Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:56 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comandamentul de iarna si-a inceput deja activitatea

ro

10 Nov, 2003 00:00 686 Marime text

Poleiul va fi indepartat cu nisip si cloruri de calciu

Prognoza valabila pentru intervalul 9-11 noiembrie avertizeaza ca in judet temperaturile vor atinge valori de -3 grade, precipitatii semnificative, lapovita si ninsoare viscolita * Agentii economici care nu actioneaza pentru curatirea zapezii din fata punctelor de lucru sunt pasibili de contraventii, cuprinse intre doua si zece milioane de lei

Potrivit Comisiei Centrale de Aparare, se asteapta un proces de racire accentuata, ce va cuprinde treptat toata tara, iar astazi si maine, in majoritatea regiunilor, vremea va avea aspect de iarna. In Dobrogea si bazinul vestic al Marii Negre, ninsorile vor fi mai consistente, iar vantul va prezenta intensificari pana la tare, viscolind sau spulberand ninsoarea. In sud-estul teritoriului, local, se va putea depune strat temporar de zapada. Urmare a acestei avertizari, Comandamentul de iarna al Primariei Constanta s-a intrunit pentru a lua in discutie modalitatile de contracarare a acestor fenomene astfel incat populatia municipiului sa nu intampine stari de disconfort. Din comandament fac parte reprezentanti ai Comandamentelor teritorial si judetean de jandarmi, ai Utiltrans, ai Politiei Rutiere, Pompierilor, Serviciului de Drumuri din cadrul Primariei, Directiei Servicii Publice si Protectiei Civile. Prognoza valabila pentru intervalul 9-11 noiembrie avertizeaza ca in judet temperaturile vor atinge valori de -3 grade, precipitatii semnificative, lapovita si ninsoare viscolita. Presedintele comandamentului de iarna, viceprimarul Gheorghe Dontu, a precizat ca, in functie de fenomenele meteorologice care se vor succeda, comandamentul se va intruni pentru masuri speciale. Inspectoratul Municipal de Protectie Civila va monitoriza permanent starea vremii, iar cu 24 de ore inainte de producerea unor fenomene de polei sau ninsoare va anunta societatea Polaris, in vederea interventiei pe arterele orasului. Polaris va actiona cu utilajele de deszapezire doar pana la nivelul bordurilor. La nevoie, activitatea Polaris va fi suplimentata cu interventia trupelor de jandarmi, militari si politisti, pentru fluidizarea traficului. Societatea Polaris, care si-a adjudecat licitatia pentru interventie - deszapezire, este obligata prin contact sa intervina in combaterea poleiului, daca stratul de zapada atinge 15 centimetri. Daca planul tehnic de interventie este pus la punct, probleme exista in curtea societatii Polaris care inregistreaza datorii de aproximativ 800 de milioane, restante de anul trecut catre detinatorii de utilaje. In cadrul Comandamentului de iarna al Primariei s-a pus accent pe faptul ca, daca Polaris isi va achita restantele, societatile detinatoare de utilaje vor accepta o intrevedere cu agentii economici si reprezentantii municipalitatii. Directorul Directiei Servicii Publice, Marcela Tolea, a precizat ca, in municipiu, o singura societate nu poate face fata solicitarilor in cazul unei ierni cu probleme, motiv pentru care, pe viitor, se va proceda la sectorizarea contractului. In finalul intrunirii comandamentului, viceprimarul Dontu a lansat un apel catre agentii economici si cetateni pentru a actiona in prima faza la deszapezirea spatiilor din jurul locuintelor personale sau al magazinelor, cu ajutorul ustensilelor aflate la indemana, de obicei, lopeti, maturi. Si in acest an, contra poleiului se vor folosi clorurile de calciu si nisipul. O data cu convocarea comandamentului, Inspectoratul Municipal de Protectie Civila a intrat in stare de operativitate ridicata permanenta. Agentii economici si cei interesati pot solicita orice informatii legate de prognoza meteorologica la numarul 708.108. Seful inspectoratului, Stefan Taran, a cerut agentilor economici sa devina operativi in dezafectarea zapezii din fata punctelor de lucru, in caz contrar fiind pasibili de contraventii cuprinse intre doua si zece milioane de lei, potrivit hotararii Consiliului Local Municipal.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii