Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:53 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#alegeriparlamentare2020 Sorin Mihai (PNL Constanța) - „Paza umană în școli și digitalizare tuturor materialelor didactice, două dintre prioritățile mele”

ro

02 Nov, 2020 12:20 2715 Marime text
  • Sorin Mihai, un expert în educație aflat pe lista candidaților PNL Constanța la alegerile parlamentare, are soluții concrete pentru îmbunătățirea actului de învățământ.
  • Actualul inspector școlar general, cu o experiență de peste 22 de ani în domeniu, spune că una dintre problemele care trebuie rezolvate, la nivel național, este cea a pazei umane în școli.

Știe ce trebuie făcut, pentru că problema aceasta s-a rezolvat în municipiul Mangalia, unde a fost consilier local. Soluția de acolo poate și trebuie să fie aplicată la nivel național.

„Trebuie să rezolvăm problema pazei umane în unitățile de învățământ. Este un subiect vechi, pe care l-am tot dezbătut în spațiul public. Se pot aduce îmbunătățiri prin legislație cu privire la asigurarea pazei umane prin personal contractual al poliției locale. Așa se întâmplă în municipiul Mangalia, unde această pază a fost asigurată, la fiecare unitate de învățământ, de Poliția Locală. Modelul trebuie să fie extins la nivel național. Din toată experiența mea, din toate discuțiile avute, reiese că ceea ce asigură siguranța în școli este prezența unui angajat în uniformă. Paza umană. Aceasta a redus fenomenul de violență, de bullying.”, spune Sorin Mihai.
A făcut demersuri, personal, către Poliția Națională și către Jandarmerie, solicitându-le să vină în sprijinul acestei idei. I s-a spus că cele două instituții nu au suficient personal. Singura variantă viabilă este apelarea la Poliția Locală. Astfel, se eficientizează și comunicarea dintre primărie și școală, dintre primărie și instituțiile precum Poliția Națională, Jandarmerie, întărindu-se parteneriatul pentru combaterea violenței în școli.

Este și o modalitate prin care se reduc costurile. În prezent, unitățile de învățământ au contracte cu firme private de pază. Soluția propusă este mai ieftină.

Digitalizarea, un avantaj și pentru elevi, și pentru cadrele didactice

Proiectele lui Sorin Mihai nu se opresc aici. În viitorul mandat, se va lupta pentru digitalizare în învățământ, care aduce avantaje atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.

„Este important să creăm sisteme integrate de platforme educaționale digitale. Acestea sunt, în prezent, folosite insular de fiecare unitate de învățământ. Am evolua rapid dacă ar fi folosite într-un sistem integrat la nivel județean, în care inspectoratele școlare județene ar pune la dispoziție tuturor cadrelor didactice posibilitate de comunicare directă (documentele necesare în corespondența cu ISJ vor fi depuse numai on-line), dar ar putea, în același timp, să vadă și care este situația pe platformele educaționale, în fiecare unitate de învățământ. Un sistem integrat al platformelor educaționale este și o modalitate de comunicare mult mai puternic optimizată și, în același timp, este și o modalitate de construire piramidală a actului educațional. Un cadru didactic poate să acceseze mult mai simplu, pe o platformă educațională la nivelul județului, materiale didactice, să comunice cu alți profesori, cu inspectorii școlari, să fie altfel monitorizată activitatea didactică.”, subliniază Sorin Mihai.

O astfel de platformă nu este necesară numai în această perioadă a pandemiei, ci și după aceea.


„Ne îndreptăm astfel spre ceea ce ne dorim: digitalizarea tuturor materialelor utilizate în școli. Personal, am inițiat, înainte de pandemie, un proiect în acest sens, „Ghiozdanul relaxat”, care presupunea folosirea, la nivelul fiecărei unități de învățământ, a manualelor în format digital. Aș extinde discuția și la digitalizarea tuturor auxiliarelor didactice. Va fi mult mai simplu să comunicăm și pe platforme. Acum, profesorii fotocopiază, transmit elevilor, aceștia transmit înapoi. Dacă am folosi însă, de pildă, un caiet al elevului în format electronic, completat în format electronic, care să fie pus la dispoziție cu titlu gratuit de editura care oferă manualele, am îmbunătăți sistemul de învățământ.”

Sorin Mihai este inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Constanța, este profesor și a fost consilier în cadrul cabinetului ministrului secretar de stat al Educației. Are o experiență de peste 22 de ani în domeniu și știe ce trebuie făcut în domeniul politicilor educaționale. Se află pe locul al cincilea pe lista PNL Constanța pentru Camera Deputaților, o poziție care îi conferă șanse reale de a ajunge în Parlamentul României.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii