Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:35 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se reinfiinteaza comuna Saligny

ro

11 Jul, 2003 00:00 691 Marime text

Locuitorii doresc revenirea la vechea impartire administrativa

Localitatea Mircea Voda are nevoie de 1,2 miliarde lei pentru a plati asistentii persoanelor cu handicap * Societatile agricole din aceasta comuna au datorii de sute de milioane de lei

Ca urmare a reformei administrativ-teritoriale din anul 1968, satele din judetele tarii, inclusiv cele din Constanta, au fost reimpartite in comune, distrugandu-se, in unele cazuri, legatura economico-sociala dintre ele. Dupa peste 30 de ani de la luarea acestei masuri, oamenii doresc revenirea la vechea impartire administrativa. Un asemenea caz este cel al locuitorilor satelor Saligny, Faclia si Stefan cel Mare, care doresc reinfiintarea comunei Saligny, desfiintata abuziv, dupa spusele primarului din Mircea Voda (localitatea de care depind administrativ, in momentul de fata, cele trei sate), in anul 1968. Distanta mare dintre aceste sate si localitatea de resedinta a comunei, posibilitatea de administrare mai eficienta, faptul ca reinfiintarea acestei comune, in care ar locui peste 720 familii, ar usura activitatea comunei Mircea Voda sunt numai cateva din motivele pentru care s-a depus documentatia necesara la Prefectura Constanta inca din primavara anului 2001. Insa, pana cand acest proiect va deveni realitate, Primaria din Mircea Voda trebuie sa gaseasca solutii pentru rezolvarea altor probleme importante. Printre acestea se numara plata asistentilor personali ai persoanelor cu handicap (suma necesara ar fi de 1,2 miliarde lei, din care s-au primit doar 875 milioane lei), efectuarea lucrarilor de amenajare a teritoriului in vederea evitarii viitoarelor inundatiilor in satele Faclia si Stefan cel Mare (acestea au fost deja afectate de ploile torentiale din lunile iulie si august, drumurile de acces dintre sate fiind distrus). La acestea se mai adauga achizitionarea unui microbuz pentru transportul elevilor, repararea canalelor de irigatii din Saligny, Faclia si Stefan cel Mare, reintroducerea curentului electric la fosta ferma a SC "Vifrucer", aflata in satul Mircea Voda - Gara. Conform Raportului de activitate al primariei, saracia face ca multi cetateni ai comunei sa nu-si poata achita impozitele si taxele, iar unitatile economice sa inregistreze datorii foarte mari: "Agromec" - 256 milioane lei, "Fruvimed" - 644 milioane lei; "Fruvisat" - 651 milioane lei. Chiar si cu putinii bani avuti la dispozitie, primarul Constantin Badea ne-a informat ca s-au indeplinit cateva obiective de maxim interes: reabilitarea retelei de electricitate in Satu Nou, imbunatatirea sistemului de aprovizionare cu apa in Mircea Voda, introducerea iluminatului public in sat si a curentului electric la punctul sanitar din Faclia, renovarea scolilor din toate satele comunei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii