UPDATE5 Primarul Vergil Chițac a convocat Consiliul Local Municipal. Ionuț Rusu și Florin Cocargeanu sunt viceprimarii Constanței!
UPDATE5 : Primarul Vergil Chițac a convocat Consiliul Local Municipal. Ionuț Rusu și Florin Cocargeanu sunt
09 Nov, 2020 05:40
ZIUA de Constanta
6638
Marime text
UPDATE5: În aceste momente, are loc constituirea Comisiilor permanente de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Constanţa:
Comisia nr. 1 - Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța : Dumitru Caragheorghe, Teodor Popa, Ionuț Rusu, Stere Hira și Marian Șerbănescu
Comisia nr. 2 - Comisia de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură : Daniel Tatu, Cristiana Popescu, Mihaela Andrei, Florin Iacob și Costin Răsăuțeanu
Comisia nr. 3 - Comisia pentru servicii publice, comerț, turism și agrement: Iulia Călin, Cristian Omocea, Stere Hira, Alexandru Nazâru, Cerasela Badea, Claudia Dobre și Cristian Mihăilescu
Comisia nr. 4 - Comisia pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială:Adriana Câmpeanu, Mirela Garip, Romeo Stavăr, Irinela Nicolae și Liviu Merdinian
Comisia nr. 5 - Comisia pentru administrație publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și a libertăților cetățeanului: Adriana Arghirescu, Mihai Ochiuleț, Costin Avătavului, Alexandru Nazâru, Florin Cocargeanu, Dede Perodin, și Cristian Tincu.
UPDATE 4:
Urmează desemnarea viceprimarului care exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului. Cu 19 voturi pentru și 8 impotrivă, Ionuț Rusu este viceprimarul ca va avea aceste atribuții.
UPDATE 3:
Cea de-a doua propunere aparține Alianței USR PLUS în persoana lui Florin Daniel Cocargeanu. Acesta a primit de asemenea, 19 voturi "pentru" și 8 "împotriva".
UPDATE 2:
În acest moment, prin vot individual, a fost ales primul viceprimar al municipiului Constanța. Propunerea PNL este Ionuț Rusu, care a primit 19 voturi "pentru" și 8 "împotrivă". Acesta a prezentat succint care vor fi obiectivele mandatului său,
UPDATE:
A început ședința de Consiliul Local Municipal. În acest moment are loc depunerea jurământului de către aleșii locali Cristian Mihăilescu și Stavăr-Vergea Romeo.
În continuare, aleșii locali vor stabili cine va fi președintele de ședință pentru următoarele trei luni, potrivit Codului Administrativ. Stere Hira, consilier local PNL va conduce alături de primar ședințele de Consiliu în următoarea perioadă.
A fost constituită și comisia de numărare a voturilor formată din reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice.
Prin Dispoziția nr. 4417 privind convocarea Consiliului local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară Vergil Chițac, primarul municipiului Constanţa, dispune:
Art. 1 Se convoacă Consiliul local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară, luni, 9 noiembrie 2020, ora 1300, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa.
Art. 2 – (1) Proiectul ordinii de zi, cu menţionarea titlurilor proiectelor de hotărâri și a iniţiatorului este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziţie.
(2) Proiectul ordinii de zi va fi adus la cunoştinţă locuitorilor municipiului prin mass-media şi prin afişarea pe pagina de internet a Primăriei municipiului Constanţa.
Art. 4 Proiectul ordinii de zi se transmite consilierilor locali în format electronic la adresele de poştă electronică comunicate.
Art. 5 Consilierii locali sunt invitaţi să formuleze şi să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri.
Art. 6 Compartimentul relaţii consiliul local şi administraţia locală, Compartimentul comunicare şi relaţii mass-media şi Direcţia tehnologia informaţiei şi relaţii publice vor duce la îndeplinire prevederile prezentei dispoziţii, iar Compartimentul relaţii consiliul local şi administraţia locală va comunica dispoziţia, spre ştiinţă, Instituţiei prefectului judeţului Constanţa.
Proiectul ordinii de zi
1.Aprobarea procesului verbal al şedinţei privind ceremonia de constituire a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 29.10.2020;
2.Depunerea jurământului domnului Mihăilescu Cristian;
3.Depunerea jurământului domnului Stavăr-Vergea Romeo;
4.Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință;
iniţiator: primar Vergil Chițac
5.Proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei de numărare a voturilor;
iniţiator: primar Vergil Chițac
6.Proiect de hotărâre privind alegerea în funcţia de viceprimar a unui consilier local;
iniţiator: primar Vergil Chițac
7.Proiect de hotărâre privind alegerea în funcţia de viceprimar a unui consilier local;
iniţiator: primar Vergil Chițac
8.Proiect de hotărâre privind desemnarea viceprimarului care exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului;
iniţiator: primar Vergil Chițac
9. Proiect de hotărâre privind constituirea Comisiilor permanente de specialitate alevConsiliului Local al municipiului Constanţa.
iniţiator: primar Vergil Chițac.
Atât Dispoziția primarului cât și Proiectul ordinii de zi sunt contrasemnate de secretarul general Fulvia Antonela Dinescu.
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii