Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:12 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a stabilit cine se va ocupa de reconstituirea şi punerea în circuitul turistic a Castrului roman din oraşul Ovidiu (document)

ro

07 May, 2019 00:00 3194 Marime text
Primăria Ovidiu a anunţat numele societăţi comerciale care se va ocupa de execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiţie „Sit arheologic - Castrul roman“, care va fi conservat, reconstituit şi pus în valoare pentru integrarea în circuitul turistic.
 
Mai exact, este vorba despre contractul „Servicii de proiectare (întocmire proiect pentru autorizarea executării lucrărilor şi proiect tehnic de execuţie, asistenţă tehnică din partea proiectantului pe durata execuţiei lucrărilor) şi execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţie «Sit arheologic Ovidiu - conservare, reconstituire parţială şi punere în valoare pentru integrarea în circuit turistic a Castrului roman»“. Societatea care a semnat cu Primăria Ovidiu este Coral SRL din Tulcea, iar valoarea contractului atribuit este de 9.901.032,89 lei. Castrul roman este înscris în Lista Monumentelor Istorice 2016.
 

Situl arheologic, amplasat pe malul lacului Siutghiol

 
Reamintim că Primăria oraşului Ovidiu a obţinut finanţare europeană de aproximativ 3 milioane de euro, pentru reconstruirea şi punerea în valoare a Castrului Roman, monument de însemnătate naţională. Situl arheologic este amplasat pe malul lacului Siutghiol, fost golf al Mării Negre, în apropierea „Insulei lui Ovidiu“, pe o suprafaţă totală de 7.120 mp (domeniul public al primăriei fiind iniţial de 2.816 mp, iar diferenţa a fost obţinută prin 2 acte de donaţie).
 
Obiectivul este compus dintr-un castru roman, fortificaţie romană secolul VI, o bazilică paleocreştină care se află în afara zidurilor castrului, o aşezare romană şi un apeduct roman. Este un monument de însemnătate naţională, fiind pe lista monumentelor istorice. Investiţia este împărţită în 3 obiective. Castrul Roman (Obiectivul 1) a fost cercetat de arheologi, începând cu anul 1979, şi avea rolul de a proteja apeductul ce alimenta Tomisul, oraşul Constanţa de azi.
 
Tomisul era străbătut de o reţea de canale-galerii, la o adâncime de circa 15-17 metri, şi o înălţime de 1,60 metri, iar principala conductă pleca din Ovidiu, de unde erau captate o serie de izvoare, fiind opera armatei romane. Ca arhitectură, castrul are 4 turnuri la colţuri, 2 circulare şi 2 dreptunghiulare. Cele 2 turnuri dreptunghiulare au doar 2 laturi ieşite în afara incintei (particularitate nemaiîntâlnită la alte fortificaţii de acest gen). Cele 2 turnuri circulare ies foarte mult în afara incintei, interiorul turnurilor fiind de 4x4,5 m. Culoarul de intrare este de 1,8 m la exterior şi la interior de 1,3 m, podeaua în interiorul turnului fiind la o cotă mai joasă cu 0,5 m.
 
Suprafaţa interioară a fortificaţiei este de 2.200 mp (55 x 40 mp), din care a fost cercetată aproximativ jumătate până în acest moment. În incinta castrului a fost descoperit în anul 1984 un depozit monetar, cu piese de pe vremea împăratului Zeno (474-491). Interiorul castrului va fi amenajat o parte pentru exponate şi o parte ca zonă de amfiteatru cu gradene din beton acoperite cu lemn. Va fi acoperit parţial cu o structură metalică uşoară şi va avea dotări multimedia de ultimă generaţie, scenă deschisă spre amfiteatru ce va fi folosită pentru proiecţii, evenimente culturale, ore de istorie pentru copii.
 
Bazilica romană paleocreştină (Obiectivul 2) a fost construită înaintea Castrului Roman, dar a fost descoperită mai târziu, aflându-se în afara zidurilor cetăţii. A fost identificată în anul 1998 şi cercetată până în anul 2003. Aici au fost descoperite amfore din ţinutul Gaza (ce erau folosite pentru a căra vin liturgic, în acele vremuri). Dimensiunile exterioare sunt de 20,5 x 8,5 mp (175 mp). Bazilica fost abandonată odată cu fortificaţia în perioada anilor 580 - 600. Proiectul propune realizarea la interior a unei pasarele de sticlă securizată, cu balustradă pentru o vizionare a vestigiilor, fără afectarea acestora. Lucrările conexe (Obiectivul 3) constau în executarea spaţiilor tehnice, grupuri sanitare, alei pietonale, parcări (10 parcări auto, 2 parcări pentru persoane cu dizabilităţi, o parcare pentru autocare). Durata de execuţie şi implementare a proiectului este de 2,5 ani de la ordinul de începere a lucrărilor. Conservarea şi restaurarea vestigiilor arheologice găsite nu vor face obiectul prezentei investiţii, există asistenţă tehnica din partea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi, în consecinţă, nu vor exista costuri suplimentare, întârzieri în execuţie sau modificări ale proiectului.
 

Coral SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Firma a fost înfiinţată în anul 1991 şi are sediul în municipiul Tulcea. Capitalul social subscris, de 3.895.200 de lei, integral vărsat, este compus din 2.400 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 1.623 de lei. Constantin-Cornel Georgescu este asociat unic al firmei. Administratorul societăţii este Alexandru-Florentin Bratu. Coral SRL execută lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

 
În anul fiscal2016, firma cu 189 de salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 48.962.946 de lei şi un profit de 907.689 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 187 de salariaţi, cifră de afaceri de 24.739.332 de lei şi un profit de 94.939 de lei.
 

Responsabili de atribuirea contractului

 
Persoanele cu rol de decizie, responsabile de organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, sunt: Scupra George - primar, Cumpănaşu Tudor Doru - viceprimar, Antonie Laura-Elena - secretar oraş, Tase Cristina - director executiv financiar, Coli Felicia - şef serviciu APL, membru rezervă comisie, Drăgan George - şef serviciu Tehnic Achiziţii Investiţii, membru rezervă comisie, Kulcsar Petre - şef serviciu Comunitar de utilităţi publice şi Administrativ, preşedinte comisie, Naziru Anghelina - inspector Serviciu Tehnic, Investiţii, Achiziţii, membru comisie, Bădescu Mariana - inspector contabilitate, membru rezervă comisie/viza CPF, Moldoveanu Rodica - inspector contabilitate, membru comisie, Voicu Cristina - inspector compartiment Urbanism, membru comisie rezervă, Ionescu Nicoleta - consilier juridic APL, membru comisie, Stan Alina Costiana - inspector Serviciu Tehnic, Investiţii, Achiziţii, membru comisie, Lazăr Adrian - referent Serviciu Tehnic, Investiţii, Achiziţii, membru rezervă comisie, Monica Vodă - din partea furnizorului de servicii auxiliare achiziţiei. La aceştia se adaugă consilierii locali: Bădoiu Robert Cristian, Băltareţu George, Balanuşa Mihaela, Călinescu Razvan-Claudiu, Frangeti Nicolae, Darie Nelu, Marin Adrian, Doncea Ionuţ, Gheorghe Doina, Giogea Emilia Valentina, Iancu Dorina, Manole Gheorghe, Pindichi Dan, Soanca Carmen, Strungaru Ion, Suliman Sesnur.
 
În secţiunea Documente puteţi consulta anunţul de atribuire a acestui contract.
 
 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii