Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:45 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD şi PDL fac casă bună în afacerea taberelor de pe litoral Licitaţiile pentru cantină şi curăţenie din tabere, preţul păstrării Elenei Frâncu la conducerea DJTS?! (documente)

ro

17 Aug, 2011 00:00 4291 Marime text

cap_3.jpgSe spune că orice om are un preţ. Şi că tocmai acest „preţ" te coboară sau te ridică mai ales când ocupi ani la rând funcţii publice şi de înaltă ţinută vorba unor clasici în viaţă. Elena Frâncu este directorul coordonator al Direcţiei de Sport Constanţa pro PSD - în guvernarea social-democrată - şi pro-PDL, în guvernul Emil Boc. În 2009, Elenei Frâncu i se plângea de milă că ar fi căzut pradă epurărilor politice ale PDL, pentru că acesteia i-ar fi lipsit patalamaua pedelistă pentru a rămâne în graţiile ministrului Sportului din acea vreme, Sorina Plăcintă.

Într-un final, MTS a revenit, renunţând la schimbarea politica a Elenei Frâncu, se pare că şi după o discuţie mai apăsată între fostul preşedinte democrat-liberal, Mircea Banias cu „echipa de succes a judeţului", Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. Nu este exclus ca doamna sportului constănţean să fi avut şi alţi susţinători mai mititei în rândul PDL care, între timp, au prins puteri şi glăscior şi l-am putea enumera aici chiar pe actualul şef al PDL-ului local Gigi Chiru.

Cert este faptul că, la concursul care a avut loc pe 22 noiembrie 2010 la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, singurul candidat care a susţinut examenul pentru şefia DJTS Constanţa a fost Elena Frâncu. Pentru postul de director adjunct s-au înscris în „luptă" Izabela Stan şi Cristina Brânzoi. Timpul a trecut, iar Izabela Stan a rămas în cadrul DJTS, în timp ce Cristina Brînzoi, membru PDL Constanţa, s-a ales cu o detaşare la Bucureşti pe o funcţie similară, însă acest aspect nu face obiectul materialului nostru.

Poate merită totuşi amintit faptul că, în disperare de cauză, tocmai pentru a apăra scaunul Elenei Frâncu, PDL Constanţa ar fi fost gata s-o susţină pentru DJTS pe Izabela Stan, care urma ca, peste noapte să devină membru PDL, deşi toată lumea din Direcţie cunoaşte faptul că aceasta a fost tot timpul la comanda Elenei Frâncu. Nici măcar schimbarea de ochii lumii nu s-a mai făcut, motiv pentru care nestingherită directoarea DJTS-ului a mers mai departe...

Taberele, o afacere transpartinică

Schimbările din interiorul MTS au condus la comasarea activităţii de sport a DJTS cu cea de tabere şi turism şcolar. Dacă zilele trecute se pomenea în presa locală despre sabotarea taberelor de stat din interior, iată că, astăzi, putem vorbi despre o adevărată afacere transpartinică pusă pe picioare în interiorul celor două tabere de stat, care au rezistat tăvălugului politic pe litoral. Taberele particulare au început să înflorească în ultimii ani pe litoralul românesc şi ca o consecinţă a cererilor venite din partea instituţiilor de învăţământ din ţară. De un astfel de contract cu statul ar beneficiat în anii trecuţi şi actual şef al PDL Constanţa, Gigi Chiru, care deţine o tabără de copii privată la Eforie. Refuzăm să credem că PDL local ar fi fost măcar o secundă implicat în cazul semnalat săptămâna trecută, când un grup de copii din Călăraşi ar fi ajuns, admitem, dintr-o eroare, până se va elucida misterul, într-o tabără privată din Costineşti. Şi totuşi, e greu de înţeles de ce PDL, ca titular al posturilor de conducere de la deconcentrate, nu a preluat şi nu a solicitat o verificare în acest caz, mai ales că s-au primit informaţii oficiale potrivit cărora grupul de copii din Călăraşi ar fi primit negaţie din partea DJTS, pe motiv că nu mai sunt locuri, ulterior fiind dirijaţi către tabăra privată. Nu vrem să credem faptul că PDL doarme în bocanci doar pentru că doi membri marcanţi ai partidului au fost beneficiarii unor licitaţii prin care au fost externalizate serviciile de cantină şi curăţenie în taberele de copii din subordinea DJTS.

Chiar directorul Direcţiei, Elena Frâncu, a confirmat pentru cotidianul ZIUA de Constanţa că una dintre societăţile democrat -liberalului Dumitru Burcin, preşedintele PDL Cumpăna, respectiv Sorin Ionel - preşedintele organizaţiei oamenilor de afaceri din PDL au câştigat licitaţiile organizate de DJTS pe SEAP pentru atribuirea serviciilor mai sus menţionate. Menţionăm că pe portalul SEAP nu au fost anunţaţi ulterior câştigătorii licitaţiilor organizate de DJTS. Cea de-a treia licitaţie, cea pentru serviciul de spălătorie, a fost câştigată de SC Fulvex Exim SRL din Constanţa, care, la prima vedere, pare să nu aibă legătură cu PDL, ci mai degrabă chiar cu şefa DJTS-ului local. Surse din Direcţiei susţin că una dintre surorile Elenei Frâncu ar deţine o firmă de spălătorie şi că n-ar fi deloc deplasat ca directoarea DJTS să facă public numele acesteia şi eventual contractele pe care societatea le-ar putea avea prin licitaţie sau nu, cu obiective aflate în subordinea DJTS. Precizăm că pe acest subiect nu am reuşit să discutăm cu Elena Frâncu. În schimb, aceasta ne-a pus la dispoziţie date privind gradul de ocupare al celor două unităţi de cazare în regim de tabere aflate în subordinea DJTS. Datele valabile începând cu săptămâna 15-21 august relevă faptul că gradul de ocupare este mult sub capacitatea de primire, atât în cazul Centrului de Agrement „New Paradise", din Eforie Sud (capacitate 448 de locuri - ocupate doar 207) cât şi în cazul Centrului de Agrement de la 2 Mai. În aceste condiţii, putem, firesc, să ne întrebăm de ce în DJTS-ul local nu există preocupare pentru ca şi Direcţia tabere şcolare să poată ţină drapelul ridicat, aşa cum se întâmplă deocamdată în cazul Direcţiei de Sport?!

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • constantean 17 Aug, 2011 08:59 Mai rascoliti ca veti mai gasi multe despre Francu. Poate odata si odata ies la suprafata si cade falsa masca de mare manager si om de sport. Relatii si relatii astea au fost si sunt.