Proiectele continuă la Pantelimon. Centrul after school, una dintre priorităţile primarului
Proiectele continuă la Pantelimon. Centrul after school, una dintre priorităţile primarului
30 Jun, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2931
Marime text
Un alt primar cu state vechi din judeţul Constanţa este şi gospodarul-şef al comunei Pantelimon, Vasile Neciu. Proiectele pentru dezvoltarea comunităţii, precum şi munca asiduă i-au adus lui Vasile Neicu încă un mandat de primar. Dar după aplauzele de rigoare pentru reconfirmarea sa la conducerea administraţiei publice locale, primarul, împreună cu noua sa echipă, trebuie să continue proiectele. Încă de luna trecută, la Pantelimon, constructorii au reluat, la presiunile autorităţilor locale, lucrările pentru introducerea reţelei de canalizare în localitate. Au fost montate deja conductele, căminele puţurilor au fost îngropate, iar vechiul bazin din localitatea Nistoreşti, unde lucrările de canalizare au fost finalizate, a fost reabilitat şi împrejmuit.
Cu alte cuvinte, constructorii trebuie să mai termine de montat conductele în localităţile Runcu şi Pantelimonul de Jos. Tot pentru localitatea Pantelimonul de Jos va fi introdusă reţeaua de apă potabilă. Pe lângă aceste lucrări, în fiecare sat dintre cele menţionate mai sus va fi construită câte o staţie de epurare. Pentru toate aceste proiecte, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a alocat comunei Pantelimon 54 de milioane de euro.
În ceea ce priveşte racordarea comunei la sistemul de canalizare, administraţia publică locală nu are încă un răspuns, deoarece proiectul se află în etapa de studiu de fezabilitate. De asemenea, Primăria şi Consiliul Local au pregătit documentaţia pentru construirea unui centru after school destinat copiilor defavorizaţi din comună. Cum documentaţia este gata, reprezentanţii autorităţii locale aşteaptă ca sesiunile de depuneri de proiecte pentru finanţare europeană să devină active.
Viitorul centru ar urma să găzduiască aproximativ 20 de copii care nu au părinţii aproape sau au o situaţie economică dificilă. Sufletele mai puţin norocoase vor avea, astfel, un spaţiu în care să înveţe şi să se recreeze, dar vor primi şi o masă caldă zilnic. Centrul ar urma să fie amenajat în clădirea vechiului CAP din Pantelimonul de Sus.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii