Proiecte ambiţioase pentru 2015 Străzile din Rasova şi Cochirleni vor fi reabilitate complet
Proiecte ambiţioase pentru 2015: Străzile din Rasova şi Cochirleni vor fi reabilitate complet
19 Jan, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2843
Marime text
Noul an a adus cu sine şi proiecte noi pentru administraţia publică locală din comuna Rasova. Nici nu au trecut bine sărbătorile de iarnă, că primarul Dorel Alexandru a şi făcut demersurile pentru investiţii noi centrate pe dezvoltarea localităţii. Una dintre acestea vizează un proiect de mare amploare ce are ca obiect asfaltarea a peste 200.000 de metri pătraţi de străzi. „Reabilitare şi modernizare străzi în localităţile Rasova şi Cochirleni, comuna Rasova“ este denumirea proiectului care presupune lucrări de asfaltare a străzilor din comuna Rasova pe suprafaţă totală de 212.750 metri pătraţi. Astfel, 161.173 de metri pătraţi de străzi din localitatea Rasova şi 51.577 de metri pătraţi din localitatea Cochirleni vor fi reabilitaţi. „De câteva luni, lucrăm la acest proiect cu o mare însemnătate pentru noi.
Toate uliţele vor fi asfaltate şi modernizate. Lucrările de reabilitare care se vor derula în localitatea Rasova vizează străzile Eternităţii, Palmierului, Constantin Brâncoveanu, Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu, Viilor, Pescarilor, Mihai Viteazu, Crizantemei, Bucureştii Noi, care vor fi reabilitate în cea mai mare parte; Străzile Veteranilor, Trandafirului, Ştefan cel Mare şi Mircea cel Bătrân vor fi reabilitate în totalitate. De asemenea, în satul Cochirleni vor fi modernizate total sunt străzile Alexandru Ioan Cuza, Traian şi Vasile Lupu, iar reabilitate parţial vor fi străzile Stadionului, Caraulei, I. Gh. Duca, Gemenilor, Matei Basarab, I.C. Brătianu şi Biruinţei“, a explicat primarul comunei Rasova, Dorel Alexandru.
Potrivit şefului autorităţii locale, lucrările vor fi demarate după finalizarea lucrărilor de la reţeaua de canalizare, astfel încât întreaga localitate va căpăta o înfăţişare nouă, modernă, demnă de un sat european în adevăratul sens al cuvântului. „Deja au fost încheiate lucrările de introducere a reţelei de canalizare pe mai multe străzi şi se lucrează în continuare la celelalte. Peste 40% din ceea ce presupune introducerea reţelei de canalizare este finalizat. Mai mult, aproximativ trei sferturi din lucrările de la staţia de epurare sunt gata şi deja sunt avansate lucrările de la staţia de clorinare prevăzută în proiect“, a adăugat primarul Dorel Alexandru.
Străzile nou reabilitate se vor integra perfect în peisajul localităţii, mai ales că va fi reabilitat şi modernizat şi drumului judeţean DJ223, pe tronsonul Cernavodă - Rasova - Aliman - Ion Corvin. Despre acest proiect de amploare demarat de Consiliul Judeţean Constanţa puteţi citi mai multe detalii aici.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii