CJC aprobă un ajutor financiar pentru Decebal Şerban, constănţeanul care luptă pentru viaţă pe un pat destinat arşilor la Spitalul Floreasca
CJC aprobă un ajutor financiar pentru Decebal Şerban, constănţeanul care luptă pentru viaţă pe un pat destinat
23 Nov, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2878
Marime text
Decebal Marian Şerban a suferit un cumplit accident pe 8 noiembrie, la Cernavodă, unde rezervorul camionului pe care-l conducea i-a explodat în faţă. Apropiaţii bărbatului spun că de la locul deflagraţiei a fost preluat de o ambulanţă fără medic şi dus la spitalul din Medgidia. Cadrele medicale de aici l-au trimis la UPU Constanţa cu o ambulanţă cu medic, dar neintubat. De la Constanţa, dincolo de miezul nopţii, a fost transferat la Floreasca, în dimineaţa zilei de 9 noiembrie. De atunci bărbatul, care are arsuri pe partea superioară a corpului, piept, mâini şi faţă şi căruia îi sunt afectate căile aeriene, este internat în secţia de arşi.
Familia a trăit o adevărată dramă, mai ales în momentul în care a vrut să îl transfere în Belgia - medicii de la Floreasca nu au acceptat transferul.
Fost angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Şerban Decebal este tată a doi copii.
După prima săptămână de la producerea accidentului, familia a cerut ajutor autorităţilor pentru ca bărbatul să fie transferat la un spital din
Belgia. În acest moment, bărbatul trebuie stabilizat pentru un transfer în străinătate. Soţia sa, Monica, ne-a povestit că Decebal a început să respire singur, are septicemie din cauza bacteriilor, iar medicii au luat decizia să îl supună unei intervenţii chirurgicale, unei grefe de piele şi unei traheostomii.
Cazul lui Decebal a sensibilizat zeci de suflete care au donat bani pentru ca bărbatul să poată fi tratat în străinătate sau în ţară. Imediat după ce a cerut autorităţilor să li se dea voie să plece în străinătate, la un spital din Belgia, soţia bărbatului spunea că tratamentul ar costa 100.000 de euro, bani pe care nu îi are. La fel şi pentru banii destinaţi transportului.
Aşa cum spuneam, pe internet au fost postate mai multe apeluri umanitare în speranţa că viaţa bărbatului va fi salvată. Deunăzi, soţia era mai liniştită, pentru că veştile de la Floreasca sunt dătătoare de speranţă. Dincolo de mobilizarea din lumea internauţilor, Consiliul Judeţean Constanţa va pune la dispoziţia familiei Şerban banii necesari pentru tratament, în ţară sau în străinătate, astfel încât Decebal să se pună pe picioare.
În şedinţa de Consiliul Judeţean de săptămâna viitoare, aleşii sunt chemaţi să aprobe acest ajutor financiar. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de vicepreşedintele CJ, Claudiu Iorga Palaz, care a precizat că, indiferent de suma necesară, autoritatea judeţeană va sprijini refacerea bărbatului pe care îl aşteaptă cât mai curând acasă doi copii, de 5, respectiv 11 ani.
Citeşte şi:
Apel umanitar pentru salvarea unui fost angajat ISU. Bărbatul, grav rănit într-o explozie, are nevoie de bani pentru a ajunge la un spital din Belgia

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii