Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:28 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gradinita ultramoderna in comuna Mereni

ro

19 Jan, 2009 20:51 2013 Marime text

mereni.jpgInstituţia de învăţământ le concurează cu succes pe cele din mediul urban

Administraţia locală din Mereni a inaugurat, ieri, noua grădiniţă a comunei. Clădirea cea nouă, care atrage atenţia prin arhitectura modernă, este situată în centrul localităţii.

La eveniment, părintele moral al proiectului, primarul Gheorghe Chiriac, a invitat oficialităţi ale judeţului, printre care reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, alţi primari, dar şi parlamentarii colegiului electoral din care face parte comuna Mereni. Invitaţii, alături de părinţii beneficiarilor direcţi ai investiţiei, copiii din comună, au păşit în noul aşezământ, care s-a realizat prin efortul primăriei. Finanţarea obiectivului a fost obţinută de la guvern.
Primarul Gheorghe Chiriac a primit aprecieri din partea localnicilor prezenţi la eveniment, care i-au spus: „Să fiţi sănătos dom' primar, să mai faceţi!". Cadru didactic de profesie, edilul comunei Mereni a afirmat că noua investiţie oferă condiţii foarte bune în ce priveşte pregătirea preşcolarilor. „Această clădire modernă oferă condiţii pentru un nivel înalt de învăţământ. De ce nu, şi în Mereni putem avea un om de ştiinţă, un artist sau un sportiv de performanţă", a declarat primarul, referitor la faptul că procesul didactic în instituţiile de învăţământ din Mereni se desfăşoară în condiţii optime.
La inaugurare au fost invitaţi şi senatorul PSD Nicolae Moga, alături deputatul PD-L Constantin Chirilă. „Nevoile unei comunităţi nu ţin de culoarea politică. Nu-i de ajuns să ai profesori buni, dacă nu ai şi condiţii materiale", a arătat deputatul Chirilă, felicitându-l, totodată, pe primar pentru realizare.
La rândul său, senatorul social-democrat Nicolae Moga l-a asigurat pe Gheorghe Chiriac de tot sprijinul său în derularea viitoarelor proiecte ale comunităţii locale. „Lucrurile sunt făcute serios. Îl felicit pe primar - un om destoinic - şi îi urez la mai multe realizări", a declarat Nicolae Moga şi le-a oferit cadrelor didactice ale grădiniţei o frumoasă icoană de lemn, cadou de casă nouă.
Prezentă la eveniment, inspectorul general adjunct din cadrul ISJ Constanţa, Adriana Oprea, şi-a exprimat speranţa ca parteneriatul între oamenii politici şi autorităţile locale să continue în beneficiul comunităţii locale.
La eveniment au fost prezenţi şi primari ai mai multor comune din judeţ, printre care şi primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, care le-a adus în dar jucării copiilor care învaţă în noua grădiniţă. Aceştia au cântat şi au recitat poezii pentru oaspeţii prezenţi.
Noua grădiniţă din Mereni are o suprafaţă desfăşurată de 542 metri pătraţi, dispune de trei săli de clasă şi de şase grupuri sanitare ultramoderne, având o capacitate de 75 de copii. Valoarea investiţiei se cifrează la 800.000 lei.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii