Suntem în siguranţă la târgurile organizate periodic? Pavilionul Expoziţional nu deţine autorizaţie de securitate la incendiu
Suntem în siguranţă la târgurile organizate periodic?: Pavilionul Expoziţional nu deţine autorizaţie de
01 Feb, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2059
Marime text
În cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean de ieri, consilierul judeţean Marian Iordache a ridicat problema lipsei autorizaţiei PSI, eliberată de ISU, pentru Pavilionul Expoziţional din Constanţa. Vicepreşedintele CJC Claudiu Palaz a confirmat că Pavilionul funcţionează fără această autorizaţie, dar instituţia face demersuri pentru obţinerea tuturor documentelor.
„Nu există o înscriere, la ora actuală, la Financiar, la Primărie, cu o valoare reală. S-au făcut nişte modificări interioare, probabil nerespectându-se autorizaţia, dar documentul există. Poate nu au fost puse hârtiile în ordine sau cei care s-au ocupat atunci nu s-au documentat şi nu le-au pus cap la cap. La această dată, sunt destul de dificile înscrierea imobilului în Cartea Funciară şi realizarea unui cadastru“, a declarat Palaz.
Faptul că în Pavilion se desfăşoară evenimente nu este o neregulă, spune vicepreşedintele CJC, deoarece ISU nu a interzis acest lucru. „Suntem în procedură de obţinere a autorizaţiilor. Mâine va veni o echipă care va realiza toate documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei“, a mai spus vicepreşedintele CJC. „Ne vom conforma tuturor recomandărilor celor de la ISU“, a subliniat acesta.
La rândul său, inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), colonel Daniel Popa, a precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că Pavilionul Expoziţional are avizul PSI valabil, însă nu deţine autorizaţia pentru securitate la incendiu, un act care se eliberează ulterior. „Au depus dosarul şi pentru autorizaţie, însă l-am restituit pentru a fi completat. În momentul în care vor avea în regulă toate actele, le vom elibera autorizaţia de securitate la incendiu“, susţine Oprea. Aceste autorizaţii sunt valabile pe toată perioada existenţei clădirii, în cazul în care aceasta nu suportă modificări.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii