Trei zile de umor şi bună voie, la festivalul „Scena lui Tănase" (galerie foto)
Trei zile de umor şi bună voie, la festivalul „Scena lui Tănase" (galerie foto)Festivalul de umor „Scena lui Tănase" va avea loc în perioada 22-24 iulie, la Techirghiol.
Festivalul va începe cu dezvăluirea portretului actorului Jean Constantin, lucrare realizată de artistul Mircea Deaconu, în mozaic. Tot în prima zi a festivalului va avea loc concursul de caricaturi şi un vernisaj al expoziţiei de caricaturi. Prima zi a festivalului se va încheia cu un spectacol de satiră şi umor, la care vor participa următoarele trupe şi artişti independenţi: Spitalul 9, Trupa Haz, Demenţialii, Laurenţiu Vlad şi Stelică Murariu, Pantomimă. A doua zi a festivalului va începe cu teatrul de păpuşi Zburatino, o expoziţie de fotografie umoristică, după care actorii de la teatrul de comedie Argon din Constanţa vor prezenta piesa „Încurcă lume". Ziua se va încheia cu spectacolul de revistă „Scena lui Tănase", prezentat de actorii de la teatrul „Constantin Tănase", din Bucureşti. În ultima zi a festivalului, va avea loc un concurs de scriere şi interpretare fabule, la care vor participa membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Cele mai reuşite epigrame şi fabule vor fi premiate în cadrul Galei Laureaţilor. Festivalul se va încheia cu Noaptea devoratorilor de comedie, prin vizionarea unui film de comedie. „Festivalul de umor este destinat locuitorilor din oraş, dar şi turiştilor de toate vârstele, aflaţi atunci în staţiune sau pe litoral. Vrem să le aducem un zâmbet pe faţă tuturor", a declarat Adrian Stan, primarul localităţii Techirghiol. Festivalul de umor face parte din programul finanţat din fonduri comunitare „Să redescoperim Techirghiolul". Pentru serviciile privind organizarea acestor evenimente din cadrul proiectului s-a prevăzut suma de 144.537,82 de lei, fără TVA, aportul primăriei fiind de numai 2%.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp