Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:49 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ţara arde, babele se piaptănă… Despre ce a discutat primarul Decebal Făgădău cu agenţii economici din staţiunea Mamaia?

ro

16 Apr, 2018 00:00 2781 Marime text
Staţiunea Mamaia se pregăteşte pentru vacanţa de 1 Mai şi pentru sezonul estival. Pentru ca turiştii să nu-i prindă pe picior greşit, autorităţile au băgat în şedinţă de lucru hotelierii şi patronii de unităţi de alimentaţie publică din staţiunea Mamaia.
 
În acest sens, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, împreună cu o echipă din cadrul municipalităţii, s-a întâlnit cu peste 80 de agenţi economici pentru a pune la punct ultimele detalii, în aşa fel încât staţiunea să fie gata să îşi primească oaspeţii în data de 27 aprilie, atunci când vor sosi primii turişti.
Subiectul principal al discuţiilor a fost legat de campania „Curăţăm Constanţa Noastră“, căreia, de voie, de nevoie, i se vor alătura şi operatorii din turism din Mamaia. Aceştia au dat asigurări că, până la sfârşitul lunii, faleza şi spaţiile din faţa hotelurilor vor fi curăţate.
 
Primarul i-a informat că echipele municipalităţii au început deja lucrările de igienizare, a fost tunsă iarba şi a fost adunat nisipul de pe faleză.
În următoarele zile, vor fi reparate şi înlocuite şi coşurile de gunoi, băncile rupte de pe promenadă, iar stâlpii de iluminat public vor fi vopsiţi în culoarea bleu.
 
Edilul-şef al Constanţei a făcut apel către agenţii economici să lucreze în echipă astfel încât imaginea staţiunii să fie schimbată până la sosirea primilor turişti. Întâlnirile vor continua şi în perioada următoare, pentru ca Mamaia şi Constanţa să fie pregătite pentru începerea sezonului estival, dau asigurări reprezentanţii executivului din Primăria Constanţa.
 
Şi tema de discuţie a Colegiului Prefectural din această lună este tot pregătirea minivacanţei de 1 Mai. Colegiul Prefectural se va reuni pe 25 aprilie a.c.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii