Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:52 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Specialist DNA transferat la Primăria Constanța, pe funcție de conducere

ro

16 Nov, 2020 17:30 7550 Marime text


Ion Cătălin Cucoară a fost transferat în interes de serviciu, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,  pe funcția de director al Direcției Patrimoniu și Cadastru.

Ion Cătălin Cucoară este constănțean, fiind, totodată, specialistul care a întocmit raportul de constatare în baza căruia, în anul 2008, procurorul Gheorghe Onea, din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, a trimis justiției Dosarul Retrocedărilor din Constanța.

Amintim că, în urma soluționării Dosarului Retrocedărilor, fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de detenție.

În ce privește postul de director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța, acesta era vacant.

Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de Direcția Națională Anticorupție, raporturile de muncă ale specialistului Ion Cătălin Cucoară în cadrul DNA au încetat la data de 6 noiembrie 2020.

La aceeași dată, la plecarea din DNA, Ion Cătălin Cucoară a completat ultima sa declarație de avere, document potrivit căruia acesta deține un teren intravilan de 500 mp, cumpărat în 1993.

În anul 2020, acesta, alături de alți trei membri ai familiei sale, au achiziționat un alt teren intravilan, în suprafață de 400 mp, dar și o suprafață de 10.000 mp încadrată la „alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil“.


Legat de acestea, specialistul a făcut mențiunea că „terenurile nu au valoare de impozitare, cf.cert. atestare fiscală“.

Specialistul deține împreună cu soția sa un apartament de 67 mp, în Constanța, cumpărat în 2003.

Alături de soție și de alți doi membri ai familiei mai deține un alt apartament în Constanța, de 40 mp, achiziționat în 2002, dar și o casă de locuit, situată tot în Constanța, cumpărată în 2006.

De asemenea, Cătălin Cucoară are un autoturism VW Multivan, fabricat în 1995, dar și o stație totală Sokkia (instrument utilizat în măsurătorile topografice), dobândită în 2003 și estimată la 7.000 USD.


Specialistul deține active financiare în valoare de circa 53.000 de lei, cărora li se adaugă o asigurare de aproximativ 7.500 de lei.

Acesta i-a acordat un împrumut de 10.000 de euro unui membru al familiei sale.

În ce privește venitul realizat, Cătălin Cucoară a notat aproximativ 45.000 de lei, reprezentând salariul pentru perioada martie-octombrie.

Soția sa a realizat un venit de circa 25.000 de lei, reprezentând salariul pe anul anterior, încasat de la Car Top SRL.

Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 16 noiembrie 2020, firma Car Top SRL a fost înființată în anul 1994 și are sediul social în Piatra Neamț, pe Aleea Constantin Matase.

Capitalul social subscris al firmei este de 200.000 de lei, iar obiectul principal de activitate este reprezentat de „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea“.

Asociatul unic este fratele specialistului DNA, anume Cristian Constantin Cucoară, din Bacău, acesta fiind și administrator, alături de Gheorghe Ion Cucoară, din Neamț.

Societatea are un punct de lucru în Constanța, pe strada Dimitrie Bolintineanu nr. 21.

În anul 2017, cu 15 salariați, firma a avut un profit net de 80.769 de lei și o cifră de afaceri netă de 1.007.596 de lei.

În 2018, cu 16 salariați, profitul net a fost 571.288 de lei, iar cifra de afaceri netă s-a ridicat la 1.595.485 de lei.

În anul 2019, numărul salariaților a fost 13, profitul net a fost 163.632 de lei, iar cifra de afaceri netă s-a ridicat la 1.420.110 lei.

Pentru a reveni la transferul în Primăria Constanța al specialistului Ion Cătălin Cucoară, este de precizat că, potrivit organigramei instituției, Direcția Patrimoniu și Cadastru se află în subordinea primarului Constanței.

În subordinea Direcției Patrimoniu și Cadastru se află Serviciul Patrimoniu și Serviciul Cadastru.

Citește și:

Cucoară, specialist DNA, şi Frigioiu, fost şef al Finanţelor din Primăria Constanţa, audiaţi în Dosarul Retrocedărilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii