RAJDP devine Drumuri Județene Constanța SA. Consiliul de Administrație a desemnat o nouă conducere în care a fost cooptat și un consilier personal al lui Mihai Lupu
RAJDP devine Drumuri Județene Constanța SA. Consiliul de Administrație a desemnat o nouă conducere în care
23 Nov, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
4976
Marime text
- Acționarul unic al noii societăți va fi județul Constanța, iar domeniul principal de activitate al acesteia va fi „Lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor“.
- Potrivit proiectului, Drumuri Județene Constanța SA va prelua personalul RAJDP și toate drepturile și obligațiile acesteia
- Proiectul de hotărâre a primit votul consilierii județeni cu câteva abțineri, cu toate că auditorii Curții de Conturi au recomandat aplicarea OUG109/2011 privind guvernanța corporativă în cazul RAJDP
- Tot ieri au fost aleși și cinci administratori provizorii, pentru o perioadă de maximum șase luni
- Aceștia sunt: Adrian Labeș, Doru Sauciuc, Nicolae Constantin, Sorin Lucian Ionescu și Adrian Gorcea
- Mai mult, săptămâna trecută, Consiliul de Administrație al instituției a desemnat o conducere interimară.
- Astfel, în funcția de director general interimar a fost desemnat Gabriel Răzvan Zagon, în timp ce director interimar adjunct a fost numit Constantin Niculae
Consiliul Județean Constanța a aprobat astăzi proiect de hotărâre pentru reorganizarea Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri prin transformare în societate pe acțiuni, cu denumirea Drumuri Județene Constanța SA.
Acționarul unic al noii societăți va fi județul Constanța, iar domeniul principal de activitate al acesteia va fi „Lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor“.
Potrivit proiectului, Drumuri Județene Constanța SA va prelua personalul RAJDP și toate drepturile și obligațiile acesteia.
Schimbarea formei juridice va duce la posibilitatea accesării de fonduri europene pentru finanțarea diverselor programe de modernizare a infrastructurii serviciilor comunitare de utilități publice.
Proiectul de hotărâre a primit votul consilierii județeni cu câteva abțineri, ocazie cu care au fost aleși și cinci administratori provizorii, pentru o perioadă de maximum șase luni.
Aceștia sunt: Adrian Labeș, Doru Sauciuc, Nicolae Constantin, Sorin Lucian Ionescu și Adrian Gorcea.
Noii administratori provizorii ai RAJDP Constanța au mai fost membri în diverse Consilii de Administrație, de-a lungul timpului: Sorin Lucian Ionescu la Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța și Adrian Gorcea (directorul executiv Avia Motors) la CT Bus.
Adrian Labeș (asociat Idalar SRL, Snow Clean SRL, Ralady Sambook SRL și Tamidalar SRL) și Dorel Sauciuc (auditor) iar Nicolae Constantin este fostul consilier personal al președintelui CJ, Mihai Lupu și fost viceprimar al orașului Băneasa din mandatul 2012-2016. Acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 iunie 2012 – 30 iunie 2014, întrucât a deținut simultan funcțiile de viceprimar și membru în cadrul Consiliului de Administrație al Liceului Teoretic Băneasa, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Constantin l-a înlocuit în CA-ul RAJDP pe Cătălin Ciupercă, care a renunțat la mandat sau a refuzat să-l continue, în condiții neelucidate. Ciupercă a activat în banking, consultanță si transporturi/logistică, având diverse poziții la BT, Raiffeisen Bank, Bancpost, OTP Bank, Administrația Fluvială Dunărea de Jos și membru în consiliul de administrație la Oil Terminal SA, Administrația Fluvială Dunărea de Jos (director general și membru CA)dar și la Șantierul Naval Mangalia SA (președinte CA).
Mai mult, săptămâna trecută, Consiliul de Administrație al instituției a desemnat o conducere interimară.
Astfel, în funcția de director general interimar a fost desemnat Gabriel Răzvan Zagon, în timp ce director interimar adjunct a fost numit Constantin Niculae. Mandatul celor doi directori este valabil până pe 23 decembrie 2022.
În continuare, director executiv implementare proiecte este Daniel-Jean Slav, director executiv tehnic – Ing. Lucian Poșerba iar director executiv economic – Monica Petcu.
Vă reamintim, Camera de Conturi a județului Constanța, a efectuat un audit financiar în 29.07.2022 la Consiliul Județean Constanța și a notat ca abatere - derularea gestionării patrimoniului Consiliului Județean Constanța prin forma de delegare directă, prin intermediul Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, fără respectarea prevederilor legale, deoarece aceasta este organizată distinct de Consiliul Județean.
În urma auditului, Camera de Conturi a dictat următoarea măsură: „Ordonatorul principal de credite, respectiv CJC va întreprinde toate măsurile necesare pentru analizarea cadrului legal şi crearea unei structurii de guvernanţă corporativă în cadrul CJC Constanţa, cu atribuţii de coordonare doar a întreprinderilor publice pentru care îndeplineşte rolul de autoritate publică tutelară, respectiv faţă de Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanţa. Termen de implementare: 31.08.2023”.
Facem precizare că în raportul de audit se mai arată că în 22.06.2022, consilierii județeni au adoptat un proiect de hotărâre privind demararea procedurilor de înființare prin reorganizare a Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța în societate comercială pe acțiuni. Ori în calitate de Autoritate tutelară, Consiliul Județean Constanța ar fi putut demara aplicarea OUG109/2011 privind guvernanța corporativă în acest caz.
Măsura a fost contestată de președintele CJC, Mihai Lupu iar în ședința de Consiliu Județean de ieri a supus aprobării reorganizarea Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri prin transformare în societate pe acțiuni, cu denumirea Drumuri Județene Constanța SA. Director general interimar, Răzvan Zagon a precizat pentru ZIUA de Constanța ca procedurile pentru transformarea Regiei în societate pe acțiuni se vor încheia în luna aprilie a anului viitor iar concomitent, Consiliul Județean poate demara și implementarea OUG 109/2011.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: Măsură contestată. Curtea de Conturi solicită Consiliului Județean să implementeze guvernanța corporativă la nivelul Regiei Județene de Drumuri și Poduri Constanța (DOCUMENTE)
Tags: Mihai Lupu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii