Se modifică devizele generale pentru lucrările de construire a tramei stradale din cartierele Compozitorilor și Baba Novac (document)
Se modifică devizele generale pentru lucrările de construire a tramei stradale din cartierele Compozitorilor
26 Feb, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2196
Marime text



Aleșii locali municipali constănțeni vor aproba în ședința CLM din 28 februarie proiectul privind actualizarea devizelor generale pentru lucrările de construire aferente tramei stradale din municipiul Constanța - cartierul Compozitorilor - etapa I și cartierul Baba Novac - etapa I.
Prin HCL nr. 224/31.07.2017 au fost aprobate documentațiile tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate, pentru lucrările de construire aferente tramei stradale din municipiul Constanța - cartierul Compozitorilor - Etapa I, respectiv: aleea Constantin Bobescu, strada Sergiu Celibidache, strada Barbu Filaret, strada Tiberiu Brediceanu, strada Gheorghe Dumitrescu, strada Gheorghe Dima și strada Mihail Jora.
Prin HCL nr. 278/25.08.2017 au fost aprobate documentațiile tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate, pentru lucrările de construire aferente tramei stradale din municipiul Constanța – cartier Baba Novac - Etapa I, respectiv: strada Vâscului, strada Breaza, strada Crasna, strada Prislop, strada Alexandru Steflea, strada Horia Grigorescu - tronson 2, strada Govora - tronson 2 și strada Arnota.
Prin HCL nr. 292/31.07.2018 s-a aprobat actualizarea devizelor generale pentru lucrările de construire aferente tramei stradale din municipiul Constanța – cartierul Compozitorilor - etapa I și cartierul Baba Novac - etapa I, cuprinzând străzile mai sus menționate.
La momentul aprobării HCL nr. 292/31.07.2018 era în vigoare actul adițional nr.10 la contractul nr. 46.590/2.105/03.04.2013 de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat din municipiul Constanța, iar ulterior s-a modificat structura deviz/calculație pentru fundamentarea tarifelor la Contractul nr. 46.590/2.105/03.04.2013 de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat din municipiul Constanța.
Proiectul de hotărâre privind actualizarea devizelor generale pentru lucrările de construire aferente tramei stradale din municipiul Constanța - cartierele Compozitorilor - Etapa I și Baba Novac - Etapa I poate fi consultat în secțiunea Documente.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii