Vezi ce le-a transmis primarul Marian Iordache La Medgidia, 21 de cupluri au spus din nou DA după jumătate de secol
Vezi ce le-a transmis primarul Marian Iordache: La Medgidia, 21 de cupluri au spus din nou DA după jumătate de

La
Primăria Medgidia, în prezenţa edilului Marian Iordache, şi-au reînnoit
jurămintele 21 de cupluri de aur. Primarul şi-a dorit ca acest moment
inedit din viaţa familiilor să fie sărbătorit în apropierea Sfintei
sărbători a Naşterii Domnului. Ca atare, în prima zi a acestei
săptămâni, la Primăria Medgidia au fost invitate 21 de cupluri care au
serbat anul acesta 50 de ani de la căsătorie. Perechile au fost
aşteptate de primarul Marian Iordache, care le-a oferit acestora câte un
premiu şi un buchet de flori, ciocnind de asemenea şi câte un pahar de
şampanie.
Bătrânii şi-au exprimat bucuria că au atins frumoasa vârstă de 50 de ani de la căsătorie, şi le-au urat primarului şi celor prezenţi la eveniment să ajungă să serbeze şi ei nunta de aur, împărtăşind din experienţa lor de viaţă. După înmânarea premiilor, Marian Iordache le-a adresat un mesaj de felicitare celor prezenţi în sală: ,,Vă felicit pentru împlinirea acestei frumoase aniversări şi vă doresc să vă bucuraţi în continuare de viaţă, alături de copii şi de nepoţi", le-a transmis primarul cuplurilor de aur.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp