Biserica Ortodoxa Romana a avut, pana in prezent, cinci patriarhi

Miron Cristea

Primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane a fost Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea, nascut la 20 iulie 1868, in Toplita. Intre anii 1887-1890, Miron Cristea a urmat cursurile Institutului teologic din Sibiu, iar intre 1891-1895 a obtinut doctoratul la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Budapesta, cu o teza despre viata si opera lui Eminescu, tiparita in limba maghiara in 1895. La 21 noiembrie / 3 decembrie 1909, Miron Cristea este ales episcop al Caransebesului, fiind inscaunat la 25 aprilie / 8 mai 1910. In aceasta calitate, a aparat scolile confesionale romanesti din Banat in fata incercarilor guvernului de la Budapesta de a le desfiinta. Dupa ce la 7 iunie 1919 devine membru de onoare al Academiei Romane, la 18 decembrie, in acelasi an, a fost ales mitropolit primat al Romaniei intregite, iar in ziua urmatoare investit si inscaunat. La 4 februarie 1925 devine primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, fiind instalat in noua demnitate la 1 noiembrie 1925. In calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a initiat legaturi stranse cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, trimitand delegatii la conferintele interortodoxe de la Constantinopol (1923) si de la Muntele Athos (1930), ca si la intrunirile Miscarii Ecumenice. Patriarhul Miron Cristea s-a evidentiat si prin calatoriile sale in Orient, pana la Locurile Sfinte (1927); prin interventia sa la Patriarhia Ecumenica pentru recunoasterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Albaneze; prin edificarea a doua biserici romanesti la Ierusalim si la Iordan si infiintarea Episcopiei Ortodoxe Romane in America si Canada (1934); prin vizitele pe care i le-au facut la Bucuresti ierarhi si reprezentanti ortodocsi si neortodocsi. Intre 20 iulie 1927 si 8 iunie 1930 a fost senator, regent, iar intre 10 februarie 1938 - 6 martie 1939 a ocupat functia de prim-ministru. A decedat la 6 martie 1939, la Cannes, Franta, fiind inmormantat in Catedrala Patriarhala din Bucuresti.

Nicodim Munteanu

Al doilea patriarh al BOR, Nicodim Munteanu, s-a nascut la 6 decembrie 1864, la Pipirig, judetul Neamt. Intre 1882-1890 a urmat Seminarul "Veniamin" din Iasi, iar intre anii 1890-1895, Academia duhovniceasca din Kiev, obtinandu-si licenta in 1895. In 1894 este tuns la monahism la manastirea Neamt, sub numele de Nicodim, in aceleasi an fiind hirotonit ierodiacon la Iasi, iar in 1895 devine predicator la catedrala mitropolitana din Iasi. Intre 1898-1902 este hirotesit arhimandrit si numit vicar al mitropoliei Moldovei, pentru ca intre 1902-1909 sa devina vicar al Episcopiei Dunarii de Jos. Ocupa functia de director al Seminarului "Sf. Andrei" din Galati intre 1908-1909, iar in 1909 devine arhiereu-vicaral al Mitropoliei Moldovei, cu titlul, 'Bacauanul'. La 18 februarie 1912, este ales episcop la Husi (inscaunat la 3 martie 1912), iar din iunie 1918, pana in decembrie 1919 este loctiitor de arhiepiscop al Chisinaului si Hotinului. Este retras din scaunul de la Husi la 31 decembrie 1923, iar intre 1924 si 1935 este staret al Manastirii Neamt. Dupa ce la 5 octombrie 1918 devine membru de onoare al Academiei, iar in 1920 'Doctor Honoris Causa' al Facultatii de Teologie din Cernauti, la 23 ianuarie 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei, inscaunat la 4 februarie 1935. La 30 iunie 1939 Nicodim Munteanu a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, fiind inscaunat la 5 iulie, pastorind pana la moarte. In activitatea sa de patriarh a cautat sa intareasca si Ortodoxia, conducand in toamna anului 1946 o delegatie sinodala romana intr-o vizita la Moscova, cu scopul de a innoda legaturile traditionale intre cele doua biserici. Si-a adus aportul la tiparirea de brosuri religioase, predici, cuvantari, pastorale, indemnuri catre credinciosi, traduceri, fiind unul dintre traducatorii Bibliei romanesti. A trecut la cele vesnice la 27 februarie 1948, fiind inmormantat la Bucuresti.

Justinian Marina

Al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane a fost Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina. S-a nascut la 22 februarie 1901, in Suesti, judetul Valcea. A studiat la Seminarul teologic "Sf. Nicolae" din Ramnicu Valcea intre 1915-1923, si la Facultatea de Teologie, din Bucuresti (1925 - 1929). Intre anii 1923 - 1924 este invatator in Olteanca-Valcea, iar intre 1924 - 1930, invatator in Babeni-Valcea. Justinian Marina ocupa functia de preot-paroh in Babeni (1924 si 1932), pentru ca intre 1932-1933 sa fie numit director al Seminarului teologic si preot slujitor la catedrala episcopala din Ramnicu Valcea. Este preot-paroh la biserica "Sf. Gheorghe" din Ramnicu Valcea (1933-1945), pentru ca in 1945 sa fie ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, cu titlul "Vasluianul" (1945-1947). Din august 1947 a fost loctiitor al scaunului mitropolitan din Iasi. La 19 noiembrie 1947 Justinian Marina este ales arhiepiscop al Iasilor si mitropolit al Moldovei si Sucevei, functie in care e inscaunat la 28 decembrie 1947. Din februarie 1948 Justinian este loctiitor de patriarh, iar la 24 mai 1948 este ales arhiepiscop al Bucurestilor, mitropolit al Ungrovlahiei si patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, pastorind pana la moarte. Este inscaunat la 6 iunie 1948. Printre realizarile sale ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane se numara votarea, la 19-20 octombrie 1948, de catre Sfantul Sinod, a Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, Patriarhia avand 5 mitropolii, cu 13 eparhii, la care s-au adaugat doua eparhii romanesti in diaspora. Totodata, Justinian a creat asezaminte de asistenta sociala pentru preoti si calugari batrani (Dealu), pentru calugarite si preotese batrane (Viforata). In anul 1948 a fost reorganizat invatamantul teologic ortodox; de atunci si pana in anul 1989 au functionat doua Institute teologice cu grad universitar (Bucuresti si Sibiu) si sase Seminarii teologice la Bucuresti, Buzau, Manastirea Neamt, Cluj, Craiova si Caransebes. A intretinut legaturi cu celelalte Biserici Ortodoxe surori si cu alte Biserici crestine. A facut vizite, in fruntea unor delegatii sinodale, la Bisericile Ortodoxe surori: Rusa, Georgiana (1948), Sarba (1957), Bulgara (1953, 1966 si 1971), Patriarhiile Ecumenica (1968), de Alexandria (1971) si Ierusalim (1975) si Biserica Greciei (1963, 1971 si 1975). A trecut la cele vesnice la 26 martie 1977, la Bucuresti, fiind inmormantat in Biserica "Radu Voda".

Iustin Moisescu

Al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Iustin Moisescu, s-a nascut la 5 martie 1910, in Candesti, Arges. A urmat Facultatea de Teologie din Atena (1930-1934) si ulterior a urmat cursuri de specializare (1934-1936) la Facultatea de Teologie romano-catolica din Strasbourg. In 1937 a obtinut doctoratul la Facultatea de Teologie din Atena, cu teza ''Evagrie din Pont. Viata, scrierile si invatatura'', lucrare premiata de Academia de Stiinte din Atena. In 1942 este profesor titular de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernauti-Suceava, iar patru ani mai tarziu, in 1946, e transferat la aceeasi catedra la Facultatea de Teologie din Bucuresti. Iustin Moisescu este ales la 26 februarie 1956 arhiepiscop al Sibiului si mitropolit al Ardealului (hirotonit arhiereu la 15 martie, inscaunat 18 martie). Este ales arhiepiscop al Iasilor si mitropolit al Moldovei si Sucevei la 10 ianuarie 1957, fiind inscaunat la 13 ianuarie 1957 si pastorind 20 de ani. La 12 iunie 1977 Iustin Moisescu este ales arhiepiscop al Bucurestilor, mitropolit al Ungrovlahiei si patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, fiind inscaunat la 19 iunie 1977 si pastorind pana la moarte. Ca patriarh, Iustin Moisescu a condus cateva delegatii sinodale cultivand astfel relatiile cu alte Biserici: Patriarhia Ecumenica (1978), Arhiepiscopia misionara ortodoxa romana din Statele Unite si Canada (1979), Biserica Ortodoxa Rusa (1980), Biserica Ortodoxa Sarba (1981), Biserica Luterana din Suedia (1981), sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva (1981), Biserica Ortodoxa Bulgara (1982), Biserica Reformata din Ungaria (1982), Biserica Ortodoxa din Grecia (1984). A primit vizita unor intaistatatori de Biserici, precum si a numerosi reprezentanti ai altor Biserici si confesiuni crestine din lumea intreaga in calitate de patriarh. A acordat o atentie deosebita activitatii editoriale. A initiat marea colectie intitulata "Parinti si scriitori bisericesti", proiectata in 90 de volume, precum si colectia "Arta crestina in Romania", in 6 volume. A fost preocupat de tiparirea unei noi editii sinodale a Sfintei Scripturi (1982), a unei noi editii a Noului Testament (1979), a manualelor pentru invatamantul teologic superior si pentru seminariile teologice, a tezelor de doctorat, a cartilor de cult. A contribuit la restaurarea marilor monumente bisericesti de pe teritoriul Romaniei. Stau marturie in acest sens manastirile Curtea de Arges, Cheia, Zamfira, Viforata, Dealu, Cernica, Pasarea, Tiganesti, Caldarusani, Sfantul Spiridon Nou, Sfantul Gheorghe si insasi Catedrala Patriarhala. A trecut la cele vesnice la 31 iulie 1986, la Bucuresti.

Teoctist Arapasu

Al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane a fost Prea Fericitul Teoctist Arapasu, pe numele de mirean Toader Arapasu. S-a nascut la 7 februarie 1915, in satul Tocileni, comuna Stanceni din judetul Botosani. La 14 septembrie 1931, a fost primit in randul fratilor-elevi la Seminarul Teologic de la Manastirea Neamt, unde a ramas vreme de un an, in 1932 fiind admis la Seminarul monahal de la Manastirea Cernica din Bucuresti. Dupa absolvirea Seminarului (1940), a urmat cursurile Facultatii de Teologie a Universitatii din Bucuresti (1940-1944). In 1945 a obtinut Diploma de Licenta in Teologie, specialitatea Liturgica, primind calificativul Magna cum laude pentru lucrarea sustinuta sub conducerea preotului prof. dr. Petre Vintilescu. Intre anii 1946 si 1948, a studiat la Facultatea de Litere si Filozofie din cadrul Universitatii din Iasi, iar in 1949 a urmat cursurile pastorale preotesti. A fost tuns la monahism la 6 august 1935, la Manastirea Bistrita, judetul Neamt, primind la calugarie numele de Teoctist. A ocupat, pe rand, posturile de ierodiacon, diacon, preot, ieromonah, eclesiarh, exarh al manastirilor, vicar administrativ si arhimandrit in diferite lacasuri de cult din Moldova. La 4 ianuarie 1937, la recomandarea Manastirii Bistrita, Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei a aprobat hirotonia monahului Teoctist in treapta de ierodiacon. Sase ani mai tarziu, la 1 august 1943, Teoctist Arapasu a fost numit diacon la catedrala Patriarhiei din Bucuresti, functie in care a ramas pana la 1 martie 1945, cand a fost transferat, la cerere, ca preot slujitor la Catedrala Mitropoliei Moldovei din Iasi. La 25 martie 1945, P.S. Valeriu Moglan Botosaneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, l-a hirotonit ieromonah la Catedrala Mitropolitana din Iasi, urmand ca in 1946 sa fie ridicat la treapta de arhimandrit. Intre 1948 si 1950, Teoctist a detinut functia de vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor. La 28 februarie 1950, la propunerea Patriarhului Justinian, a fost ales, de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, episcop-vicar al Patriarhiei, cu titlul ''Botosaneanul''. La scurt timp, la 5 martie 1950, a fost ridicat la rangul de arhiereu, in Catedrala Sfantul Spiridon-Nou din Capitala, de catre Patriarhul Justinian. In calitate de episcop-vicar patriarhal (1950-1962), Teoctist a fost rector al Institutului Teologic Universitar din Bucuresti (1950-1954); din 1954 si pana in 1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucurestilor. La 16 septembrie a fost inscaunat Episcop al Aradului, Ienopolei si Halmagiului, functie in care a ramas timp de zece ani. In aprilie 1963, Congresul Episcopiei Ortodoxe Romane din America l-a ales in postul de Episcop de Detroit (Statele Unite ale Americii), iar Sfantul Sinod i-a acordat rangul de Arhiepiscop. Insa, intrucat autoritatile americane i-au refuzat viza, nu a putut lua in primire conducerea efectiva a Episcopiei Ortodoxe Romane din Statele Unite ale Americii si Canada. In perioada decembrie 1969-decembrie 1970 a indeplinit functia de loctiitor de episcop al Oradiei, Bihorului si Salajului, iar la 28 ianuarie 1973 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop al Craiovei si mitropolit al Olteniei, fiind inscaunat in Catedrala Mitropolitana din Craiova la 25 februarie 1973. La 25 septembrie 1977 a fost ales arhiepiscop al Iasilor si mitropolit al Moldovei si Sucevei, fiind inscaunat in Catedrala Mitropolitana din Iasi la 9 octombrie 1977. Dupa moartea patriarhului Iustin Moisescu (31 iulie 1986), a devenit loctiitor de patriarh, iar la 9 noiembrie 1986 Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales in demnitatea de Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei, Loctiitor al Scaunului Cezareii Capadociei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. La 19 noiembrie 1986, a fost instalat in Catedrala Patriarhala ''Sfintii Imparati Constantin si Elena'' de catre mitropolitii Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei si Nicolae al Banatului. Dupa evenimentele din decembrie 1989, la sedinta Sfantului Sinod din 10 ianuarie 1990, Patriarhul Teoctist a cerut in scris retragerea de la conducerea Bisericii Ortodoxe Romane, in semn de pocainta fata de demolarea unor biserici in Bucuresti de catre regimul comunist. S-a retras la Manastirea Sinaia, revenind insa in scaunul patriarhal, la cererea clerului, dupa trei luni. Teoctist Arapasu este primul Patriarh ortodox roman care a primit, la Bucuresti, in 7-9 mai 1999, vizita unui Suveran Pontif - Papa Ioan Paul al II-lea. La 21 mai 1999, a fost decorat cu ordinul Steaua Romaniei in Grad de Mare Cruce. In acelasi an, la 17 decembrie, a fost ales membru de onoare al Academiei Romane. A trecut la cele vesnice, la 30 iulie, la varsta de 92 de ani, in urma unui stop cardiac, suferit pe fondul unor complicatii aparute dupa o interventie chirurgicala. La 31 iulie 2007, ''in semn de adanca pretuire pentru felul in care Patriarhul Teoctist si-a dedicat intreaga viata slujirii devotate a Bisericii Ortodoxe Romane, a unitatii nationale si a idealului de apropiere prin dialog dintre toate Bisericile crestine'', presedintele Traian Basescu i-a conferit post-mortem Patriarhului Teoctist Ordinul National ''Steaua Romaniei'' in grad de Colan. Ordinul National ''Steaua Romaniei'' in grad de Colan este cea mai inalta distinctie a statului roman, fiind pentru prima data cand aceasta este acordata unui cetatean roman. Pana in prezent, acest Ordin a mai fost conferit doar presedintilor altor state.

Scris de: {autor}(RP){/autor}