Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:58 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi ce concursuri se organizează la Năvodari de Zilele Recoltei

ro

18 Oct, 2011 01:00 1227 Marime text
De vineri dimineaţa, Stadionul oraşului Năvodari îşi deschide porţile pentru a-i primi pe năvodăreni şi nu numai la Zilele Recoltei

Manifestarea adevenit deja o tradiţie şi este aşteptată cu nerăbdare de producătorii locali şi dinlocalităţile învecinate, precumşi de locuitorii oraşului în general. AIX-a ediţie este organizată, ca de obicei, de Primăria oraşului Năvodari, cu sprijinul Consiliului Local, şi se desfăşoară în zilele de 21, 22 şi 23 octombrie. Pentru a veni în sprijinul producătorilor, se vor organiza concursuri, care să-i motiveze pe comercianţi. Astfel, comerciantul cu cea mai aspectuoasă tarabă va primi ca premiu o scutire de la plata taxei pe taraba pe o perioadă de trei luni. Câştigătorii locurilor doi şi trei vor primi, la rândul lor, o scutire de la plata taxei pe taraba pe o perioadă de două luni, respectiv o lună. Anul acesta, organizatorii Zilelor Recoltei şi-au propus să-i premieze pe locuitorii oraşului în cadrul unor competiţii de cărat saci plini cu cartofi sau de degustat vin. Alte concursuri pregătite de organizatori sunt intitulate sugestiv „Cel mai rapid băutor de vin" şi „Concurs marinăresc sfoară", iar surprizelenu se opresc aici. Cu alte cuvinte, se va crea un spaţiu tradiţional, un autentic târg de toamnă, în cadrul căruia doar producătorii îşi vor putea expune şi comercializa produsele de sezon.Pe lângă umplerea coşului de cumpărături, toţi cei prezenţi pot petrece câmpeneşte, gustând din produsele specifice unei sărbători a toamnei: mici, vin şi pastramă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii