Falimentarul Olan

Vasile Olan, membru al Partidului Conservator, a reusit, in cativa ani, sa falimenteze IAS Albesti, al carui director a fost * Cheia "misterului" distrugerii fermei este foarte simpla: inavutirea lui Olan

Daca in anii comunismului sa fii sef de IAS era un lucru mare, se pare ca situatia nu s-a schimbat nici in perioada post-decembrista. Oricum, reteta succesului pare sa tina cel mai bine la Vasile Olan, cel care a condus inspre pieire IAS-ul Albesti. Activitatea fermei a fost intotdeauna incununata de succes. Productia de varf a propulsat IAS-ul infiintat de o familie din zona Brasovului, la inceputul secolului trecut, in top. Dupa ce au venit pe taramurile marine, brasovenii au pus bazele unei ferme care indeplinea toate standardele. Istoria spune ca, in martie 1949, fondatorii IAS-ului Albesti au fost evacuati de catre oameni inarmati, in numai cateva minute, si deportati pe plaiurile natale. Pe terenul pe care il aveau in proprietate s-a infiintat o ferma de vaci a IAS-ului Albesti, care, dupa revolutia din ’89, s-a transformat in SC Ceres Mangalia Sud SA, firma condusa de Vasile Olan. Unitatea era, la acel moment, una dintre cele mai productive din judet. Numai ca succesul in fruntea unei ferme ce nu ii apartinea nu i-a gadilat orgoliul lui Olan. Asa ca si-a propus si a reusit sa distruga tot ceea ce a insemnat IAS-ul odata, falimentandu-l. Evident, intreaga manevra l-a transformat pe Vasile Olan intr-un individ foarte bogat, proprietar a sute de hectare de pamant si om politic cu inalte aspiratii.

Frica de retrocedare

Cum a reusit membrul Partidului Conservator sa se imbogateasca, practic, peste noapte? Simplu: a falimentat IAS-ul, cu scopul de a-i lichida activele, pentru a "ingrosa" conturile propriei afaceri. Din ferma prospera, IAS-ul din Albesti s-a transformat intr-un loc al desertaciunii. Grajdurile au ajuns niste ruine si numai zidurile ce stau sa cada mai amintesc de ceea ce a fost, in anii trecuti, pe acele locuri. Cateva familii au ramas sa traiasca in acea zona. Fosta colonie muncitoreasca s-a risipit, dupa desfiintarea IAS-ului, loc de munca ce le asigura, la acea vreme, un trai decent. Cu totii au fost, insa, indusi in eroare de cuvintele mieroase si de asa-zisele bune intentii ale directorului Vasile Olan. Daca la inceput promitea ca totul va fi in regula si ca activitatea nu le va fi perturbata cu nimic, Olan a decis, la un moment dat, sa traga spuza pe turta sa si a falimentat unitatea, numai pentru a prelua activitatile pe firma sa. Cei care au ramas isi duc traiul de pe o zi pe alta, cu stresul ca vor fi dati afara din casele lor, pentru ca cele peste 300 de hectare au fost revendicate de urmasii proprietarului evacuat abuziv de catre comunisti. Revendicarea i-a picat nu tocmai bine lui Olan, care se si vedea fara... vaca de muls. Desi reimproprietarirea nu a fost un proces foarte rapid, nu exista niciun dubiu in privinta finalitatii actiunii.

Mazilirea celor o mie de vaci

Asa ca PC-istul Olan s-a pus pe treaba. In prima faza, el a transferat activitatea IAS-ului catre societatile pe care le detinea. Dar nu a fost zgarcit si a dat o bucatica din "tort" si apropiatilor sai. Conservatorul a pus bazele firmei Agricola Holding SRL Mangalia, societate care si-a marit conturile mai ales datorita afacerilor cu fostul IAS. Dupa mai multe esecuri, SC Ceres Mangalia Sud SA a falimentat fosta ferma, mai ales pentru ca cei care revendicau terenul sa nu reintre in posesia lui. Falimentarea nu a fost dificila: peste noapte s-a decis sacrificarea a peste o mie de bovine, din cauza unei asa-zise lipse de furaj. Carnea vitelor a fost depozitata in camere frigorifice, care au incetat sa mai functioneze din pricina unei suspecte pene de curent. Evident, tonele de carne s-au alterat. Ghinionul a fost deplans, cu lacrimi de crocodil, de Vasile Olan, care a vazut ultima solutie: declararea falimentului. Apoi a lichidat SC Ceres Mangalia Sud. In urma managementului "fericit" al lui Olan nu a mai ramas decat pustiul. Si fantoma celui ce a fost unul dintre cele mai prolifice IAS-uri din tara, cel din Albesti.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}