Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:46 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raport de activitate Consilierul Ioan Solomon susţine că preşedinţii de şedinţe din CLM tratează ordinea de zi într-un mod „pompieristic“! (document)

ro

21 Jul, 2018 00:00 2726 Marime text
În conformitate cu prevederile art. 51, alin. 4 din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, aleşii locali şi judeţeni au început să-şi publice rapoartele de activitate pe perioada iulie 2017 - iunie 2018. Astăzi, despre raportul de activitate al consilierului local municipal PNL Ioan Solomon.
 
Consilierul notează în raportul activitate că face parte din comisia de negociere a chiriilor pentru spaţiile destinate cluburilor de pensionari, stabilite prin HCL 78/2017, precum şi din Comisia locală de analiză a modului în care s-a respectat legislaţia privind amenajarea teritoriului şi urbanismului de către cultele religioase aflate pe raza municipiului Constanţa (vezi secţiunea „Documente“).
 
Pe parcursul ultimului an de mandat, consilierul a derulat întâlniri cu cetăţenii din zona Faleză Nord (complex Unirii) în vederea amenajării parcului din spatele complexului, a locurilor de joacă şi pentru rezolvarea problemelor legate de reamenajarea ghenelor de gunoi.
 
Consilierul face parte şi din mai multe consilii de administraţie ale unor unităţi de învăţământ.
„Din punctul de vedere al infrastructurii, Liceul Teoretic «Traian» nu posedă o sală de sport, orele desfăşurându-se vara în curtea liceului, iar pe timp de iarnă, pe holuri sau în clase. Împreună cu directorul actual al liceului şi cu aprobarea Consiliului de Administraţie, am reluat documentaţia în vederea aprobării unei note de fundamentare privind înscrierea în lista de investiţii pe anul 2017 a obiectivului «Construirea unei săli de sport»“, notează Ioan Solomon în raportul de activitate.
 
În calitate de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic „Virgil Madgearu“, a dat „aviz favorabil pentru proiectul de mobilitate a tinerilor susţinut de Regiunea Occitanie Pyrenees Mediterranee în cadrul programului de cooperare Jeunesse III“.
 
„În cadrul Consiliului de Administraţie al Liceului «George Călinescu» am aprobat împreună cu ceilalţi profesori, membri ai Consiliului, închirierea unui spaţiu destinat amplasării unui chioşc alimentar, reducerea unor cheltuieli cu energia termică prin înlocuirea robineţilor defecţi şi închiderea acestora parţial în zilele de sâmbătă şi duminică, atunci când nu se desfăşoară cursuri. Totodată, am aprobat scoaterea din uz a unor calculatoare şi înlocuirea acestora cu altele noi, casarea mobilierului vechi în clasele de curs şi dotarea cu mobilier nou.
 
În ceea ce priveşte activitatea derulată în CA-ul Şcolii Generale nr. 16, am analizat împreună cu directorul scolii, diriginţii asupra punctului de acordare a burselor de merit, de performanţă şi cele sociale, dar şi aprobarea în Consiliul de Administraţie a unor lucrări de întreţinere şi reparaţii. Tot reparaţii, renovări şi dotări cu mobilier am aprobat împreună cu factorii de decizie de la Grădiniţa «Perluţele Mării»“, susţine alesul local liberal Ioan Solomon.

 Observaţii şi propuneri formulate de consilierul Ioan Solomon

 În opinia consilierului, desfăşurarea şedinţelor CLM şi prezentarea acestora de către preşedintele şedinţei se fac într-un mod „pompieristic“ din punctul de vedere al discuţiilor, al informaţiilor şi al abordării unei analize mai temeinice, în sensul unui dialog între iniţiatori, consilieri şi cetăţeni.
 

Documentele puse Ia dispoziţie de către secretariat nu sunt întotdeauna postate în termenul necesar studiului aprofundării cauzei şi luării unei poziţii ferme din partea consilierului atât în şedinţele de CLM, cât şi în şedinţele de specialitate, apreciază alesul local PNL.
 
Ioan Solomon propune ca accesul Ia documente şi informaţii să se realizeze în timp util, în conformitate cu proiectele aflate pe ordinea de zi. Consilierul propune deplasări pe teren împreună cu comisiile de specialitate şi iniţiatorii proiectelor pentru vizualizarea obiectivelor ce urmează a fi supuse Consiliului Local Municipal în vederea luării unor decizii corecte, precum şi prezentarea în Power Point a unor obiective ce urmează să fie supuse dezbaterii (terenuri, spatii verzi, vânzări sau renovări a unor imobile).

 În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza raportul de activitate complet al consilierului local PNL Ioan Solomon.

 Citeşte şi:
 
Raport de activitate Observaţiile şi propunerile alesului Mihaela Andrei pentru buna funcţionare a Consiliului Local Municipal (document)
 
Raport de activitate Consilierul local municipal PNL Cristina Văsii - interpelări, amendamente, solicitări şi iniţiative avute în cel de-al doilea an de mandat (document)
 
Raport de activitate Ce iniţiative, interpelări, amendamente şi solicitări a avut în cel de-al doilea an de mandat consilierul local PNL Costin Avătavului (documente)


Între viaţa politică şi medicina dentară Raportul de activitate al consilierului municipal Adriana Câmpeanu (document)

Citeşte şi: Raport de activitate Liderul de grup liberal Adriana Arghirescu, observaţii şi propuneri pentru funcţionarea Consiliului Local Municipal Constanţa (document)

Consilierul local Marioara Cojoc, raport de activitate. Om de încredere al administraţiei Făgădău, alesul PSD face parte din comisii-cheie ale CLM (document) 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii