Abuzurile unui securist

Batrana deposedata de casa ei, printr-o masinatie juridica de trei parale

O femeie a fost deposedata de casa ei de catre un colonel de securitate, dupa ce fostul procuror general al Romaniei a promovat un recurs in anulare a unei decizii civile definitive si irevocabile * Batrana avea de partea sa o hotarare judecatoreasca din 1959 si dreptul de proprietate stabilit prin uzu-capiune, prin folosirea imobilului timp de peste 30 de ani * Curtea Suprema de Justitie nu a tinut cont nici de autoritatea de lucru judecat, nici de uzu-capiune si a dat castig de cauza securistului * Cand batrana a incercat sa redeschida procesul, judecatorii au scos pe tapet aceeasi autoritate de lucru judecat, pe care CSJ nu a vrut sa o ia in seama * Batrana a fost evacuata din imobil de doi grefieri de la Judecatoria Medgidia, erijati ad-hoc in executori, la instifgarea securistului * In acest timp, batrana era internata in spital pentru o operatie de cataracta, iar Tribunalul Constanta stabilise o data ulterioara pentru audierea partilor * Dupa ce i-a dat lucrurile in strada, securistul a internat-o pe batrana la Azilul de Batrani din Poarta Alba, pe baza unuei anchete sociale efectuate in lipsa batranei de catre Primaria Cerchezu * Fiica batranei a incercat o rezolvare la comisia judeteana de fond funciar, in ideea ca pe baza actelor funciare va putea redeschide procesul * Femeia a fost expediata fara nici o maniera de secretarul general Claudiu Palaz * Singura cale de atac ramasa la dispozitia batranei a ramas Curtea Europeana a Drepturilor Omului, careia urmeaza sa i se adreseze #

Familia Donciu din Constanta este hotarata sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Haga, dupa ce persoane influente din justitia romaneasca si-au dat concursul pentru deposedarea unei batrane de casa in care locuise timp de aproape 50 de ani. Fiica batranei, Ioana Donciu, a facut toate demersurile legale pentru repararea unei nedreptati comise de la nivelul judecatoriei pana la Curtea Suprema de Justitie (actuala Inalta Curte de Casatie si Justitie). Desi batrana avea de partea sa doua temeiuri juridice ferme pentru a proba proprietatea sa asupra casei, si anume o hotarare judecatoreasca din anul 1959 si dreptul obtinut in urma uzu-capiunii de 35 de ani, justitia a tinut partea unui fost colonel de securitate, mai bine orientat in tranzitie. Fostul securist a instigat doi grefieri de la Judecatoria Medgidia sa o execute silit pe batrana, desi instanta superioara nu se pronuntase inca asupra cererii de suspendare a executarii. Se pare ca miza cazului a fost un orgoliu ranit, dar si dorinta colonelului de a intra in posesia unei case de protocol. Radacinile acestui caz terifiant se regasesc in anul 1959, cand Maria Stolea, din satul Casciorele, comuna Cerchezu, este chemata in judecata, la Tribunalul Raional Negru Voda, de catre cei 5 fii ai concubinului decedat, Stan Popescu. Stolea si Popescu traisera in concubinaj timp de 16 ani, insa datorita unor imponderabile au amanat mereu legalizarea relatiei lor. La nivelul autoritatilor locale, aceasta stare de fapt a fost tolerata, astfel ca cei doi figureaza cu proprietati comune cedate in folosinta CAP-ului din comuna Cerchezu. Popescu avea 5 copii dintr-o casatorie anterioara, iar Stolea avea doi. Dupa inmormantarea concubinului, femeia a primit citatie de la Tribunalul Raional Negru Voda, intr-un proces de succesiune cu urmasii raposatului. Justitia de la acea vreme le-a pus in vedere mostenitorilor ca pot sa o evacueze din casa batraneasca pe concubina tatalui lor, doar daca platesc despagubiri de cate un leu pe zi, pentru cei 16 ani. Cum suma era considerabila pentru acea vreme, Stolea a castigat in cele din urma procesul, prin hotarare judecatoreasca fiindu-i conferit titlul de proprietate. In urmatorii 34 de ani, Primaria Cerchezu i-a deschis rol pentru un teren de 2500 de metri patrati, pe care se afla casa, femeia platind toate taxele si impozitele aferente.

Doi grefieri s-au erijat in executori, la instigarea unui fost colonel de securitate

In anul 1991, intreaga asezare a lucrurilor avea sa fie data peste cap de una din fiicele lui Stan Popescu si de sotul acesteia, fost colonel de securitate, pe numele sau Gheorghe Grosu. Cei doi au intentat un proces la instanta civila de la Judecatoria Medgidia, pe numele batranei, solicitand locuinta acesteia si terenul de 2500 mp. In baza unui certificat de mostenitor pe numele sotiei sale, care mai fusese prezentat in instanta in anul 1959, securistul Grosu reuseste sa obtina o hotarare favorabila, cu numarul 1177/1991. Maria Stolea ataca, in termenul legal, hotararea la Tribunalul Constanta. Un complet de judecatori, condus de regretatul Dorin Clocotici, enunta Decizia Civila 1184/1991, prin care da castig de cauza batranei, pentru doua motive: autoritate de lucru judecat, pe de o parte, si dobandirea proprietatii prin uzu-capiune (folosirea locuintei peste 30 de ani), pe de alta parte. Cum dosarul a fost rezolvat inca de la nivelul exceptiilor, instanta investeste decizia civila cu titlu definitiv. Cu toate acestea, securistul a tras ceva sfori pe la Bucuresti, unde de fapt si locuia, iar procurorul-general al Romaniei de la acea vreme, Manea Dragulin, promoveaza un recurs in anulare la Curtea Suprema de Justitie. Tatucii justitiei romanesti trec sub tacere si autoritatea de lucru judecat si dobandirea dreptului de proprietate prin uzu-capiune si statornicesc, odata pentru totdeauna, ca securistul si sotia acestuia sunt noii proprietari ai casei si terenului din comuna Cerchezu, satul Cascioarele, anuland decizia civila a Tribunalului Constanta. In aceste conditii, securistul reia procedurile in justitie pentru evacuarea batranei. In anul 1993, Maria Stolea a primit o notificare de la executorul judecatoresc Nastase de la Medgidia, privind iminenta evacuare din domiciliu. Batrana a introdus in termenul legal o actiune la Judecatoria Medgidia, impotriva evacuarii, insa instanta a dat pentru a doua oara castig de cauza fostului securist. Pe cale de consecinta, Stolea a facut recurs la Tribunalul Constanta, iar judecatorul de serviciu a fixat pentru prima infatisare data de 16 aprilie 1993, indeplinind si procedura de citare a celeilalte parti. Intr-un total dispret fata de orice instanta a justitiei romanesti, securistul a instigat, cu trei zile inaintea acestui termen, pe doi grefieri de la Judecatoria Medgidia, cunoscutii Solomon si Masu, sa evacueze bunurile batranei din casa, mai ales ca aceasta era internata in spital pentru o operatie de cataracta la ambii ochi. Cei doi grefieri, erijati ad-hoc in executori judecatoresti, descind in satul Cascioarele, pe fondul unei notificari emise de executorul de drept al Judecatoriei Medgidia, forteaza usa de la intrare, iar in decursul a doua ore elibereaza locuinta de toate bunurile batranei. Dupa toata magaria, judecatorii de la Tribunalul Constanta dau nedumeriti din umeri si indruma familia batranei sa se adreseze Parchetului de pe langa Judecatoria Medgidia, pentru intocmirea unui dosar de urmarire penala. Intre timp, batrana este externata din spital si se prezinta la locuinta ei din satul Cascioarele, unde in fata portii o asteptau bunurile adunate de-a lungul unei vieti. Dupa spusele familiei Donciu, Stolea a fost intampinata la poarta de securistul Grosu, care a gonit-o din curte, proferand la adresa ei si a familiei amenintari de tot felul. Mai mult, autoritatile locale din Cerchezu, carora batrana le-a solicitat sprijinul, o preiau si o transporta la Poarta Alba, unde o interneaza in Azilul de Batrani, pe baza unei anchete sociale efectuate in lipsa personajului central, probabil la sugestia fostului colonel de securitate.

Mainile curate ale justitiei

Din anul 1993, batrana a ramas internata la Poarta Alba, iar fiica ei, Ioana Donciu, a facut toate demersurile pentru rezolvarea situatiei pe calea justitiei. Femeia a redeschis judecarea cauzei pierdute in anul 1991, prin recursul in anulare la Curtea Suprema de Justitie, insa toate instantele au respins actiunea pe baza exceptiei de autoritate de lucru judecat, aceiasi care nu le-a spus nimic mai-marilor de la CSJ. Cum s-ar spune, in justitia romaneasca, pentru unii se pune, pentru altii nu. Rascolind lucrurile, femeia s-a ales, la un moment dat, cu o amenintare din partea fostului securist, care i-a promis ca o va trimite si pe ea la Poarta Alba, insa nu la Azil, ci la Penitenciar. Cu toate intimidarile, Ioana Donciu a continuat sa bata drumul parchetelor, insa dupa ani de zile de instrumentare a dosarelor a primit acelasi raspuns: neinceperea urmariri penale impotriva celor doi grefieri erijati in executori si a instigatorului acestora, Gheorghe Grosu. In aceste conditii, femeia a incercat sa gaseasca o rezolvare a situatiei pe calea comisiei judetene de fond funciar, desi in temeiul hotararii Curtii Supreme de Justitie proprietatea revenise deja fostului colonel de securitate si sotiei acestuia. Incercand marea cu degetul, Donciu avea sa afle ca actele funciare nu erau tocmai in regula, in sensul ca titlul de proprietate asupra terenului pe care era construita casa a revenit sotiei securistului, desi aceasta nu figura cu o cerere in acest sens la comisia locala de fond funciar. Mai mult, Stolea a figurat in anexele hotararii comisiei locale de fond funciar privind restituirea terenurilor agricole, desi in cele din urma numele ei nu a mai aparut pe lista trimisa comisiei judetene. Considerand ca situatia contine un viciu, Ioana Donciu s-a adresat Prefecturii Constanta, care a solicitat actele de cadastru de la Oficiul de specialitate. Curios, din 1959, in toate actele, proprietar figureaza Stolea Maria si nu Popescu Stan, mai ales ca aceasta stare de lucruri deriva din Hotararea nr. 1055/1959 a Tribunalului Raional Negru Voda, in procesul dintre batrana si urmasii raposatului ei concubin. Ioana Donciu spune ca a initiat toate demersurile pe langa Prefectura Constanta, in speranta ca in baza actelor acestei institutii va putea deschide un nou proces impotriva fostului securist, de data aceasta legat de legile fondului funciar. Femeia spune ca problemele ei au gasit audienta necesara din partea prefectului Gheorghe Martin, insa secretarul general al Prefecturii, Claudiu Palaz, a expediat-o fara nici un fel de maniera. Femeia a incercat sa rezolve situatia la Ministerul Administratiei Publice, insa Octav Cozmanca a trimis de fiecare data petitiile ei spre competenta rezolvare a Prefecturii Constanta. Donciu declara ca Prefectura a raspuns de fiecare data cu aceea ca si-a indeplinit obligatiile legale, raspunzand deja, in trecut, verbal si in scris, problemelor ridicate. In aceste conditii, singura speranta a familiei Donciu si a batranei Maria Stolea a ramas o actiune la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Dupa toata aventura, acesti oameni mai putin orientati in tranzitie, spera ca cineva sa raspunda pentru toate abuzurile pe care le-au suferit.