#alegerilocale2020 Laura Danilov, candidatul PNL la funcţia de primar al comunei Amzacea - „Diferența dintre o comună oarecare și una europeană o fac soluțiile la problemele întâmpinate“
#alegerilocale2020: Laura Danilov, candidatul PNL la funcţia de primar al comunei Amzacea - „Diferența dintre
27 Aug, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
4859
Marime text
- Aflată la o distanță relativ mică față de municipiul Constanța, comuna Amzacea suferă foarte mult din cauza lipsei infrastructurii de bază - canalizare, gaze naturale și drumuri
- Candidatul PNL la Primăria comunei Amzacea, Laura Danilov și-a propus îmbunătățirea infrastructurii comunale, prin asfaltarea tuturor străzilor și punerea în funcțiune a sistemului de canalizare pentru întreaga comună
- De asemenea, unul dintre obiectivele Laurei Danilov este acela de a crea noi locuri de muncă, prin facilitarea dezvoltării investițiilor locale
- Fiind cadru didactic, Danilov propune construirea unui cămin cultural în localitatea Amzacea
- Un alt obiectiv al candidatului PNL vizează implicarea sătenilor în promovarea valorilor culturale şi istorice locale, prin înfiinţarea de mici ateliere meşteşugăreşti
Aflată la o distanță relativ mică față de municipiul Constanța, comuna Amzacea suferă foarte mult din cauza lipsei infrastructurii de bază - canalizare, gaze naturale și drumuri.
Candidatul PNL la Primăria comunei Amzacea, Laura Danilov, propune ca proiectele începute să fie finalizate și date în folosință oamenilor, nu abandonate, iar preocuparea față de nevoile oamenilor să primeze, în detrimentul intereselor personale.
”Avem șansa ca, în perioada de programare 2021-2027, să atragem fonduri europene pentru asigurarea acestor nevoi de bază. Rețeaua de canalizare este nefinalizată, stația de epurare nu funcționează, deși proiectul a fost finalizat în februarie 2020, iar spațiile de joacă sunt inexistente. Pentru toate astea, dar şi pentru multe alte proiecte de care avem nevoie pentru un trai decent, putem atrage fonduri europene.Vreau să lucrez cu oameni tineri în primărie și să transformăm ideile noastre pentru dezvoltare în proiecte finanțate“, a declarat Laura Danilov.
Concret, candidatul PNL la primărie și-a propus îmbunătățirea infrastructurii comunale, prin asfaltarea tuturor străzilor și punerea în funcțiune a sistemului de canalizare pentru întreaga comună.
De asemenea, unul dintre obiectivele Laurei Danilov este acela de a crea noi locuri de muncă, prin facilitarea dezvoltării investițiilor locale. „Vom acorda facilități familiilor tinere pentru a-şi întemeia un cămin şi pentru a dezvolta o afacere. În felul acesta, tinerii vor fi încurajați să nu mai părăsească localitatea natală în speranța unui trai mai bun“, a explicat candidatul PNL.
Având în vedere faptul că este cadru didactic și cunoaște toate problemele pe care le întâmpină atât profesorii, cât și elevii și părinții, Laura Danilov propune construirea unui cămin cultural în localitatea Amzacea, ”lipsa acestuia făcând diferența dintre cultură şi ignoranţă“. Totodată, amenajarea unor locuri de joacă pentru copii şi a terenurilor de fotbal, pentru ca tinerii să fie implicați în activităţi de socializare, culturalizare și petrecere a timpului liber într-un mod plăcut, civilizat, sunt proiecte prioritare pentru candidatul PNL. ”Mi-am propus introducerea internetului la Şcoala General Scărişoreanu, facilitând legătura cu nevoile actuale ale copiilor, creșterea nivelului de performanţă a pregătirii curriculare a elevilor, achiziţionarea de tablete – în regim de sponsorizare - conectate la catalogul electronic, întrajutorarea familiilor nevoiaşe, prin acordarea de asistenţă socială şi materială, prin diverse sponsorizări, pentru a preveni abandonul şcolar“, a explicat candidatul PNL.
Un alt obiectiv al Laurei Danilov vizează implicarea sătenilor în promovarea valorilor culturale şi istorice locale, prin înfiinţarea de mici ateliere meşteşugăreşti. „Îmi propun să fiu primarul care contribuie la dezvoltarea comunităţii, prin responsabilizarea faţă de valorile culturale, faţă de nevoile aproapelui, flexibilitate, adaptabilitate, mobilitate, creativitate, capacitate de implicare şi disponibilitate. Sunt o persoană integră, verticală, muncitoare, care vrea să crească bunăstarea comunei, fără a avea un interes ascuns. Vin cu o echipă tânără şi energică, matură în gândire, cu care vreau să fac ca şi Amzacea să arate ca o comună demnă de secolul 21, ca locuitorii acesteia să aibă şansa de a progresa, de a transmite generaţiilor viitoare munca susţinută, respectul atât față de aproapele nostru şi pentru banul public, cât şi față de tradiţiile autentice datorită cărora localitatea a luat fiinţă“, a completat Laura Danilov.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Kara Maria 27 Aug, 2020 11:47 Succes!