Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:02 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC Scandal și acuzații de împărțire a fondurilor pe criterii politice între PNL și președintele Marius Horia Ţuţuianu

ro

24 Jul, 2019 14:35 1860 Marime text
 În cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean Constanţa, din data de 24 iulie 2019, a avut loc un scandal, pornit de la faptul că proiectele 22 şi 23 au picat de pe ordinea de zi de astăzi.

"Colegii de la celalalte partide au respins proiectele în ceea ce privește alocările către UATuri, şcoli, dispensare, drumuri. Aceste respingerii de proeict vin în cascade cu mai multe probleme. Se apropie anul școalar iar parte din alocări vizau școlile", a declarat preşedintele CJ, la final de şedinţă.

Inclusiv consilierii ALDE s-au abţinut de la vot sau au votat împotriva acestor proiecte. Aşa s-a ajuns la situaţia tensionată din cadrul şedinţei. Ţuţuianu spune că proiectele vor fi reluate în următoarea şedinţă de CJ pentru că nu poate lăsa unităţile administrativ teritoriale fără bani şi dezvoltarea judeţului este în pericol.

Au fost mai multe contre de argumente între preşedintele CJC şi consilierii din opoziţie.

22. Proiect de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ – teritoriale a sumelor defalcate din T.V.A. pe anul 2019, pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale.
23. Proiect de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ – teritoriale a unor sume din cote defalcate din impozitul pe venit în anul 2019 pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare, pe care unitățile administrativ – teritoriale din  județ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii