Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:43 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teatru, film, colinde şi expoziţie de pictură, la sărbătoarea Liceului Tehnologic „Ion Podaru“. Primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, prezent la eveniment (galerie foto)

ro

02 Dec, 2019 00:00 2769 Marime text

Primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, Înaltpreasfinţia Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Roxana Lupu, interpreta rolului principal din filmul „Maria, Regina României”, Corala Seminarului Teologic Ortodox ”Sfântul Cuv. Dionisie Exiguul” şi mulţi alţi invitaţi au fost prezenţi la sărbătoarea Liceului Tehnologic „Ion Podaru”.
 
Pe 28 noiembrie, Liceul Tehnologic „Ion Podaru” din oraşul Ovidiu a organizat o serie de activităţi, dedicate Zilei Şcolii, patronată de Sfântul Apostol Andrei. La eveniment au participat primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, Înaltpreasfinţia Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Roxana Lupu, interpreta rolului principal din filmul „Maria, Regina României”, prof. univ. dr. Stoica Lascu, Corala Seminarului Teologic Ortodox ”Sfântul Cuv. Dionisie Exiguul”, ansamblurile „Muguraşii”, „Dobrogeanca” şi „Armânamea“, precum şi reprezentanţi ai altor instituţii din judeţul Constanţa.
 
Activităţile s-au desfăşurat în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, Primăria Oraşului Ovidiu, Centrul Cultural ”Elena Roizen” Ovidiu, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.
Evenimentul a cuprins mai multe secţiuni: comunicări ştiinţifice ale elevilor şi ale cadrelor didactice, lucrări artistico-plastice, teatru şi film, colinde şi cântece religioase, expoziţie de pictură. Elevii claselor liceale cu profil tehnologic vor pregăti „Plăcinta Sfântului Andrei” şi diverse produse de post, în laboratorul propriu.
 
Evenimentul a debutat la ora 8.00. Elevii din ciclurile primar şi gimnazial, coordonaţi de profesorii din învăţământul primar, profesorii de desen şi profesorii de educaţie tehnologică, au luat parte la activitatea „Pictură şi abilităţi practice“. Concomitent, elevii din clasele a X-a D şi a XI-a D, coordonaţi de prof. Ungureanu Georgeta, Roşculeţ Corina şi Ali Sevidan, au participat la atelierul gastronomic ”Plăcinta Sf. Andrei”.
 
ÎPS Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a oficiat o slujbă de Te Deum, la care au fost prezenţi elevii din ciclurile primar, gimnazial şi liceal. Ulterior, s-au desfăşurat lucrările simpozionului organizat cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, şi al zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Coordonatorii simpozionului - prof. Rusu Valentina, Juncănaru Emil, Ursu Gina, Burduv Constantin.
 
Au urmat sceneta „Sfântul Apostol Andrei în Sciţia Mică”, text Rusu Valentina, regia artistică Alina Oniciuc şi Ștefan Glinţă, proiecţia filmului „Sfântul Apostol Andrei”, realizat de elevii liceului, precum şi a filmului istoric „Maria, Regina României”. Desigur, nu au lipsit colindele, interpretate de corul Seminarului Teologic Ortodox ”Sf. Cuv. Dionisie Exiguul”, coordonat de prof. Bostan Marian, Corul liceului, coordonat de prof. Burduv Constantin.
 
De asemenea, pe scenă au urcat ansamblurile ”Muguraşii”, coordonator Kocsis Elena, corul ”Kantorei”, coordonator prof. Lazăr Doina, ansamblurile ”Dobrogeanca” şi ”Armânamea”.

 
Sursa foto: Primăria Ovidiu
 
Citeşte şi:
 
Suită de activităţi Simpozion dedicat sărbătorii Sfântului Apostol Andrei şi Zilei Naţionale a României, la Liceul Tehnologic „Ion Podaru“ din Ovidiu
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii