Se reabiliteaza parcul central din Cernavoda

20 Jan, 2009 01:11
ZIUA de Constanta
1998
Marime text
La sfârşitul săptămânii trecute, autorităţile locale din Cernavodă au
organizat o licitaţie în vederea reabilitării şi extinderii parcului central,
proiect realizat din sumele alocate de la Administraţia Fondului pentru Mediu,
în parteneriat cu Consiliul Local Cenavodă, prin contractul de finanţare nr.
211/N/din 05.11.2007.
În vederea derulării acestui proiect de anvergură, şapte firme au achiziţionat caietul de sarcini, însă doar două asociaţii de firme au depus, până la termenul limită, documentaţia necesară înscrierii în cursă: SC Eurom Construct Invest & SC Eco Horticultura şi SC Selena SRL & SC Rabit SRL. În afara termenului legal, cu doar zece minute după ora 10.00, SC Rovas Investment SRL a trimis documentaţia în format electronic, fiind descalificată din start. Oferta cu care societatea a venit nu a mai fost deschisă de către comisia de evaluare, în ciuda insistenţelor reprezentantului SC Rovas de a face o derogare de la litera legii.
Astfel că, pentru proiectul de „Reabilitare şi extindere Parc Central Cernavodă - proiectare faza PT+CS+DDE şi execuţie", cele două societăţi intrate în cursă au venit cu propuneri financiare ale căror diferenţe, la o simplă privire evaluativă, ridică semne de întrebare. Niciuna din cele două nu a depus oferte alternative, iar termenele de proiectare date de ambele au fost de cinci zile, iar cele de execuţie, de 14 zile - SC Selena, respectiv 25 de zile - SC Eco Horticultura. Valabilitatea ofertelor este de 90 de zile, până la 17.04.2009. Sumele pentru care oferanţii sunt dispuşi să execute lucrările sunt de 426.961,75 lei, fără TVA - SC Selena SRL şi 624.180,18 lei, fără TVA - SC Eco Horticultura.
Firmei SC Selena SRL i s-a cerut completarea documentaţiei, în termen de 72 de ore lucrătoare, cu un act care să dovedească existenţa unui tocător.
Sarcina comisiei rămâne acum studierea în amănunt a documentaţiei şi atribuirea contractului firmei care poate respecta întocmai prevederile caietului de sarcini, de altfel, unul extrem de bine realizat.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii