Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:15 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se repartizează locuinţele ANL la Hârşova

ro

24 Oct, 2011 01:00 3333 Marime text
Harsova_-__primar__Tudor_Nadrag_005.jpgSăptămâna trecută, comisia socială constituită în cadrul Primăriei Hârşova a analizat dosarele depuse de locuitorii oraşului pentru obţinerea unei locuinţe ANL, iar consilierii locali şi-au dat acordul. Zilele acestea, urmează tragerea la sorţi pentru repartizarea apartamentelor

„Mâine (n.r. azi) îi voi invita pe toţi cei care au fost aleşi pentru a primi o locuinţă să-şi tragă fiecare la sorţi apartamentul, tocmai pentru a evita discuţiile că unii au primit la parter, alţii la etaj şi tot aşa", a spus ieri primarul de la Hârşova, Tudorel Nădrag.

Scandalul provocat pe tema locuinţelor tip ANL de la Hârşova, menţinut şi de unii dintre politicienii locali, este pe cale de a se sfârşi. Cel puţin aceasta este speranţa primarului din Hârşova, a cărui echipă de lucru a avut de făcut alegeri dificile la momentul analizei dosarelor depuse de tinerii până în 35 de ani. Cei care au avut prioritate pentru a primi astfel de apartamente au fost tinerii căsătoriţi care stăteau în acelaşi apartament cu părinţii. Primarul spune că şi-a dorit mult să vină în sprijinul tinerilor căsătoriţi care se află într-o astfel de situaţie. Pentru cele 64 de apartamente care vor fi predate zilele următoare au fost depuse aproape 200 de cereri.

Nădrag a găsit şi o soluţie pentru cei care nu au intrat în această rundă de repartizare a apartamentelor. „O să-i anunţ mâine (n.r. astăzi) pe toţi cei care nu au primit notificare să exprime în scris dacă rămân în cursa pentru obţinerea de apartamente în cele patru blocuri care urmează a fi construite sau dacă optează pentru unul dintre cele aproximativ 150 de loturi de casă pe care vrem să le dăm în primăvara următoare", a mai adăugat Nădrag. Aceste loturi de casă vor fi lângă ANL-uri, dar, după cum spune edilul, va fi păstrat loc şi pentru realizarea investiţiei pentru alte patru blocuri ANL, pentru care se aşteaptă finanţare. „Rămân cu amărăciune în suflet că lucrurile bune pe care vreau să le fac se întorc împotriva mea. Celor din Consiliul Local care ne critică le-am lăsat decizia de a împărţi ei 48 de locuinţe sociale, ce urmează a fi repartizate unui număr de aproape 400 de cereri", mai spune Nădrag.

Chirie modică timp de un an, apoi se pot achiziţiona

În ceea ce priveşte chiria pe care noii locatari ai blocurilor ANL o vor plăti, aceasta este una modică, dar numai pentru cei care au până în 35 de ani. Peste această vârstă, chiriaşii vor trebui să achite câte 500 de lei, însă, după un an de chirie şi nu peste o perioadă de cinci ani cum prevedea legea până acum, au posibilitatea să-şi achiziţioneze locuinţa direct de la stat. Utilităţile au fost pregătite, chiar şi cei de la compania de electricitate au venit în sprijinul administraţiei locale cu un ajutor de instalare a unui post de transformare pentru cele patru blocuri, care a scutit autoritatea locală de şapte miliarde de lei vechi pe care ar fi trebuit să-i cheltuiască pentru această investiţie. „Noi mai trebuie să facem doar racordul la blocuri, care ne va costa în jur de un miliard de lei vechi", spune edilul. Tot pe bază de electricitate vor funcţiona şi centralele electrice de încălzire pe care fiecare locatar le va avea în locuinţă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fabi 23 Oct, 2011 22:30 un primar cu suflet mare.tinerii din oras va stimeaza si va multumesc pentru tot ce faceti