Cine vrea o locuinţă în campusul Henri Coandă din Constanţa va fi obligat să-şi trimită copilul la şcoală (document)
Cine vrea o locuinţă în campusul Henri Coandă din Constanţa va fi obligat să-şi trimită copilul la şcoală
26 Nov, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
5516
Marime text
Consilierii locali municipali vor aproba pe 29 noiembrie a.c. noile modele privind ordinul de repartizare, contractele de comodat şi de închiriere a unităţilor locative modulare din campusul social Henri Coandă. Totodată, la propunerea Serviciului pentru Asistenţă Socială din cadrul municipalităţii, una dintre condiţiile de acordare a locuinţelor sociale în campusul social Henri Coandă ar putea fi obligativitatea frecventării cursurilor şcolare de către copiii aflaţi în îngrijirea persoanelor care doresc obţinerea acestor locuinţe.
Totodată, Serviciul Public de Asistenţă Socială Constanţa semnalează în baza studiului efectuat de Compartimentul Protecţia copilului următoarele aspecte: numărul mic de copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani care frecventează unităţile şcolare, procentul copiilor de vârsta şcolară inclus în procesul educaţional fiind de 37% din totalul copiilor care locuiesc în campusul social Henri Coandă. Cu toate că reprezentanţii Compartimentului Protecţia copilului au colaborat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean în vederea creării unor noi locuri în cadrul Şcolii Generale nr. 36 pentru integrarea acestora în sistemul de învăţământ, acest demers a avut un rezultat sub aşteptări şi, mai mult de atât, o parte au abandonat şcoala.
Numărul de copii minori care locuiesc în Campusul Henri Coandă, cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani şi care ar trebui să frecventeze o formă de învăţământ, este de 652. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, în evidenţele unităţilor şcolare figurează doar 239 de copii incluşi în procesul de învăţământ şi care locuiesc în campusul social.
De asemenea, modificările aduse contractelor de comodat sau închiriere vor fi operate ca urmare a situaţiilor apărute pe parcursul derulării contractelor de comodat/închiriere, în vederea îmbunătăţirii activităţii de administrare de către RAEDPP a unităţilor locative modulare şi a celorlalte obiective ridicate în cadrul campusului social Henri Coandă. Aceste modificări/completări sunt cu privire la: obligaţiile comodatarului/locatarului de respectare a termenelor şi modalităţii de achitare a contravalorii cheltuielilor de întreţinere şi respectiv contravaloarea cheltuielilor privind chiria, obligaţii privind buna întreţinere şi repararea obiectelor de inventar primite la momentul semnării contractului, obligaţiile de respectare a prevederilor legate prevăzute de Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite etc.
RAEDPP, în calitate de administrator al campusului social, susţine că pe parcursul derulării contractelor de comodat şi, respectiv, de închiriere, s-a confruntat cu situaţii ce au vizat aspecte privind buna convieţuire în campusul social, aspecte cu privire la îndeplinirea obligaţiilor referitoare la achitarea contravalorii chiriei şi a utilităţilor aferente unităţilor locative modulare, aspecte cu privire la întreţinerea, gospodărirea şi înfrumuseţarea campusului, cu privire la îngrijirea şi menţinerea în stare corespunzătoare destinaţiei atât a unităţilor locative modulare, cât şi a obiectelor de inventar predate la momentul semnării contractelor.
În secţiunea „Documente” puteţi consulta proiectul de modificare a HCLM 65/2011 privind „Programul de construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente” - Campus Social Henri Coandă - strada Ştefăniţă Vodă.
Totodată, Serviciul Public de Asistenţă Socială Constanţa semnalează în baza studiului efectuat de Compartimentul Protecţia copilului următoarele aspecte: numărul mic de copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani care frecventează unităţile şcolare, procentul copiilor de vârsta şcolară inclus în procesul educaţional fiind de 37% din totalul copiilor care locuiesc în campusul social Henri Coandă. Cu toate că reprezentanţii Compartimentului Protecţia copilului au colaborat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean în vederea creării unor noi locuri în cadrul Şcolii Generale nr. 36 pentru integrarea acestora în sistemul de învăţământ, acest demers a avut un rezultat sub aşteptări şi, mai mult de atât, o parte au abandonat şcoala.
Numărul de copii minori care locuiesc în Campusul Henri Coandă, cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani şi care ar trebui să frecventeze o formă de învăţământ, este de 652. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, în evidenţele unităţilor şcolare figurează doar 239 de copii incluşi în procesul de învăţământ şi care locuiesc în campusul social.
Contractele de comodat şi închiriere, condiţii noi
Alte obligaţii ce vor reveni beneficiarilor locuinţelor modulare sunt respectarea normelor de convieţuire socială prevăzute de Legea nr. 61/1991, Ia săvârşirea cu intenţie a infracţiunilor; obligaţii cu privire la participarea Ia activităţile prevăzute în HCL nr. 184/2013 privind activităţi de gospodărire, protecţia mediului, întreţinere şi înfrumuseţare a municipiului Constanţa şi obligaţii privind efectuarea analizelor medicale anuale.De asemenea, modificările aduse contractelor de comodat sau închiriere vor fi operate ca urmare a situaţiilor apărute pe parcursul derulării contractelor de comodat/închiriere, în vederea îmbunătăţirii activităţii de administrare de către RAEDPP a unităţilor locative modulare şi a celorlalte obiective ridicate în cadrul campusului social Henri Coandă. Aceste modificări/completări sunt cu privire la: obligaţiile comodatarului/locatarului de respectare a termenelor şi modalităţii de achitare a contravalorii cheltuielilor de întreţinere şi respectiv contravaloarea cheltuielilor privind chiria, obligaţii privind buna întreţinere şi repararea obiectelor de inventar primite la momentul semnării contractului, obligaţiile de respectare a prevederilor legate prevăzute de Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite etc.
RAEDPP, în calitate de administrator al campusului social, susţine că pe parcursul derulării contractelor de comodat şi, respectiv, de închiriere, s-a confruntat cu situaţii ce au vizat aspecte privind buna convieţuire în campusul social, aspecte cu privire la îndeplinirea obligaţiilor referitoare la achitarea contravalorii chiriei şi a utilităţilor aferente unităţilor locative modulare, aspecte cu privire la întreţinerea, gospodărirea şi înfrumuseţarea campusului, cu privire la îngrijirea şi menţinerea în stare corespunzătoare destinaţiei atât a unităţilor locative modulare, cât şi a obiectelor de inventar predate la momentul semnării contractelor.
În secţiunea „Documente” puteţi consulta proiectul de modificare a HCLM 65/2011 privind „Programul de construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente” - Campus Social Henri Coandă - strada Ştefăniţă Vodă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii