Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:14 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se reclamă un monopol şi lucrări la suprapreţ nefiscalizate la Cimitirul Anadalchioi (galerie foto)

ro

04 Nov, 2015 00:00 5340 Marime text


Recent, pe site-ul menţionat a fost postată o sesizare a unei doamne, Violeta Rădulescu. Prin detaliile pe care le prezintă, femeia semnalează diverse aspect referitoare la firma ce se ocuă de administrarea cimitirului Anadalchioi. Doamna Rădulescu Pentru a-şi dovedi spusele , femeia a ataşat şi trei fotografii. Pentru a evite orice interpretări eronate vă prezentăm, integral, textul sesizării formulate de Violeta Rădulescu în data de 18 octombrie anul curent şi ataşăm imaginile postate de aceasta pe site-ul menţionat (n.r. - Cei ce vor să confrunte textele o pot face accesând şi adresa.
 
“Subsemnata, Rădulescu Violeta, titular al contractului de concesiune nr.521/19.01.1997, în cimitirul Anadalchioi, pentru locul de înhumare în suprafaţă de 7,23 mp, lot 1874-1875, vă solicit să luaţi act de următoarele: Doresc să sesizez indolenţa administratorului cimitirului Anadalchioi şi a paznicului George (nu cunosc numele de familie). În primul rând, cei doi sunt rude (înţeleg că administratorul Eugen este nepotul paznicului, deci un caz clar de nepotism). În repetate rânduri, eu am sesizat paznicului de la poartă faptul că lângă cele două loturi pe care le deţin sunt morminte părăsite, pe care buruienile au ajuns deja la gradul de stufăriş şi nu s-a reacţionat în nici un fel. Mai mult decât atât, în această vară, a fost o pisică moartă, în putrefacţie, pe aleea dintre morminte. I-am sesizat paznicului în repetate rânduri ridicarea ei şi a motivat că nu intra în responsabilitatea lui. Dar a cui atunci? Până la urmă, a fost înlăturată de proprietara unui mormânt, pentru că avea de făcut pomenire, iar mirosul pestilenţial (mai ales pe căldurile din timpul verii) o impiedica. Ataşez câteva fotografii cu stufărişul demn de Delta Dunării din cimitir. Eu şi ceilalţi proprietari - sunt o mulţime de nemulţumiţi, urmează să demarez o acţiune de strângere de semnături şi să vi le trimit - înţelegem ca «administrarea» cimitirului nu implică doar perceperea de taxe, ci şi curăţenia din cimitir. În condiţiile în care suntem cu plăţile la zi, pentru ce plătim mai exact?”

Sesizare cu repetiţie

Din spusele doamnei Rădulescu, reiese faptul că nu este la prima sesizare a acestor aspecte însă, până acum, nimeni nu ar fi luat atitudine şi nu ar fi verificat situaţia în teren.
 
“Am mai făcut o sesizare către dumneavoastră (n.r. referire la autorităţile publice locale) în primăvară, pe numele fiicei, Mădălina Rădulescu, pentru că, de sărbători, nu numai ţiganii sar gardul cimitirului într-o veselie şi fură coroane, flori, sparg geamurile felinarelor dacă ne luăm de ei etc., în timp ce paznicul stă închis în căsuţă la poartă. Nu l-am văzut măcar o dată patrulând printre morminte. Am solicitat atunci ridicarea gardului şi montarea de sârmă ghimpată pe acesta, în partea superioară. Nu s-a întâmplat nimic de atunci. Doresc să ştiu cine este responsabil şi pentru ce achit taxe la acest cimitir, în această situaţie. Ca să se fure tot ce aduc la mormânt şi să plivesc buruieni în fiecare săptămână? Dacă administraţia este incompetentă şi nu poate gestiona situaţia, de ce nu este destituită?”, se întreabă doamna Rădulescu.

Monopol?

În aceeaşi sesizare femeia semnalează şi alte aspect care, analizate, dau impresia că la cimitirul Anadalchioi ar exista un monopol atunci când vine vorba despre efectuarea unor lucrări specifice.
 
“Mai mult decât atât, după sesizările de locuri părăsite din proximitate şi buruieni care ne invadează mormintele, am ajuns la concluzia că, singura soluţie este împrejmuirea lotului pe care îl deţin cu plăci ondulate. Am vrut, iniţial, să lucrăm cu firma SC ELDO Service SRL, care administrează cimitirul Anadalchioi, administrată de domnul Eugen, care, însă, ne-au cerut o sumă exorbitantă, în raport cu dimensiunea lucrării, fără a ne face o ofertă/deviz, cerând suma în întregime în avans, fără a oferi o garanţie şi promiţînd o reducere de 10% în condiţiile plăţii integrale în avans. Am aflat de la alţi proprietari de morminte că sunt şi extrem de neserioşi, triplează apoi suma cerută şi nu fac lucrarea, după ce pretind suma în avans, de trebuie să îi cauţi şi să insişti să o finalizeze. Am contractat, în consecinţă, o altă firmă, care ne-a cerut un preţ corect, mult mai mic. Pe data de 18 octombrie 2015, la ora 8, ne-am prezentat 3 persoane la cimitir şi am vorbit cu paznicul, care ne-a spus că putem chema oamenii să toarne materialul şi să cofreze. Când aceştia au ajuns în poarta cimitirului şi au vrut să se apuce de treabă, paznicul George l-a contactat telefonic pe nepotul-administrator Eugen (după ce îşi dăduse, în prealabil, acceptul), care nu ne-a dat voie-telefonic - să intram cu muncitorii în cimitir, astfel încât aceştia au făcut drumul degeaba. Doresc să ştiu cum putem proceda pentru ca cei doi să răspundă pentru fapta lor şi noi să putem efectua lucrarea în cimitir”.

Lucrări la suprapreţ?

Un alt aspect semnalat de aceeaşi doamnă vizează preţurile mari practicate de firmă pentru lucrările executate, precum şi lipsa chitanţelor care să ateste sumele plătite de oameni.
 
“În plus, la câteva morminte distanţă, doamna Moldoveanu Maria, care a lucrat cu cei de la cimitirul Anadalchioi (aceiaşi cu care dorisem şi noi iniţial să facem lucrarea, dar cereau mai mult decât dublu pentru ea), a solicitat împrejmuirea unui mormânt cu plăci ondulate şi o cruce placată cu marmură. I s-a solicitat plata în avans - iniţial 3000 lei, după care i s-au pretins alţi 4000 şi apoi alţi 2000. Crucea care i s-a pus, după 6 luni, mult mai târziu decât era programat, la insistenţele dânsei, după cum puteţi vedea, are o bucăţică de marmură încorporată, nicidecum nu este «placată» cu marmură. Pentru niciuna dintre sumele de mai sus nu i s-a eliberat chitanţă, vă rog să verificaţi. Şi nu este singura în această situaţie.

Vă aduc la cunoştinţă că sunt la zi cu achitarea taxelor şi a impozitelor, inclusiv către administraţia cimitirelor Constanţa. Aş dori corectitudine în schimbul corectitudinii. Nu este posibil ca un cimitir să arate în halul pe care îl puteţi vedea în fotografiile ataşate şi ca cei doi să controleze discreţionar, după bunul lor plac, orice lucrare din acest cimitir, după ce au refuzat se rezolve problemele aduse la cunoştinta lor. Vă rog să analizaţi şi să imi daţi o soluţie concretă”.

O afacere în extindere

Potrivit Registrului Comerţului, SC ELDO Service SRL este o afacere de familie, asociati fiind: Elena Alexandra Ene, Emil Cristian Ene, Eugen Ene şi Aurica Ene. Administratorii firmei sunt Aurica şi Eugen Ene, iar domeniul de activitate  “lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”.
Conform unei hotărâri a Consiliului Local Municipal Constanţa 334 din 2005 modificată în septembrie 2008, SC Eldo Service SRL se ocupa de cimitirele din Viile Noi şi Anadalchioi.

Citeşte şi:
Primaria pune monopol pe morti

Cum afacerile legate de pompe funebre sunt tot mai profitabile, SC Eldo Service SRL nu putea să facă notă discordantă. Oameni cu iniţiativă cei patru asociaţi au decis în septembrie 2014 să-şi extindă domeniul de activitate. Aşa a apărut SC  Eldo Eurotehnic SRL cu sediul în Constanţa, strada Comarnic, nr.72,  firma având ca obiect principal de activitate lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. Dar extinderea afacerilor familiei Ene nu s-a oprit aici. Tot atunci a fost înfiinţată şi societatea Extravacanţa Food Divison SRL, cu sediul la aceeaşi adresă ca şi SC Eldo Eurohetnic SRL, strada Comarnic nr.72, şi având ca principal domeniu de activitate -  “activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”.

Citeşte şi:

Familia Ene îşi extinde afacerile - De la monopolul în două cimitire din Constanţa, spre construcţii şi catering

“Sesizare fără fond”

Un apel telefonic la firmă ne-a pus în legătură cu “doamna casieră”, căci nu a dorit să-şi divulge numele. Ea ne-a explicat că “doar căile de acces principale ţin de noi” şi că “s-a cosit de la un cap la altul, dar acum avem o defecţiune la coasă”. De asemenea, “doamna  casieră” a negat vehement existenţa unui monopol din partea firmei la care lucrează. În privinţa fiscalizării veniturilor ea a afirmat: “Nu este adevărat. Se facturează la Anadalchioi şi bon de casă se eliberează la Viile Noi. La Anadalchioi sunt lucrări sporadice şi nu avem casă de marcat”. Când am rugat -o să ne spună numele a refuzat şi a preferat să ne ofere numărul de mobil al patronului pentru a discuta.

Contactat telefonic, administratorul firmei, Eugen Ene, a catalogat cele reclamate de femeie drept o “sesizare fără fond” şi a menţionat că, “după o situaţie conflictuală, aceasta s-a conformat Regulamentului, a depus documentele care trebuiau şi cazul a fost soluţionat”.

Mirat că, după 17 ani de activitate în domeniu, se confruntă cu o primă reclamaţie, Ene a acceptat să aducă lămuririle necesare. În privinţa buruienilor de pe morminte, patronul a arătat că doar cărăţenia aleilor revine firmei, locurile de veci fiind în grija concesionarilor, iar paznicul nu are cum să intervină în oprirea potenţialelor furturi sau distrugeri din cimitir. “Noi ne ocupăm de înteţinerea aleilor, dar concesionarii au grijă de loturile deţinute. Sunt puţine persoanele care mai vin la cei decedaţi şi se îngrijeasc de locuri. Primăria a insistat pe lângă concesionari, dar degeaba. În privinţa furturilor de coroane, flori sau distrugeri nu avem nicio sesizare în scris în acest sens. Paznicul n-are cum să intervină, el poate doar să cheme Poliţia Locală”, ne-a declarant administratorul SC Eldo Service SRL. 
Referitor la executarea lucrărilor specifice în incinta cimitirului Anadalchioi, Eugen Ene a exclus existenţa unui monopol din partea firmei sale. La fel de categoric a negat şi acuzaţia potrivit căreia nu ar elibera chitanţe pentru lucrările executate. “Exclus un monopol, nici nu ar fi posibil. Există un Regulament impus prin HCLM conform căruia trebuie depuse o serie documente înaintea începerii lucrărilor în incintă, lista acestora fiind afişată la poarta cimitirului. Exclus să nu se elibereze chitanţe. În contabilitate se regăsesc toate facturile şi chitanţele pentru serviciile prestate de firma mea”, ne-a declarant Eugen Ene.
 
PS: Pe acelaşi site au fost ataşate trei fotografii. Două ilustrază buruienile netăiate, care au năpădit loturile părăsite. La ultima (n.r. cea cu o cruce) se face următoarea menţiune: “Lucrarea pe care doamnei Moldoveanu i s-au pretins în total 9000 lei, fără chitanţă - avem acceptul dânsei pentru a fi menţionată în sesizare”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii