Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:14 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După aproape trei luni de la validarea în CLM Constanţa Averea consilierului Florin Serghei a devenit publică (document)

ro

13 May, 2016 00:00 5230 Marime text


Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună şi să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente fiecărui an. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă de mult timp averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Fost membru PDL, în anul 2011 având chiar funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene de tineret a formaţiunii menţionate, Florin Serghei se pare că a preferat să-l urmeze, pe linie politică, pe senatorul Mircea Banias. Astfel, la un moment dat, a fost membru PC, iar acum, dacă şeful pe linie de partid şi-a schimbat opţiunea, Serghei s-a conformat. Este membru ALDE şi a ajuns să deţină, pentru câteva luni, ce-i drept, şi un mandat de consilier în cadrul Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa.

Deşi este validat ca ales municipal din 23 februarie anul curent, iar declaraţia de avere a lui Florin Serghei a fost completată pe data de 18 martie a acestui an, postarea documentului pe site-ul Primăriei Constanţa s-a făcut abia acum. Adaptându-ne zicalei „mai bine mai târziu decât niciodată”, am trecut la analizarea documentului. Aşa am aflat că averea celui mai nou membru al CLM Constanţa constă într-un teren intravilan şi un apartament în municipiul reşedinţă de judeţ.

„Tranzacţii” financiare 

Fiind un manager interesat de firma pe care o conduce, SC Naval Depol Expert SRL, ce prestează activităţi de testare şi analize tehnice, Florin Serghei a împrumutat societatea cu 34.000 de lei. De asemenea, potrivit declaraţiei sale de avere, în anul 2011 a făcut un credit de 43.000 de euro, termenul scadent pentru înapoierea banilor fiind anul 2021. Conform aceluiaşi document, veniturile consilierului municipal în anul fiscal 2015 au fost de 84.303 lei, sumă provenită din dividende şi prestări servicii ca persoană fizică autorizată sau ca manager.
 
În privinţa „intereselor”, consilierul Florin Serghei a trecut în declaraţia aferentă că este asociat la SC Naval Depol Expert SRL, firmă cu sediul social în comuna 23 August, dar nu a  menţionat vreo funcţie politică în organizaţia ALDE Constanţa. 
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului Florin Serghei.

Citeşte şi ALDE intră în CLM Constanţa, UNPR îşi reface forţele - Consilier parlamentar cu mandat de ales local (documente)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii