Proiectul implementat de comunele Lipniţa şi Kainargea, la final (galerie foto)
Proiectul implementat de comunele Lipniţa şi Kainargea, la final (galerie foto)
28 Jul, 2011 00:39
ZIUA de Constanta
1994
Marime text
În
perioada 2010-2011, comuna Lipniţa a implementat proiectul „Cooperare
transfrontalieră în administraţia
publică între Kainargea (Bulgaria) şi Lipniţa". Proiectul a obţinut
finanţare din Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră
România-Bulgaria şi a avut o valoare de 52.134,44 euro. Proiectul
s-a derulat în cadrul unui parteneriat bulgaro-român format din:
Kainargea, comuna Lipniţa şi Asociaţia pentru Cooperare Transfrontalieră
şi Dezvoltare
Dobrogea Dunăreană. „Obiectivele celor trei parteneri au vizat
realizarea unui proces activ de cooperare transfrontalieră la nivelul
administraţiilor publice locale cu scopul îmbunătăţirii serviciilor
oferite
populaţiei. Un alt deziderat al proiectului s-a focalizat pe apropierea
celor două comunităţi, pentru rezolvarea unor probleme comune", a
declarat Ioan Burcea, viceprimarul
comunei Lipniţa şi coordonatorul proiectului. Rezultatele demersului de
cooperare transfrontalieră susţinut de cele două comune sunt multiple şi
probează faptul că proiectul şi-a atins cu succes scopul pentru care
a fost conceput. Astfel, Lipniţa şi Kainargea au pus bazele unei relaţii
solide de colaborare, prin realizarea unei analize riguroase a
profilului socio-economic caracteristic.
Pe baza acestui studiu, a fost elaborat un plan comun de acţiune ce va
fi implementat în perioada 2011-2013. Planul Comun de Acţiune conţine
măsuri concrete de cooperare
în domenii precum dezvoltarea infrastructurii fizice de bază,
organizarea teritoriului, impulsionarea economiei locale, stimularea
antreprenoriatului, dezvoltarea socială şi progresul cultural.
„Proiectul reprezintă
un pas important în abordarea unor strategii de dezvoltare comună prin
cooperare specifică contextului transfrontalier. Activităţile derulate
au adus împreună oameni diferiţi ca limbă şi obiceiuri, dar
care au avut de transmis cunoştinţe şi experienţe de viaţă absolut
necesare pentru o dezvoltare armonioasă într-un spaţiu comun", mai spus
Ioan Burcea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii