din componenta inițială a planului de selecție, conform art.4, alin.(4) din Anexa 1b la HG:639/2023 și de plenul Consiliului Județean Constanța prin hotărârea nr.43/27.02.2025
Scrisoarea de așteptări privitor la administrarea și conducerea executivă a Societății Proiectul Scrisorii de așteptări privitor la administrarea și conducerea executivă a Societății a fost publicată: în data de 03.03.2025 pe pagina de internet autorității publice tutelare; în data de 03.03.2025 pe pagina de internet a societății și în data de 03.03.2025 pe pagina de internet AMEPIP.
Conform calendarului, procedura de selecție urmează să fie finalizată în luna iulie a.c.
Ultimele etape ale procedurii constau în acordarea unor mandate speciale reprezentanților Consiliului Local și/sau Consiliului Județean în Adunarea Generală a societății pentru numirea administratorilor în jurul datei de 15.07.2025, urmată de convocarea AGA Societate Consiliul de Administrație la aceeași dată, în vederea desemnarea membrilor Consiliului de către AGA societății conform normelor interne.
Termenele planificate potrivit calendarului procedurii de selecție sunt estimative şi pot fi decalate, în cazul formularii unor contestații, precum şi în funcţie de numărul de candidaturi depuse, de evoluţia procedurii de selecţie, de comunicările realizate cu AMEPIP, de solicitările suplimentare realizate de către AMEPIP și în funție de alte situații neprevăzute la data aprobării prezentului Calendar, se arată în proiectul Planului de selecție - componenta integrală pentru desemnarea membrilor Consiliului de Administrație la Societatea Drumuri Județene Constanța SA pentru mandatul 2025 – 2029, care poate fi studiat integral în secțiunea „documente”.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Cumpărări directe CJC a stabilit firma de recrutare a membrilor Consiliului de Administrație de la Drumuri Județene Constanța SA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii