Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:22 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Program pentru sprijinirea familiilor defavorizate din Grădina

ro

23 Feb, 2017 00:00 1804 Marime text
Nu mai este mult până ieşim din iarna calendaristică, astfel că administraţiile locale din judeţul Constanţa vor avea posibilitatea să înceapă proiecte noi de infrastructură şi să le continue pe cele deja începute. În aceste condiţii, se va lucra la reabilitarea de drumuri, la reţele de canalizare şi la construcţia de unităţi de învăţământ sau a altor clădiri importante.
 
Şi la Grădina, autorităţile locale au planuri mari, mai ales că se lucrează la lista de investiţii pentru anul în curs. În primul rând, se intenţionează finalizarea proiectelor începute deja.

„Ne dorim să terminăm casa mortuară pe care am început-o în 2016 la Grădina. Este construită clădirea, dar mai avem de lucrat la exterior şi să executăm şi finisajele interioare. Investiţia este realizată cu fonduri proprii şi are o valoare de circa 100.000 de euro. Este o lucrare necesară şi intenţionăm să realizăm şi la Cheia un asemenea proiect“, a declarat Gabriela Iacobici, primarul comunei Grădina.
 
Anul trecut, administraţia locală a finalizat un proiect ce are în vedere sprijinirea copiilor din familii defavorizate. Ne referim aici la realizarea Centrului de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa. Beneficiarii unităţii sunt copii care provin din familii unde media venitului pe membru nu este mai mare de 500 de lei/lună. Aici, 38 de copii pot petrece opt ore pe zi şi participă la acţiuni culturale, educative.
 
În acest an, Primăria Grădina va face demersuri pentru un alt proiect de amploare, şi anume construcţia de case pentru familiile cu venituri mici. „Vrem să ridicăm nişte locuinţe sociale, pe care să le dăm în folosinţă, sub formă de chirie, cu plata unei sume modice, familiilor cu unul, doi copii care nu au casă şi care locuiesc cu părinţii. Vor fi nişte case mai mici, pe care beneficiarii vor putea, pe viitor, să le şi cumpere, însă important este să aibă un acoperiş deasupra capului, în care să trăiască în condiţii decente“, a conchis Gabriela Iacobici.
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii