Programul SAPARD, implementat in comuna Mereni
Programul SAPARD, implementat in comuna Mereni
04 Oct, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
863
Marime text
Ieri, au fost inaugurate lucrarile de impietruire a peste 15 kilometri de drumuri comunale * Investitia se ridica la aproape 30 de miliarde lei * De aceasta modernizare a drumurilor de pamant vor beneficia si cetatenii noii comune Baraganu
Primaria si Consiliul Local al comunei Mereni au inaugurat, ieri, lucrarile de impietruire a drumurilor de pamant din intravilanul localitatii. Evenimentul a inceput cu sfintirea lucrarilor, care a fost oficiata de un sobor de preoti din localitate. In prezenta reprezentantului Guvernului in teritoriu, Gheorghe Martin, a presedintelui Organizatiei judetene a Partidului National Liberal, Puiu Hasotti, si a senatorului PNL Mircea Iustian, precum si a localnicilor, primarul comunei Mereni, Gheorghe Chiriac, a declarat ca lucrarile de modernizare a celor 15,2 kilometri de drumuri comunale vor fi realizate prin Programul SAPARD, implementat cu ajutorul reprezentantilor Biroului Regional 2 Sud-Est. "Pentru realizarea lucrarilor s-au alocat aproape 30 de miliarde lei, de acest proiect beneficiind locuitorii celor cinci localitati aferente comunei Mereni", a afirmat primarul comunei. Totodata, potrivit declaratiilor lui Gheorghe Chiriac, vor beneficia de modernizarea drumurilor si localnicii noii comune Baraganu, cu satele aferente Lanurile si Baraganu. Proiectul "Impietruire drumuri de pamant in intravilanul comunei Mereni" reprezinta un obiectiv foarte important pentru toata populatia comunei, deoarece aceste drumuri vor face legatura intre locatiile principale ale localitatii. De asemenea, primarul Chiriac a mentionat ca termenul de definitivare a lucrarilor este de 15 august 2004, firma care va realiza modernizarea drumurilor comunale fiind societatea "Clif" S.A., in colaborare cu Regia Autonoma Judeteana de Drumuri si Poduri Constanta. La finalul inaugurarii, primarul comunei, impreuna cu prefectul judetului si primarul comunei Baraganu, Constantin Bentea, a taiat panglica lucrarilor de impietruire.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii