Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:22 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Competitori în mediul rural Politicieni vs. independenţi, femei vs. bărbaţi (galerie foto)

ro

16 May, 2016 00:00 3420 Marime text


Pentru a aduce la cunoştinţa cititorilor noştri numele competitorilor care îşi vor disputa mandatele de primar şi pe cele de aleşi locali, am trimis adrese către toate birourile electorale de circumscripţie din judeţ. Doar la o parte însă am primit răspuns.
 
În comuna Ciobanu, pentru a ocupa fotoliul de primar s-au înscris în competiţia electorală numai doi candidaţi: primarul în funcţie, Tudorel Gurgu (fost membru PNL, actual reprezentant al PSD), şi Săndel Coroiu, propus şi susţinut de PNL. Şi pentru a alcătui viitorul Consiliu Local Comunal bătălia va avea doar doi protagonişti, PSD şi PNL, ambele formaţiuni politice având depuse liste complete a câte 17 candidaţi.

Patru-patru pentru administraţia din Târguşor

Paritatea se păstrează şi la nivelul comunei Târguşor, însă numărul competitorilor creşte, păstrându-se egalitatea: patru la patru. Aşadar la funcţia de primar candidează trei activişti de partid - Viorel Petre (PNL), Maria Ştefan (PSD) şi un independent, Mădălina Negru. Situaţia se repetă şi la Consiliul Local Comunal Târguşor: PSD, PNL şi PMP au liste complete a câte 14 candidaţi, acestora încercând să le facă faţă şi independentul Mădălina Negru.

Câte un independent pe fiecare palier 

În scrutinul electoral din 5 iunie, pentru a obţine mandatul de edil-şef al comunei Topalu se vor înfrunta doi politicieni - Ion Jipa, propus de PSD, şi Valentin Stanciu, susţinut de PNL, dar şi un candidat independent, Constantin Baltă.
Pentru funcţiile de consilieri locali în CL Topalu, disputa se va da între veşnicii rivali politici - PSD şi PNL -, formaţiuni cu liste complete în care sunt trecuţi câte 14 candidaţi. De asemenea, în bătălia pentru viitorul legislativ comunal a fost „validat“ de către Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală nr. 65 Topalu şi candidatul independent Marian Dobreanu.

Gheorghe la puterea a treia, la Chirnogeni

Pentru funcţia de primar al comunei Chirnogeni sunt patru candidaţi, toţi înregimentaţi politic. Gheorghe Manta îşi doreşte un nou mandat din partea PSD, Gheorghe Popa este candidatul PND pentru funcţia de primar, în timp ce Nicolae Gheorghe Tudose candidează din partea PNL. Lor li se alătură şi Valentin Bogdan Niţă, care a intrat în cursa electorală din partea PMP. Aceleaşi partide au depus şi liste pentru Consiliul Local. PMP are 13 candidaţi, PNL - 16, PSD - 17, iar PND - 13. Toţi candidaţii pentru funcţia de primar deschid şi lista de consilieri pentru partidul din care fac parte.

De trei ori femeie, la Ion Corvin

Dacă la Chirnogeni 75% dintre candidaţi poartă numele de Gheorghe, la Ion Corvin acelaşi procent este reprezentat de femeile care aspiră la funcţia de primar. Rămasă din anul 2014 fără primar, după ce defunctul ales a fost suspendat de prefect pentru că nu şi-a putut onora îndatoririle din motive medicale, comuna Ion Corvin va avea, din 5 iunie, primar. Unul dintre candidaţi este chiar soţia fostului primar.
 
Aşadar, s-au aliniat la startul electoral Valeriu Matei, din partea PNL, Florina Nedea, din partea ALDE, Tudoriţa Floros, din partea UNPR, şi Marcela Rădulescu, de la PSD. Aceleaşi persoane deschid şi lista de candidaţi pentru Consiliul Local. Astfel, PNL are 13 candidaţi, ALDE şi PSD au câte 14, iar UNPR are 11.
 
Şi Lipniţa este o altă localitate unde primarul ales în anul 2012 nu şi-a dus la bun sfârşit mandatul. Fostul gospodar-şef, Florin Georgel Onescu, a demisionat în vara anului trecut, din motive personale. Astfel, fotoliul de primar este râvnit acum de patru candidaţi: Gelu Cercel, din partea PMP, Virgil Carp, de la PNL, Florin Crăciun, din partea PSD, şi Marin Neacşu, candidat al PNŢCD. Aceleaşi partide au depus şi liste pentru Consiliul Local: PMP are 17 candidaţi pe listă, PNL şi PSD au câte 16, iar PNŢCD are şase nume pe listă, fiecare dintre cei care candidează la funcţia de primar fiind şi cap de listă pentru Consiliul Local din partea partidelor pe care le reprezintă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii