Trei documentații urbanistice care vor genera noi investiții imobiliare intră la vot în ședința Consiliul Local Municipal Constanța (documente)
Trei documentații urbanistice care vor genera noi investiții imobiliare intră la vot în ședința Consiliul
28 Jul, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2131
Marime text
- · Ședința ordinară a Consiliului local al municipiului Constanța are loc joi, 30 iulie 2020
- · Pe ordinea de zi se regăsesc și trei documentații de urbanism care vor fi supuse votului aleșilor locali
- · Planul Urbanistic de Detaliu inițiat de SC Bel Transport SRL pentru "Construire imobil locuire colectivă pe strada Mihai Viteazu nr. 58-58A, strada Tudor Vladimirescu nr. 17BIS" face obiectul unui proiect de hotărâre de CLM
- · Al doilea proiect vizează „ Plan urbanistic zonal pentru proiectul imobiliar integrat Sammarina Center“ . Imobilul care a generat PUZ-ul este situat pe Şoseaua Mangaliei, nr. 74
- · „PUZ pentru zona delimitată de strada Nicolae Iorga, strada Bucovinei, strada Bogdan Vodă și zona de reglementare ZRL4“ inițiat de Blue Bike Development SRL este al treilea proiect imobiliar
O nouă ședință ordinară a Consiliului local al municipiului Constanța are loc joi, 30 iulie 2020, ora 12:00. Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință. Pe ordinea de zi se regăsesc și trei documentații de urbanism care vor fi supuse votului Consiliului Local Municipal.
Planul Urbanistic de Detaliu inițiat de SC Bel Transport SRL pentru "Construire imobil locuire colectivă pe strada Mihai Viteazu nr. 58-58A, strada Tudor Vladimirescu nr. 17BIS" face obiectul unui proiect de hotărâre de CLM.
În data de 10.02.2020 beneficiarul a demarat procedura informării și consultării publicului, depunând planul de situație în vederea notificării proprietarilor limitrofi.
Pe terenul de pe strada Mihai Viteazu, deținut în proprietate, compania intenționează să ridice un imobil S+P+5 cu funcțiunea de locuințe colective - câte două apartamente de trei camere la parter și etaje, cu suprafețe generoase, de peste 100 de metri pătrați. Locurile de parcare necesare vor fi amenajate la subsolul imobilului. Este vorba despre 12 locuri de parcare, dintre care două simple și cinci sisteme de parcare supraetajată tip Klaus, respectiv zece locuri. Deși blocul propus are cinci etaje, în jurul său sunt doar imobile cu maximum un etaj. Cât despre grădinița învecinată, „Perluțele Mării”, aceasta funcționează la adresa Mihai Viteazu nr. 56 din anul 2007, la etajul întâi al clădirii, în care a funcționat Școala nr. 13. Până în anul 2009, Grădinița „Perluțele Mării” era cunoscută sub numele de Grădinița nr. 11.
Bel-Transport SA, în datele Registrului Comerțului
Înființată în anul 1994, societatea are sediul în Portul Constanța, zona portului de lucru. Firma provine din divizare parțială. Capital social subscris, de 330.000 de lei, integral vărsat, este compus din 660 de acțiuni nominative. Valoarea unei acțiuni este de 500 lei. Acționari persoane fizice sunt: Racu Ianuș, cu 99,24243% din capitalul social, și Racu Alexandru-Nicolae, cu din capitalul social. Racu Ianuș este administrator și director general al societății, care se ocupă de transporturi rutiere de mărfuri. Cenzorul societății este Dimaca Dana.
Proiectul imobiliar integrat Sammarina Center
Cel de-al doilea proiect vizează „ Plan urbanistic zonal pentru proiectul imobiliar integrat Sammarina Center“ . Imobilul care a generat PUZ-ul este situat pe Şoseaua Mangaliei, nr. 74.
La începutul acestui an, Carmeco SA şi Sammarina Imobiliare SA au depus la Primăria Constanța documentaţia privind elaborarea planului urbanistic zonal pentru proiectul imobiliar integrat Sammarina Center. Imobilul care a generat PUZ-ul este situat pe Şoseaua Mangaliei, nr. 74.
Obiectivul principal al proiectului propus se referă la dezvoltarea unui proiect cu caracter integrat în intravilanul Municipiului Constanța, în zona UTR9, între Cartierul Abator și Cartierul km 4, terenul reprezentând o suprafață totală de 68.036 mp. Amplasamentul ce a generat PUZ este situat pe Șoseaua Mangaliei nr. 74 din Constanța. Zona beneficiază de acces facil din arterele importante de circulație din zona: Șoseaua Mangaliei la Est și strada Caraiman la Nord. Conform P.U.G. Constanța, zona studiată se află în zona de reglementare ZRCB3 – poli terțiari principali.
Sammarina Imobiliare SA, în datele Registrului Comerţului
Înfiinţată în anul 1991, Sammarina Imobiliare SA are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 1.158.310 lei, integral vărsat, este compus din 463.324 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 2,5 lei. Sammarina Imobiliare SA este controlată de Sammarina SA, cu 18,114% din capitalul social, Samara Lidiea, cu 34,986% din capitalul social, Samara Stere, cu 43,473% din capitalul social, Listă cu 719 acţionari, cu 3,427% din capitalul social. Persoane împuternicite ale firmei, care se ocupă de închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate sunt: Samara Stere - membru CA, Samara Alexandru - membru CA, Samara Lidiea - membru CA. Cenzorii firmei sunt: Giumba Dumitru, Fotu Aurel, Chirvasitu Cristina, Grasu Stelian. În anul fiscal 2016, societatea cu 7 salariaţi a raportat un profit de 2.653.928 de lei şi o cifră de afaceri de 7.602.475 de lei. În anul fiscal 2017, firma cu 6 salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 7.747.881 de lei şi un profit de 5.381.610 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 6 salariaţi, un profit de 5.813.012 lei şi o cifră de 7.804.057 de lei.
În secţiunea Documente puteţi consulta raportul consultării PUZ Sammarina Imobiliare SA.
Imobilul se află în proprietatea privată a persoanei juridice Blue Bike Development SRL
Al treilea proiect a trecut de ceva timp de Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului. Este vorba despre societatea Blue Bike Development SRL initiator „PUZ pentru zona delimitată de strada Nicolae Iorga, strada Bucovinei, strada Bogdan Vodă și zona de reglementare ZRL4“. Imobilul care a generat Planul Urbanistic este situat pe strada Nicolae Iorga nr. 5-7.
Conform certificatului de urbanism 262/21.01.2019 și extrasului de carte funciară nr.247061/08.04.2019, terenul este situat în intravilanul municipiului Constanța, categoria curți-construcții, fiind situat în zona de impozitare A. Imobilul se află în proprietatea privată a persoanei juridice Blue Bike Development SRL.
Imobilul care a generat PUZ se regăsește în intravilan, în zona estică a municipiului Constanța, într-un areal cu parcelar predominant omogen, specific locuințelor individuale și colective mici, și este cuprins în următoarele zone protejate, conform Listei Monumentelor Istorice 2015 - anexă la Ordinul Ministrului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2828/24.12.2015 pentru modificarea Anexei nr. 1 la Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr.2.314/2004 privind aprobarea Listei Monumentelor Istorice, actualizată, și a Monumentelor Istorice Dispărute, cu modificările ulterioare.
Imobilul se află într-o zonă cu interdicții temporare de construire până la aprobare PUZ, conform legii 350/2001, pentru solicitări care nu se încadrează în reglementările aprobate referitoare la retragerile construcțiilor de la aliniament, regimul de înălțime, indicatorii urbanistici, funcțiuni admise.
Este situat la aproximativ 70 metri până la bulevardul Mamaia, la est de acesta, prin intermediul său zona având o accesibilitate nord-sud în cadrul orașului.
Prin intermediul străzii Nicolae Iorga, terenul beneficiază de accesibilitate est-vest până la bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Imobilul se învecinează: la nord - cu strada Nicolae Iorga; la est - cu imobilul nr. 5 de pe strada Nicolae Iorga, nr. cad. 205472; la sud - cu imobilul nr 4-6 de pe strada Bogdan Vodă, nr. cad. 226521 și cu imobilul nr. 8 de pe strada Bogdan Vodă; la vest - cu imobilul de la nr. 9 de pe strada Nicolae Iorga, nr cad. 215932. Zona de studiu este delimitată: la nord - de strada Dragoș Vodă; la est - de bulevardul Mamaia; la sud - de strada Dragoș Vodă; la vest - de limita UTR ZRL4. Imobilul care a generat PUZ, în suprafață de 443 mp, este ocupat cu 5 corpuri dezafectate, cu suprafața totală construită la sol de 244 mp, reprezentând 55% din suprafața parcelei. Conform extrasului de carte funciară nr. 247061/08.04.2019, destinația construcțiilor este de locuință, construcții administrative, industriale și edilitare și construcții anexă.
Despre Blue Bike Development SRL
SC Blue Bike Development SRL a fost înmatriculată în anul 2012 și are sediul social în municipiul Constanța. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 10 lei. Firma este controlată de Stere Iorgoveanu, cu 25% din capitalul social, Octavian Caraivan, cu 25% din capitalul social, Marcela Chiru, cu 25% din capitalul social, și Viorica Petre, cu 25% din capitalul social. Administratorii firmei, care se ocupă de lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, sunt Caraivan Octavian, Petre Ștefan Cătălin și Iorgoveanu Stere.
În secțiunea “Documente” puteți consulta cele trei proiecte de HCLM.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii