Ședințe CLM Se pregătește o nouă vânzare a unui teren stațiunea Mamaia. Cine a făcut solicitarea de cumpărare?
Ședințe CLM: Se pregătește o nouă vânzare a unui teren stațiunea Mamaia. Cine a făcut solicitarea de cumpărare?
25 Jul, 2024 12:25
ZIUA de Constanta
1754
Marime text
foto cu rol ilustrativ
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local Constanța care va avea loc în data la finalul lunii iulie se va afla un proiect de hotărâre care vizează aprobarea vânzării prin licitație publică a caietului de sarcini , a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării terenului în suprafață de 20 mp situat în municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia, zona Grup sanitar Albatros -zona A4–club Castel, proprietatea privată a municipiului Constanța.
Proiectul s-a mai aflat în atenția CLM și în ședința din 26 aprilie 2024 , când s-a votat oportunitatea vânzării acestui teren.
Solicitarea de cumpărare a fost depusă tot de către firma Laurette Due SRL.
Terenul are acces la și dinspre promenada Mamaia.
Tot în ședința din aprilie, aleșii locali au mai votat și proiectul de hotărâre privind aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării terenului în suprafață de 53 mp situat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, identificat cu număr cadastral 234609, proprietatea privată a municipiului Constanța, aferent activului c1-grup sanitar Albatros, cu respectarea dreptului de preempțiune al societății Laurette Due SRL.
Valoarea de inventar a terenului este de aproximativ 126.000 lei.
Laurette Due SRL
Societatea cu sediul social în municipiul Constanţa pe strada Răcoala 1907 nr. 5-7 și îi are asociaţi și administratori pe Mirela Marinela Tulea şi Nicolae Gheorghe Tulea. Bărbatul este și administratorul companiei, care în 2023, compania a raportat o cifră de afaceri de2.299.259 lei, 3 angajați și profit de 1.611.415 lei.
Mirela Marinela Tulea figurează și în Sara Market Beach SRL iar Nicolae Gheorghe Tulea în Cappucino Due SRL.
Firma nu figurează cu achiziții publice, potrivit www.termene.ro.
PRECIZĂRI:
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Citește și:
Modificări în acţionariatul Laurette Due SRL, deţinută de fostul pedelist Nicolae Gheorghe Tulea
Un ofertant descalificat, trei admişi SC Laurette Due SRL şi-a adjudecat sectorul de plajă Mamaia V, subsector 21 (documente)
Autorizaţie de mediu pentru un hotel din centrul staţiunii Mamaia, deţinut de Nicolae Tulea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii