#alegerilocale2020 Primarul comunei Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni-„Educația și sănătatea sunt prioritățile mele“
#alegerilocale2020: Primarul comunei Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni-„Educația și sănătatea sunt prioritățile
17 Sep, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
4368
Marime text
- În această vară au fost finalizate lucrările de construire a unui corp nou de clădire al Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul“, în care elevii să aibă parte de condiții decente de studiu, cu dotări corespunzătoare, mobilier și echipamente noi
- Un proiect important pentru comunitatea din Mihai Viteazu și alte 4 localități vizează modernizarea drumului județean care face legătura între localitățile Mihai Viteazu, Corbu, Istria, Săcele și Năvodari
- Tot cu bani de la Banca Mondială prin ADI ITI Delta Dunării se derulează în prezent un proiect de asfaltare a 7 km de drumuri în localitatea Mihai Viteazu
În această vară au fost finalizate lucrările de construire a unui corp nou de clădire al Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul“, în care elevii să aibă parte de condiții decente de studiu, cu dotări corespunzătoare, mobilier și echipamente noi.
Primele demersuri în implementarea acestui proiect au fost realizate în urmă cu patru ani, când primarul comunei Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni, a elaborat studiul de fezabilitate după ce s-a constatat că vechea clădire a liceului nu mai corespundea cerințelor actuale ale învățământului.
Documentația a fost depusă ulterior la Ministerul Dezvoltării, de unde au fost alocați 450 mii de euro, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru construirea noii clădiri a liceului.
„De atunci am parcurs toate etapele necesare pentru a le oferi copiilor din comuna noastră cele mai bune condiții. Construcția efectivă a început în primăvară și în 5 luni lucrările au fost finalizate.
A durat mai mult să obținem toate autorizațiile și avizele.
De când sunt primar am pus mereu accentul pe învățământ și pe sănătate, motiv pentru care în Mihai Viteazu au fost realizate investiții substanțiale în cele două domenii“, a declarat primarul comunei Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni.
Un proiect important pentru comunitatea din Mihai Viteazu și alte 4 localități vizează modernizarea drumului județean care face legătura între localitățile Mihai Viteazu, Corbu, Istria, Săcele și Năvodari. Proiectul este unul integrat, realizat prin Consiliul Județean Constanța (CJC), are o valoare de 1 miliard de euro și este finanțat cu fonduri de la Banca Mondială, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării. „Proiectul tehnic este în curs de elaborare de către CJC și până în vară vor începe lucrările. Investiția cuprinde asfaltarea drumului județean, amenajarea de trotuare și rigole de preluare a apelor pluviale pe ambele părți ale drumului. De asemenea, la fiecare poartă se vor face podețe pentru a permite accesul în gospodării. În acest fel vom diminua din efectele dezastruoase ale ploilor abundente“, a precizat Gheorghe Grameni.
Tot cu bani de la Banca Mondială prin ADI ITI Delta Dunării se derulează în prezent un proiect de asfaltare a 7 km de drumuri în localitatea Mihai Viteazu.
„Mai avem un proiect care se desfășoară tot cu fonduri europene și care vizează amplasarea de camere de luat vederi în intersecțiile principale din Mihai Viteazu și Sinoe. Această inițiativă a fost lansată pentru siguranța cetățenilor comunei și pentru combaterea infracționalității“, a mai spus Grameni.
Un subiect sensibil la nivelul tuturor comunelor din țară este cel privind gestionarea deșeurilor de grajd, care sunt depozitate necorespunzător și conduc la poluarea surselor de apă și a solului. Pentru că legislația națională și europeană nu mai permit acest lucru, primarul comunei Mihai Viteazu a luat decizia de a atrage fonduri guvernamentale pentru amenajarea unei platforme ecologice. „Am depus un proiect care a fost aprobat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și vom începe lucrările în scurt timp. Tot gunoiul de grajd va fi depozitat în această platformă ecologică unde va trece prin procesul natural de fermentație și se va transforma în îngrășământ ecologic. Produsul bio, obținut pe cale naturală, va fi împrăștiat pe terenurile agricole la momentul potrivit pentru fertilizarea pământului. Prin HCL se va stabili un preț de ridicare a acestui gunoi și alt preț pentru împrăștierea îngrășământului“, a completat Grameni.
Comandat de Partidul National Liberal- Filiala Constanța
Executat de ZIUA de Constanța – portal: www.ziuaconstanta.ro
mandatar financiar-cod AEP 21200012
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii