Călina construieşte pe şoseaua lui Mazăre
Călina construieşte pe şoseaua lui MazăreComplexul de vile care va fi înălţat în nordul staţiunii Mamaia, la numărul 564, a intrat în vizorul organizaţiilor nonguvernamentale. Este vorba despre terenul pentru care edilul Constanţei, Radu Mazăre, este anchetat de DNA în celebrul dosar privind retrocedările. Probabil, suprafaţa ar trebui să-l pună pe gânduri şi pe edil, dat fiind faptul că ansamblul de cinci blocuri va încurca implementarea proiectului Zona Metropolitană.
Proprietarul viitorului complex, Virgil Călina, este ocupantului locului 200 din Top Capital 300, realizat de revista Capital. Potrivit clasamentului, afaceristul are o avere estimată la 36-39 milioane euro, hotelul Ramada Nord din Capitală. Iar unul dintre proiectele prosperului bucureştean, care are hotelul Ramada Nord, este construirea unui ansamblu rezidenţial, evaluat la 8.279.459,16 lei, amplasat în Mamaia Nord. Patru blocuri, trei cu patru etaje şi unul cu cinci, vor fi înălţate pe terenul cumpărat de la Cristian Borcea, unul dintre acţionarii echipei din şoseaua Ştefan cel Mare. În urmă cu două zile, reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, ai ONG-urilor Mare Nostrum şi Eco Dobrogea, elaboratorul studiului de evaluare a impactului asupra mediului, Marius Iuga, în calitate de proiectant, şi Ilie Dobre, reprezentant SC House Consult, au participat la dezbaterea publică a investiţiei. Deşi complexul va avea, pe de-o parte, plaja Mării Negre, iar pe de alta, o arie protejată (Lacul Siutghuiol), elaboratorul studiului a constatat că lucrările de construcţie nu vor avea un impact major asupra biodiversităţii. „Şantierul va fi îngrădit, vor fi amplasate toalete ecologice şi containere metalice. Responsabilitatea depozitării deşeurilor revine antreprenorului general", a declarat elaboratorul studiului de impact. Nu a existat nimic care să pună în pericol biodiversitatea, dar s-a constatat că, o dată cu finalizarea clădirilor, care au termen de execuţie doi ani, unul dintre proiectele prevăzute în planul Zona Metropolitană ar putea deveni inaplicabil.
„Primăria a împroprietărit până în stradă"
Unul dintre semnele de întrebare ridicate de Nicolae Munteanu, Mare Nostrum, a fost cel legat de distanţa prea mică dintre şosea şi clădirile care vor fi ridicate. „Există o retragere de 30 metri de la drum", a fost răspunsul proiectantului. „Şoseaua cu patru benzi Mamaia-Năvodari pe unde o să treacă? Primăria Constanţa a împroprietărit până în stradă. La ieşirea din Mamaia, după barieră, s-a construit până în şosea. Pe stânga, edilul vrea orăşel lacustru, cu parcare, dar Dumnezeu ştie unde!", a exclamat Munteanu. Principalele proiecte pentru Zona Metropolitană, care ar trebui să se finalizeze în următorii cinci ani, vizează finalizarea Autostrăzii Soarelui, reabilitarea şi extinderea la patru benzi a şoselei Mamaia-Năvodari, dezvoltarea infrastructurii publice şi dezvoltarea potenţialului turistic. „Asta e treaba Primăriei", a fost replica reprezentanţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa.
Societatea de suflet a edilului
Surprinzător sau nu, Virgil Călina, beneficiarul proiectului, a fost reprezentat la dezbatere publică de Ilie Dobre, director executiv al SC House Consult SRL. Societatea este a lui Radu Briban, fost director general adjunct tehnic în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, şi a Gabrielei-Maria, soţia acestuia. Deşi, potrivit datelor de pe site-ul Registrului Comerţului, SC House Consult SRL a fost înfiinţată în aprilie 2005, a reuşit, în numai trei ani, să pună mână pe contracte cu Primăria Constanţa. Licitaţia pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea orăşelului lacustru pe Lacul Siutghiol, care a beneficiat de o finanţare de nouă miliarde şi jumătate de lei vechi din bugetul local, a fost câştigată de firma lui Briban. La momentul respectiv, acesta declara că nu l-a cunoscut pe edil înainte de organizarea licitaţiei, dar se pare că de atunci s-au cam împrietenit, de vreme ce firma fostului director ANL apare din nou în preajma afacerilor lui Mazăre.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp