Sprijin pentru cetăţenii din localitatea Ovidiu! Ce şi-a propus Primăria pentru 2017 (galerie foto)

02 Feb, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2546
Marime text
Locuitorii din Ovidiu au, de câteva zile, un nou şi modern centru de informare a cetăţenilor, în cadrul Primăriei, după ce acesta a fost amenajat şi dotat în ultimele două luni, facilitându-se în acest fel accesul către cele mai folosite servicii ale administraţiei locale.
Primarul localităţii Ovidiu, George Scupra, a anunţat, la evenimentul de inaugurare, că a regândit serviciile din cadrul administraţiei locale, după ce a preluat un sediu al SPIT, ca urmare a unui protocol între ANAF şi Primărie, pe care l-a renovat şi utilat la standarde înalte, realizând Centrul de Informare pentru Cetăţeni pentru fluidizarea circuitului documentelor şi scăderea timpului de soluţionare a cererilor.
Astfel, potrivit noii reorganizări:
- în corpul A vor funcţiona biroul de primar, biroul de viceprimar, birourile secretarului, ale Departamentului Juridic şi ale consilierilor;
- în corpul B: Serviciul Informaţii Cetăţeni, Casieria, Registratura, Serviciul Impozite şi Taxe, Resurse Umane şi Contabilitate;
- în corpul C: Serviciul Asistenţă Socială, Corp Control, Serviciul Agricol, Proiecte Europene, Administrarea Domeniului Public şi Privat, Regia Locală Ovi-Prestcon;
- în corpul D: Evidenţa Populaţiei, Starea Civilă, Urbanism, Situaţii de Urgenţă şi Mediu;
- în corpul E: Poliţia Locală, Poliţia Naţională şi Ovi-Protect.
Primarul localităţii Ovidiu a anunţat, de asemenea, că în două săptămâni se va activa şi sistemul de plăţi online Ghiseul.ro. „Peste două săptămâni se va inaugura şi serviciul de plăţi online, şi atunci, cei care au joburi şi care nu pot ajunge în timp util vor fi încântaţi că pot plăti online impozitele şi taxele. Ne propunem ca cetăţenii, plătitorii de impozite şi taxe locale să vină cât mai puţin în contact cu funcţionarii publici, ci mai degrabă să vină la registratură, la casierie, la centrul de informare, unde să primească formulare tipizate, să fie îndrumaţi corect şi să îi învăţăm ce au de făcut. Vrem să uşurăm accesul şi ne propunem ca cetăţenii care doresc să poată primi prin SMS informaţii despre stadiul adreselor şi al solicitărilor lor“, a subliniat primarul.
Deşi proiectul de buget al Primăriei încă nu a fost aprobat, edilul-şef a explicat, în cadrul conferinţei desfăşurate în sediul nou-inaugurat, că va oferi şi în acest an familiilor tinere bani de trusou, va continua programul audienţelor generale în ultima joi din lună şi va organiza astfel de întâlniri şi în satele Poiana şi Culmea, ca noutate în 2017. De asemenea, tot în sprijinul locuitorilor din satele Poiana şi Culmea, Primăria va amenaja un birou unde aceştia vor putea să îşi depună diverse documente, pentru a-i scuti de drumul la Ovidiu.
Printre planurile Primăriei Ovidiu se numără şi alimentarea cu energie electrică a Cartierului Tineretului, schimbarea reţelei de iluminat public pentru a reduce consumul energetic, continuarea reţelei de gaz din localitatea Poiana, realizarea unei noi şcoli şi grădiniţe în Poiana, dar şi sistematizarea zonei de pe strada Amurgului, unde sunt avute în plan crearea de locuri de parcare, trotuare şi redimensionarea reţelei de canalizare, realizată în anii 1950.
De asemenea, Primăria Ovidiu a anunţat că intenţionează să înfiinţeze o societate de pază şi protecţie civilă - Ovi Protect SRL, începând cu luna aprilie, care să asigure paza instituţiilor şi a altor obiective din oraş. Primăria are în plan şi să achiziţioneze o autospecială pentru diferite intervenţii de protecţie civilă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii