Iluminatul festiv din zona peninsulară - Piața Ovidiu a revenit societății Flash Lighting Services. Cum va arăta locul de Revelion (document)
Iluminatul festiv din zona peninsulară - Piața Ovidiu a revenit societății Flash Lighting Services. Cum va
31 Dec, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2887
Marime text
Municipalitatea a încheiat recent un contract privind servicii de furnizare iluminat festiv - lot II - în zona peninsulară - Piața Ovidiu din Constanța. Contractul nr. 156.858 are ca beneficiar societatea Flash Lighting Services. Firma înființată în anul 2001 are sediul social în București Sectorul 6, un capital social subscris de 100.000 de lei, integral vărsat. Acționari persoane juridice sunt SC Flash Trading House SRL, Flash Enterprises SRL, Flash International Grup Impex SRL și acționari persoane fizice - Crina Simona Sandu - decedată la 19.05.2014 și Bogdan Gabriel Sandu, care are și calitatea de administrator. Domeniul de activitate al societății constă în lucrări de instalații electrice.
Flash Lighting Services este un mai vechi client al Primăriei Constanța, încă de pe vremea când aceasta era condusă de Radu Mazăre. În anul 2001, alături de o altă societate din capitală, SC Luxten Lighting Company, a câștigat licitația de reabilitare a sistemului public de iluminat din municipiu. În 2008, Flash Lighting Services a asigurat ornamentele de iluminat pe perioada sărbătorilor, iar în 2011 a câștigat o licitație de întreținere a sistemului public de iluminat.
Contractul încheiat în decembrie 2017 cu Primăria Constanța are o valoare de 162.244,89 de lei, o durată maximă de 76 de zile și constă în montarea unui brad artificial, figurină 3D, perdea luminoasă pentru decorare brad, medalion fulg cristal, medalion stea, figurine artificii pe stâlpi, leduri și țurțuri luminoase cu efect de picurare alb rece.
Toate aceste ornamente vor însoți și programul artistic al Revelionului organizat de Primăria Constanța.
Pe scena din Piața Ovidiu vor urca Dan Helciug, Mihail, Vița de Vie, Spitalul de Urgență și trupe de dans. La trecerea dintre ani, cei prezenți vor admira un superb spectacol de artificii ce va fi dublat de un impresionant show de lasere. Prezentatorii „Revelionului 2018“ vor fi Dan Helciug și actorul Dan Cojocaru. La acest spectacol se estimează participarea a peste 10.000 de constănțeni.
În secțiunea „Documente”, puteți vizualiza contractul încheiat de municipalitate cu societatea Flash Lighting Services.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii